În întâmpinarea Crăciunului, gândurile bune, rugăciunile și recunoștința noastră se îndreaptă asupra eroilor din linia întâi de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, care au luptat pentru ca viața să câștige în fața temutului virus, printr-un concert extraordinar de colinde organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, anunță Episcopia Caransebeșului.
Concertul va fi susținut de Corul bărbătesc Cantus Domini din București, aflat sub bagheta Arhid. Răzvan-Constantin Ștefan, sâmbătă, 11 decembrie, începând cu ora 16, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, potrivit normelor prevăzute de legislație, și va fi transmis live pe pagina de Facebook a Episcopiei Caransebeșului.
„Concertul extraordinar de colinde denumit sugestiv «În întâmpinarea Crăciunului» aduce în Caransebeș excelența în ce privește performanța muzicală și în ce privește mesajul Crăciunului propovăduit de unul de dintre cele mai cunoscute și recunoscute coruri bărbătești din România”, a subliniat părintele Arhim. Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului..
„Acest spectacol, pentru că este unul de excelență, se adresează și celor care, prin efortul lor cotidian din ultimii 2 ani, au devenit pentru noi străjerii noștri și îngerii noștri păzitori, adică personalului medical din Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. În felul acesta, medicina sufletească și medicina trupească se îngemănează într-o gală de excelență, care este menită să ne aducă în suflete mult curaj, multă dragoste și multă bucurie, care poate veni numai în întâmpinarea Crăciunului”.
„Cu aceste gânduri, invităm pe toți iubitorii de muzică și de colind să fim împreună fizic și pe pagina de socializare a Episcopiei Caransebeșului. Vă așteptăm și vă dorim tuturor sărbători binecuvântate!”, a mai spus Arhim. Casian Rușeț.
Corul bărbătesc Cantus Domini a apărut din inițiativa unor iubitori de muzică, tineri de formație teologică și/sau muzicală. Astfel, membrii acestui cor sunt doctoranzi, masteranzi şi studenţi teologi, majoritatea absolvenţi ai Sminarului Teologic din București dar şi actuali elevi seminarişti.
Caracterul muzicii interpretate este, în mare parte sacru, dar repertoriul corului este unul variat, cuprinzând atât muzica de tradiție folclorică românească precum şi muzică din repertoriul coral internaţional (muzică sacră şi profană).
Recent, Corul Cantus Domini a impresionat pe scena de la X Factor
Foto: arhiva Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 315
Id: 75548
Data: Dec 6, 2021
Imagine:
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, își cinstește luni, 06 decembrie, ocrotitorul spiritual –
Data: Dec 6, 2021
În cuvântul rostit duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vorbit despre necesitatea diagnozei și meditației asupra propriilor slăbiciuni, ca mijloc de vindecare a bolilor sufletești și trupești.
Creștinul, a afirmat .....
Data: Dec 6, 2021
Sărbătoarea Sfântului Andrei, evenimentele dedicate Zilei Naționale, sau primii fulgi de nea, toate acestea și multe altele se regăsesc în articolul nostru săptămâna în imagini.
Data: Dec 6, 2021
Sâmbătă, 4 decembrie 2021, Episcopul Ignatie al Hușilor a onorat invitația Episcopului Antonie de Bălți de a oficia împreună Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Dondușeni, Republica Moldova.
Potrivit calendarului iulian nerevizuit, .....
Data: Dec 6, 2021
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a slujit luni la cel de-al doilea hram al Bisericii Sfântul Gheorghe – Nou din centrul Capitalei, la „Kilometrul zero”.
Ierarhul a indicat ce să învăţăm din pilda de viaţă a Sfântului Ierarh Nicolae, cinstit în 6 .....
Data: Dec 6, 2021
Preasfințitul Părinte Timotei a oficiat luni Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Vineri – Drumul Taberei” din București. După liturghie, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat slujba Parastasului pentru Părintele Nicolae Burlan, ctitorul bisericii despre care .....
Data: Dec 6, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).