Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 27 octombrie 2013, Sfânta Liturghie în parohia "Învierea Domnului" - Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Nicolae Horga, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni. În cadrul slujbei, diaconul Mihai Saftiuc a fost hirotonit preot. IPS Pimen a vorbit în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 24-a după Rusalii. Ierarhul a făcut referire la puterea credinţei pe care a avut-o Iair şi care a dus la învierea fiicei sale. În acelaşi timp, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor l-a felicitat pe pr. paroh Gheorghe Saftiuc pentru activitatea pe care o desfăşoară la Casa de Copii "Sfântul Gheorghe", care oferă adăpost şi hrană unui număr de 20 de orfani. IPS Pimen şi-a exprimat nădejdea că tânărul preot Mihai Saftiuc îl va sprijini şi de acum înainte pe pr. paroh Gheorghe Saftiuc în slujirea aproapelui. A urmat cuvântul de mulţumire al părintelui paroh Gheorghe Saftiuc, care a apreciat dragostea şi sprijinul oferit de-a lungul timpului de Înaltpreasfinţitul Pimen. "Vedem că Biserica înseamnă conlucrare, comuniune şi bună înţelegere. Consider că aceste elemente se întâlnesc într-o simbioză la Dolhasca. De multe ori, locuitorii oraşului Dolhasca au arătat că milostenia şi bunăvoinţa nu sunt nişte virtuţi care ţin doar de partea materială. Ne exprimăm convingerea că biserica parohială va dăinui mult timp de acum înainte. Din păcate, în România anului 2013, există multe probleme mari, care îl îndepărtează pe om de credinţă. Dincolo de criza financiară, există o criză morală acută care îşi face prezenţa printre noi. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi de-a lungul timpului", a spus pr. paroh Gheorghe Saftiuc. În parohia Dolhasca funcţionează Fundaţia "Mila creştină", care este condusă de pr. Gheorghe Saftiuc. În cadrul acestei fundaţii activează Casa de Copii "Sfântul Gheorghe" din Dolhasca. Aşezământul are ca beneficiari 20 de copii orfani din judeţul Suceava.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 759
Id: 35057
Data: Oct 29, 2013
Imagine:
„Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, este primul volum coordonat de Dr. Florian Bichir, Romeo Petrasciuc și Raluca Toderel ce cuprinde documentele din Dosarul de Securitate al părintelui, dosar aflat la Consiliul .....
Data: Oct 29, 2013
La scurt timp după sărbătoarea hramului, credincioşii din Sohodol au trăit momente unice de înălţare duhovnicească la ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, când întregul ansamblu parohial renovat a .....
Data: Oct 29, 2013
În memoria părintelui Serafim s-a săvârşit slujba parastasului la 101 ani de la naşterea sa, iar evenimentul a fost organizat de parohia Sf. Ap. Andrei în colaborare cu nepoata părintelui Serafim, doamna Eugenia Cernău, credincioasa .....
Data: Oct 29, 2013
Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la .....
Data: Oct 29, 2013
Sumele donate de credincioşii din Alba şi Mureş vor fi folosite pentru ajutorarea sinistraţilor din localităţile Cudalbi şi Pechea, unde peste 1000 de familii au fost afectate de inundaţiile din luna septembrie.
Părintele Nicolae Călin Ignat, .....
Data: Oct 29, 2013
La această întâlnire, tinerii din Câmpeni au fost invitaţi să discute despre valoarea timpului în viaţa lor.
Manifestarea, sub genericul „Ai timp, profită!”, a avut loc de la ora 15.00 la Colegiul Naţional .....
Data: Oct 29, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).