Joi, 15 mai a.c., la pomenirea Sf. Cuv. Pahomie cel Mare, în Arhiepiscopia Dunarii de Jos s-a desfasurat conferinta semestriala de primavara.Programul a debutat la ora 8:00 cu savârsirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopala din Galati, sub înalta binecuvântare a Chiriarhului Dunarii de Jos, Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian.În unitate si comuniune euharistica cu ierarhul lor s-au aflat toti preotii din cadrul Eparhiei, care, în anul omagial dedicat Sfintelor Taine ale Spovedaniei si Împartasaniei, au dorit sa se împartaseasca toti din acelasi Sfânt Potir.Raspunsurile liturgice au fost oferite de o parte a corului „Ortodoxia” al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos în simfonie liturgica cu întregul cler al Eparhiei.La finalul Sf. Liturghii au fost savârsite rugaciuni de multumire si polihroniu, dar si o slujba de pomenire pentru fericitul întru amintire episcop Melchisedec Ştefanescu.Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galati a fost gazda lucrarilor si dezbaterilor propriu-zise.Între oaspetii de seama invitati s-au numarat pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae D. Necula, pc pr. prof.dr. Spyridon Antoniou de la Facultatea de Teologie a Universitatii „Aristotel” din Tesalonic, pr prof.univ.dr Adalberto Piovano de la Institutul de Liturgica Pastorala al Universitatii din Padova, Italia, precum si alti preoti profesori ai unor Facultati de Teologie din tara.În cadrul conferintei, preoti din administratia eparhiala, preoti profesori dar si slujitori cu experienta au prezentat referate la tema de reflectie a anului 2014, alcatuite dupa planul de lucru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod.De asemenea, o parte dintre preotii Eparhiei, reprezentanti ai celor 8 protopopiate au punctat, prin scurte luari de cuvânt, situatii concrete întâlnite în slujirea pastoral-misionara în parohiile unde slujesc.La final a fost prezentat un scurt film documentar intitulat „Sf. Euharistie – Lumina vietii crestine”.Înaltpreasfintia Sa, a încheiat lucrarile conferintei-simpozion de la Dunarea de Jos, multumind atât onoratilor invitati, cât si preotilor participanti pentru deosebita slujire - sinaxa liturgica din Catedrala si pentru întâlnirea academica din spatiul cultural al Teatrului Muzical „Nae Leonard“.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 526
Id: 40669
Data: May 15, 2014
Imagine:

Data: May 15, 2014

Data: May 15, 2014

Data: May 15, 2014

Data: May 15, 2014

Data: May 15, 2014

Data: May 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).