Ctitorie sfanta la Bahnisoara, Protopopiatul Buhusi

Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savârsit duminica, 5 octombrie 2014, slujba Sfintirii bisericii Parohiei Bahnisoara - Bahna, Protopopiatul Buhusi.Prima duminica din luna octombrie a acestui an a fost prilej de bucurie pentru enoriasii Parohiei Bahnisoara, Protopopiatul Buhusi, judetul Bacau. Aceasta pentru ca biserica ocrotita de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost sfintita de Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Dupa cum a mentionat parintele Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret si mass-media al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, acest eveniment a încununat eforturile de aproape doua decenii ale localnicilor din comuna Bahna care, sub coordonarea preotului paroh Marius Ciprian Popa, au reusit sa ridice o noua poarta catre cer. Pe lânga sute de oameni, alaturi de ierarhul de la Roman s-au rugat si autoritatile locale. „Sarbatorim pastele unic al acestui locas de închinare. Fratiile voastre ati fost alesi de Dumnezeu sa faceti aceasta ctitorie sfânta, sa ridicati o poarta a cerului, un loc de întâlnire cu Dumnezeu. Asadar, uitati necazurile, bucurati-va în aceasta zi binecuvântata de toamna, ca de o zi de Pasti, caci se va aprinde lumina din Sfântul Altar. Astazi uitati jertfa si osteneala, dând multumire lui Dumnezeu ca aveti aceasta biserica minunata“, a mentionat Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul în cuvântul rostit. Cu acest prilej, dupa cum a transmis pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhusi, preotul paroh Marius Ciprian Popa a primit distinctia de iconom stavrofor pentru întreaga activitate desfasurata. Localitatea Bahnisoara nu a avut locas de închinaciune propriu, oamenii fiind nevoiti sa strabata drumul catre Parohia Izvoare sau catre Parohia Bahna. Piatra de temelie a bisericii din Bahnisoara a fost pusa în anul 1990, în timpul preotului Laurentiu Segneanu. Din anul 1998, aceasta filie devine parohie, lucrarile fiind continuate de pr. Marius Ciprian Popa. Fondurile necesare au provenit de la credinciosii din parohie, dar si de la alti binefacatori care au dorit sa-si înscris numele în rândul ctitorilor de locasuri sfinte.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 358

Id: 44559

Data: Oct 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei