Conturi oficiale de Facebook, Twitter si Instagram pentru Agentia de stiri Basilica

]]>Pentru o mai bună mediatizare a evenimentelor desfăşurate în Patriarhia Română, precum şi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor de internet, Agenţia de Ştiri BASILICA a Patriarhiei Române devine activă şi în social media. Astfel, Agenţia de ştiri a Patriarhiei Române anunţă deschiderea conturilor oficiale de Facebook, Twitter şi Instagram. Prin aceste canale new media se urmăreşte ca informaţiile religioase privind viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Române, precum şi a Bisericilor Ortodoxe surori, să fie mai accesibile celor din mediul online. Menţionăm mai jos numele conturilor pe cele trei canale. Cont Facebook: Agenţia de ştiri Basilica Cont Twitter: @Agenţia Basilica Cont Instagram: agentiabasilica Site-ul Agenţiei de ştiri BASILICA este cea mai importantă sursă de ştiri privind viaţa Bisericii Ortodoxe Române din spaţiul media virtual, lucru reflectat de faptul că majoritatea publicaţiilor şi mijloacelor mass media de factură laică din România, precum şi majoritatea presei eclesiastice din ţară şi străinătate preiau de pe site-ul basilica.ro informaţiile oficiale şi de interes din viaţa Bisericii noastre. Agenţia de Ştiri BASILICA a fost înfiinţată la iniţiativa, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, 27 octombrie 2007, ca parte integrantă a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Lansarea oficială a site-ului basilica.roal Agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române a fost realizată în data de 16 iunie 2008, la sărbătoarea Sfintei Treimi.

Download: Click for download attached file: Conturi oficiale de Facebook, Twitter si Instagram pentru Agentia de stiri Basilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 296

Id: 57310

Data: Oct 24, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei