Aula Faculatii de Drept din Bucuresti a gazduit in aceasta dupa amiaza traditionalul concert de colinde al corului Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. La eveniment a participat si Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal. Concertul are loc intr-o atmosfera de sarbatoare in care ne-au introdus cele doua praznice ale Sfantului Nicolae si al Sfantului Spiridon al Trimitundei si mai ales aceasta zapada atat de frumoasa pe care o asteptau mai ales cei mici. Concertul sustinut de catre Corala de la Facultatea de Teologie la Facultatea de Drept este deja unul traditional. E firesc ca la acest concert sa participe cat mai multi studenti si de la celelalte facultati ale Universitatii, a spus Preasfintia Sa.Repertoriul a inclus atat lucrari traditionale, cat si piese din spatiul muzical universal, colinde pentru cor mixt si colinde pentru cor barbatesc. Colindele sunt batrane, sunt de o seamna cu crestinismul nostru romanesc si totusi ele sunt foarte tinere pentru ca mesajul lor este mesajul Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos Cel Care prin venirea Sa in lume a innoit firea omeneasca. Deci, cu fiecare generatie colindele reinnoiesc si isi prezinta acelasi chip evanghelic al Mantuitorului Iisus Hristos si trezeste in noi sentimente de curatie, de puritate la care ne cheama insasi evenimentul Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.La final a fost vernisata o expozitie de icoane realizate de studentii la Sectia Arta Sacra a Facultatii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 560
Id: 26819
Data: Dec 14, 2012
Imagine:
Biserica cu hramurile „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, „Sfântul Dosoftei“ şi „Sfânta Lucia“, din cartierul ieşean I. C. Brătianu, şi-a serbat ieri hramul. Miercuri seara a fost săvârşită slujba Vecerniei .....
Data: Dec 14, 2012
Preafericitul Parinte Daniel a fost colindat, astazi, 14 decembrie 2012, de aproximativ 40 de copii ai Corului Theotokos din Alba Iulia.Imbracati in costume populare, micutii au .....
Data: Dec 14, 2012
Duminica, 16 decembrie a.c., incepand cu ora 16.00, se va desfasura la Biserica Toma Cozma din Iasi traditionalul CONCERT DE COLINDE sustinut de Corul Psalm.Şi in acest an, in cadrul .....
Data: Dec 14, 2012
Tinerii de la ASCOR Arad l-au avut ca invitat, miercuri, 12 decembrie 2012, pe Inalt Preasfintitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, care a sustinut, in Aula Facultatii de Teologie Ortodoxa .....
Data: Dec 14, 2012
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, s-a aflat la inceputul acestei saptamani in vizita oficiala in Franta, unde s-a intalnit cu mai multi reprezentanti bisericesti si politici .....
Data: Dec 14, 2012
Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a publicat, in format brosura, Viata si Acatistul Sfantului Sfintit Mucenic Elefterie. Brosura se adreseaza tuturor credinciosilor, dar .....
Data: Dec 14, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).