Vineri, 18 iulie 2014, începând cu ora 19.00, în Piata “Mihai Viteazul” din Craiova a avut loc o ceremonie festiva dedicata întoarcerii din misiune a militarilor Batalionului 20 Infanterie „Dolj”, dupa cum ne-a transmis Diac. Gheorghe Cioiu. Manifestarea a marcat totodata si încheierea misiunii Armatei României în provincia Zabul, din teatrul de operatii Afganistan. Au fost prezenti la eveniment oficialitati militare, in frunte cu Ministrul Apararii Nationale Mircea Dusa, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, precum si o delegatie a partenerilor militari americani din Afganistan. Alaturi de militarii Batalionului 20 Infanterie „Dolj”, au defilat pe strada Alexandru Ioan Cuza, detasamente de militari cu Drapelele de Lupta ale marilor unitati si unitatilor care au participat la operatiunea din Afganistan, în total peste 1000 de militari.În cadrul ceremonialului, preotii militari ai Garnizoanei Craiova au savârsit o slujba de Te Deum. Prezent la eveniment Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, a rostit un cuvânt în care a subliniat rolul credintei în împlinirea cu succes a misiunilor la care participa ostasii nostri. “De fiecare data când fiii patriei pleaca în misiuni departe de tara, ne rugam Bunului Dumnezeu sa se întoarca acasa sanatosi si victoriosi. Apoi, când se întorc, ne rugam si îi multumim lui Dumnezeu ca s-au întors printre noi cu bine. Totodata, îi plângem pe cei care si-au dat viata în aceste misiuni si au lasat în urma lor durere, întristare si suspin Îi pomenim în rugaciuni si îi cinstim ca pe niste eroi care au cazut la datorie ca adevarati soldati. Sa fim constienti de faptul ca toate actiunile noastre trebuie sa fie însotite de credinta, nadejde si dragoste. Numai prin credinta dobândim curaj, speranta, încredere, barbatie si abnegatie. Prin credinta devenim solidari unii fata de altii si nu ne temem de dusmani, pentru ca în credinta înfloreste nadejdea în Dumnezeu, caruia ne rugam permanent ca sa aduca pacea si linistea în lume”, a spus IPS Irineu.Pentru ca au reprezentat cu cinste și onoare România, Ministrul Apararii Naționale, Mircea Dușa, a acordat Emblema de Onoare a Armatei României cu însemn de razboi, unui numar de 30 de unitați militare din țara. “Ce poate fi mai frumos decât sa te regasești acasa la finalul unei misiuni încheiate cu succes?! Ne aflam astazi aici pentru ca militarii craioveni, de la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” – Scorpionii Roșii, au deschis misiunea în Afganistan și tot militarii craioveni, de aceasta data de la Batalionul 20 Infanterie – Scorpioni Negrii, încheie misiunea cu succes.. Va mulțumesc pentru ca ați reprezentat România ca adevarați ambasadori. Aveți toate motivele sa fiți mândri de ceea ce ați facut pentru țara dumneavoastra”, a spus Mircea Dușa.În ultimii 12 ani peste 25 000 de militari români au desfasurat misiuni în Afganistan, reprezentând echivalentul a 30 de batalioane ale Fortelor Terestre la care s-au adaugat 550 de misiuni ale Fortelor Aeriene care au cumulate peste 10 000 ore de zbor. Începând cu anul 2006, militarii români au asigurat securitatea zonei Zabul, dislocând aici mai multe detasamente ce au însumat 16 rotatii. 23 de militari au cazut la datorie în teatrele de operatii din Afganistan, iar aproximativ 130 au fost raniti.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 671
Id: 42599
Data: Jul 21, 2014
Imagine:
În perioada 9-19 iulie s-a desfasurat la Riga, capitala Letoniei si, în acest an, Capitala Culturala Europeana, cea de-a VIII-a editie a Festivalului „World Choir .....
Data: Jul 21, 2014
O impresionanta „icoana“ a luptei monahului cu patimile, din muzeul Manastirii Buciumeni, Arhiepiscopia Dunarii de Jos, judetul Galati, marturiseste mai convingator .....
Data: Jul 21, 2014
La finalul Sfintei Liturghii de la Manastirea Caraiman oficiata duminica, 20 iulie 2014, a avut loc un moment festiv dedicat sarbatoririi Sfântului Ilie, numele de botez al .....
Data: Jul 21, 2014
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel i-a îndemnat pe credinciosi sa se roage pentru cei trecuti la Domnul în urma tragediei din Ucraina. Apelul a fost facut la finalul Sfintei .....
Data: Jul 21, 2014
Cu binecuvântarea Preasfințitului Parinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 14-19 iulie 2014 în Parohia Ortodoxa Ribița a avut loc o tabara de creație, .....
Data: Jul 21, 2014
La sarbatoarea Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, sute de credinciosi din localitatile de pe Valea Hârtibaciului, dar si din alte parti ale tarii, au participat la hramul .....
Data: Jul 21, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
