]]>Activitatea artistică a Sfântului Antim Ivireanul și cea a părintelui Sofian Boghiu vor fi analizate primăvara aceasta la a treia ediție a Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”. Evenimentul, organizat de Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, se va ține la București, în perioada 29-30 aprilie. "Avem deja nişte propuneri privind activitatea Sfântului Antim Ivireanul în domeniul acesta, al lui Constantinos, a lui Pârvu Mutu, dar şi a pictorilor mai actuali, din sec. 19 sau 20 care au fost şcoliţi la academiile europene, precum Mişu Pop, Constantin Leca. Tot în cadrul conferinţei vom avea un referat referitor la activitatea părintelui Sofian Boghiu ca pictor de biserici”, a declarat pentru TRINITAS TV Diana Barbu - secretar tehnic, Comisia de Pictură Bisericească. Conferința se adresează atât specialiștilor din mediul academic, cât și restauratorilor și pictorilor care lucrează pe șantiere. Evenimentul își propune să fie o punte de legătură între formatori și practicieni. Foto: Arhivă
Download: Click for download attached file: Conferinta dedicata picturii bisericesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 771
Id: 49312
Data: Mar 3, 2015
Imagine:
]]>În Parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, începând cu luna octombrie a anului 2014 se desfăşoară cu regularitate frumoase activităţi şi cateheze cu copiii şi .....
Data: Mar 3, 2015
]]>În Parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, începând cu luna octombrie a anului 2014 se desfăşoară cu regularitate frumoase activităţi şi cateheze cu copiii şi .....
Data: Mar 3, 2015
]]>În prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale a .....
Data: Mar 3, 2015
]]>La Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, sute de credincioşi au participat, în Duminica Ortodoxiei, 1 martie 2015, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul .....
Data: Mar 3, 2015
]]>În Duminica Ortodoxiei Patriarhul Jerusalimului Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, a slujit în Biserica Invierii inconjurat de un sobor alcătuit din sase arhierei membri ai .....
Data: Mar 3, 2015
]]>Duminică, 1 martie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a oficiat Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte, însoţit de un sobor de preoţi şi .....
Data: Mar 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).