Preoţii din Protopopiatul Huşi s-au reunit marţi, 13 septembrie, în şedinţă lunară. În cadrul întrunirii administrative, care a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost abordată tema „Sfânta Taină a Maslului - mijloc de vindecare sufletească şi trupească“. Referatul a fost pregătit de pr. Grigore Marcu (referent) de la parohia Barboşi şi de pr. Nelu Nistor (coreferent) de la parohia Berezeni II. Conferinţa a fost prezidată de către pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huşi, care a menţionat faptul că „Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăţia cerurilor, unde nu mai există boli şi suferinţe“. „Bolnavul trebuie să înţeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârşire. Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae «Taina trupului», pentru că scopul ei conţine o extraordinară centralitate a trupului uman. Vindecarea celui bolnav şi ridicarea din patul durerii par a avea o preeminenţă asupra vindecării sale sufleteşti“, a subliniat pr. protopop Ioan Petru. În partea a doua a întâlnirii, preoţii au fost informaţi cu privire la introducerea a noi cereri în Ectenia mare şi Ectenia întreită, privitoare la construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Mii de credincioşi au trecut pe la raclele cu sfintele moaşte aşezate în catedrală, participând la sfintele slujbe care au fost oficiate aici de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Pelerinajul moaştelor din .....
Data: Sep 14, 2011
Evenimetul s-a desfăşurat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea şi este deschis publicului larg cu prilejul hramului mănăstirii, după cum a precizat părintele Silviu Dobai.
În cadrul expoziţiei, doamna conf. univ. dr. Angela .....
Data: Sep 14, 2011
"Pe tot parcursul celor două luni, cât a durat cursul, elevii noştri s-au dovedit foarte conştiincioşi şi sârguincioşi, iar rezultatele au fost pe măsura eforturilor lor. Acest curs a fost pentru ei o provocare, o încurajare de a se autodepăşi, .....
Data: Sep 14, 2011
Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, a avut loc la biserica Parohiei Timişoara – Dacia, informează TRINITAS TV. La final, participanţii au fost premiaţi.
sursa: basilica.ro
În fiecare an, pe 14 septembrie, numeroşi credincioşi din ţară vin în pelerinaj la Crucea de pe Muntele Mic, din apropiere de Caransebeş. Anul aceasta, pelerinii au avut prilejul să se închine la moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, aduse de .....
Data: Sep 14, 2011
Astazi a fost zi de sarbatoare si pentru credinciosii de pe malul stang al Tisei. Mii de maramureseni, imbracati in renumitul port traditional, dar și credincioși de dincolo de Tisa, din Ucraina, au participat la hramul celei mai inalte biserici de lemn din Europa, Biserica Manastirii Sapanta .....
Data: Sep 15, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).