La înregistrări au participat Corul Schitului Vovidenia, condus de părintele arhidiacon Ciprian Rusu, dar şi îndrăgita artistă Paula Seling. Părintele egumen Mihail ne-a prezentat detaliat istoria corului şi a proiectului derulat: „Acest cor este alcătuit din mai mulţi studenţi şi studente, şi chiar absolvenţi de Teologie sau Conservator de la Iaşi şi Bucureşti. Avem în componenţa lui şi un absolvent de Medicină. De câtva timp, ei poposesc aici în fiecare post, dar nu numai spre a primi tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei, ci devenind prieteni ai Vovideniei şi ucenici ai Preacuratei Maici, ocrotitoarea aşezării noastre. Ori de câte ori se întrunesc în număr mai mare sau mai mic, se străduiesc să arate dragostea şi recunoştinţa lor faţă de Fecioara Maria prin alese armonii corale sau psaltice, la Dumnezeiasca Liturghie sau la celelalte sfinte slujbe. Aşa s-a născut ideea imprimării unui CD cu Sfânta Liturghie, deoarece toţi fac dovada unor cunoştinţe muzicale temeinice, dar şi pentru că Dumnezeu i-a înzestrat cu alese calităţi vocale. Dorinţa le aparţine şi lor, fiindcă talentaţii membri ai corului cântă în această „formulă“ doar la Vovidenia. În Iaşi ori Bucureşti, ei fac parte din corurile mai multor biserici, al Operei sau al Filarmonicii. L-am rugat pe părintele Ciprian Rusu să ne sprijine în acest demers, căci şi sfinţia sa preţuieşte „Altarul din Poiana liniştii“ încă de când era elev la seminarul teologic din apropiere, păstrând legătura cu biserica noastră atât în studenţie, cât şi acum, ca slujitor la Catedrala Sfintei Mitropolii. Părintele arhidiacon a absolvit şi Conservatorul, Facultatea de Pedagogie Muzicală, specializarea dirijat cor academic, căpătând o bogată experienţă în domeniul muzicii bisericeşti, deoarece conduce corul de psalţi din catedrala ieşeană. Ne-am bucurat că a acceptat să fie şi dirijorul inimoşilor studenţi iubitori de muzică. Lor li s-a alăturat cunoscuta artistă Paula Seling, cu o similară motivaţie: dragostea pentru Născătoarea de Dumnezeu, dar şi pentru schitul nostru, devenit un loc drag sufletului ei. Doamna Paula nu se găseşte la prima experienţă de acest fel, căci a imprimat mai multe albume cu muzică religioasă şi colinde, iar ca un bun creştin încearcă să ajute copii orfani ori suferinzi, printr-o îndelungată colaborare cu fundaţii şi asociaţii umanitare de la Iaşi, Bucureşti, Craiova sau alte localităţi din ţară, aflate sub patronajul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, susţinând numeroase concerte de muzică religioasă şi colinde în scop caritabil“.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 720
Id: 43343
Data: Aug 20, 2014
Imagine:
La aproape o lună de zile de când localnicii din Atârnaţi - Vaideeni au trecut printr-o grea încercare cauzată de o viitură puternică, viaţa de zi cu zi încearcă să-şi reia firul de dinainte. De cum intri în cătunul peste .....
Data: Aug 20, 2014
Duminica trecută a fost zi de mare sărbătoare şi de o deosebită importanţă istorică pentru localnicii din comuna suceveană Milişăuţi, care au participat în număr mare, alături de numeroşi pelerini, la sfinţirea bisericii cu .....
Data: Aug 20, 2014

Data: Aug 21, 2014

Data: Aug 21, 2014

Data: Aug 21, 2014

Data: Aug 21, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).