Centrul eparhial pentru copii si tineret „Sfântul Ioan Valahul” din cadrul Episcopiei Giurgiului a gazduit la 16 septembrie 2014 cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, consfatuirea profesorilor de religie, moderata de pr. prof. Daniel Mihai Necula, inspectorul de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Giurgiu, care a prezentat cadrelor didactice modificarile privind Programa si competentele generale ale Disciplinei Religie.De asemenea, potrivit episcopiagiurgiului.ro, în cadrul sedintei s-a mai discutat despre noutatile cu privire la predarea orei de religie la clasele I și a II-a, structura anului scolar 2014-2015, planificarile calendaristice la disciplina religie, programul saptamânii „Şcoala altfel”, portofoliul profesorului de religie, olimpiadele scolare, continuarea proiectelor comune Biserica - Şcoala, la nivel eparhial, insistându-se asupra aprofundarii relatiei Bisericii cu Şcoala prin programele educationale desfasurate la nivel local si national, precum si despre parteneriatele între unitatile de învatamânt si bisericile parohiale.La întrunire au participat preoti si profesori de religie din Episcopia Giurgiului, iar din partea eparhiei au fost delegati Parintele Protos. Teodor Șerban, Secretar eparhial si Parintele Edmond Popa, Directorul Seminarului Teologic ,,Teoctist Patriarhul”.La final, toti participantii au primit din partea episcopiei revista 'Familia ortodoxa', ultimul numar al revistei eparhiale.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 593
Id: 44075
Data: Sep 17, 2014
Imagine:
Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Despre PF Teoctist Arapasu - Mitropolit Bartolomeu Anania (2007)
PF Teoctist Arapasu - In memoriam, Universul Credintei, TVR
PF Teoctist Arapasu - la Catedrala Ortodoxa Sfintii Chiril si Metodie din Praga
PF Teoctist - Sfintirea Bisericii Sfantul Spiridon Vechi
PF Teoctist Arapasu - Despre pastoratie si sfinti - dialogurile Credo
PF Teoctist - Vizita la Vatican
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).