]]>Profesorii de religie de la şcolile din judeţului Timiş s-au întrunit vineri, 20 februarie 2015, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Un punct important al discuţiilor a fost problematica orei de religie în contextul ultimei hotărâri a Curţii Constituţionale a României. Alături de profesori la întâlnirea a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan, pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei şi prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Întâlnirea a reprezentat prima consfătuire a profesorilor de religie cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan de la întronizarea sa în demnitatea de Mitropolit al Banatului. Cu această ocazie, în deschiderea evenimentului, prof. Daniela Buzatu a adresat un cuvânt de bun-venit din partea profesorilor, încredinţându-l pe noul chiriarh de aceeaşi dragoste şi ascultare pe care au arătat-o şi vrednicului de pomenire mitropolit Nicolae Corneanu. Pe ordinea de zi a lucrărilor au fost dezbătute mai multe de aspecte privind buna desfăşurare a orei de religie, colaborarea profesorilor cu preoţii din parohii, prezentarea proiectelor pentru semestrul al II-lea şcolar şi a concursurilor şi competiţiilor ce vor avea loc în perioada următoare. De asemenea, s-a discutat despre continuarea şi dezvoltarea parteneriatelor dintre unităţile şcolare cu parohiile, instituţiile, asociaţiile şi centre educaţionale din judeţ. Promovarea activităţilor în revistele şcolare Un subiect important l-a constituit problematica orei de religie în contextul ultimei hotărâri a Curţii Constituţionale a României cu privire la statutul facultativ al acestei disciplinei. În acest sens, profesorilor li s-au adus la cunoştinţă hotărârile Sfântului Sinod şi comunicatele Ministerului Educaţiei referitoare la această temă. De asemenea, s-a discutat despre promovarea activităţilor şcolare şi extra-şcolare deşfăşurate de profesori în paginile revistelor de religie şi a publicaţiilor şcolare, editate de unităţile de învăţământ, cât şi în revistele Patriarhiei Române şi ale Arhiepiscopiei Timişoarei. „În cadrul consfătuirii am abordat pe deoparte, aspecte legate de activităţile derulate în primul semestru şcolar, iar pe de altă parte, am prezentat programul activităţilor şi competiţiilor şcolare din semestrul al II-lea, iniţiate atât de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, cât şi de Patriarhia Română. De asemenea, cu acest prilej, profesorilor li s-au adus la cunoştiinţă hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi comunicatele venite din partea Ministerului Educaţiei Naţionale referitoare la statutul orei de religie. În acest sens, am discutat despre intensificarea parteneriatelor dintre parohiile şi şcolile de pe raza acestora, iar profesorii au fost invitaţi să se implice în activitatea didactică şcolară şi extra-şcolară prin participarea la proiectele de specialitate, concursurile şi simpozioanele organizate la nivel local şi naţional, precum proiectul «Cercul de lectură religioasă-Călătorie în lumea poveştilor» şi simpozionul «Voluntariatul creştin». Totodată, au fost îndemnaţi să prezinte numeroasele activităţi desfăşurate în unităţile şcolare părinţilor, prin intermediul revistelor şcolare şi a altor mijloace pe care şcolile le oferă, prin expoziţii şi invitaţii adresate acestora cu prilejul manifestărilor şi acţiunilor organizate. Cu această ocazie, am prezentat prima ediţie a revistei profesorilor de religie din judeţul Timiş intitulată «Cuvânt şi faptă în educaţia religioasă», cu ajutorul căreia dorim să aducem la cunoştinţă părinţilor şi întregii comunităţi frumoasele activităţi derulate în unităţile şcolare, toate având ca punct de plecare ora de religie şi învăţătura Mântuitorului Hristos”, a precizat prof. Daniela Buzatu. (Articol realizat de George Giurgiu)
Download: Click for download attached file: Consfatuirea profesorilor de religie din judetul Timis
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 578
Id: 49018
Data: Feb 22, 2015
Imagine:
]]>Membrii mireni și preoți au participat astăzi 21 februarie la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prima desfășurată sub protia Înaltpreasfințitului .....
Data: Feb 22, 2015
]]>Credincioșii din localitatea bistrițeană Domnești au luat parte sâmbătă, 21 februarie 2015, la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Clujului. Slujba a fost săvârșită în biserica .....
Data: Feb 22, 2015
]]>Centrul de Conferinţe „Providența” din Iași a găzduit sâmbăta aceasta, ședinţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor. Lucrările, care au avut loc sub președinția .....
Data: Feb 22, 2015
]]>La Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Feb 22, 2015
]]>În ziua de 18 februarie 2015, sub egida Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare“ al Sfintei Mănăstiri Putna şi a Facultăţii de Istorie a Universităţii .....
Data: Feb 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).