Evenimentul a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Catedrala mitropolitană din Iaşi de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în timp ce răspunsurile liturgice au fost date de absolvenţi. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pr. Dragoş Buta, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de toţi preoţii profesori ai Facultăţii de Teologie din Iaşi. În cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc solemnul moment al depunerii jurământului, când tinerii teologi au rostit cu mâna pe cruce şi pe Evanghelie că vor păzi şi vor propovădui învăţătura Bisericii. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Fotache Cătălin Fănică a fost hirotonit preot pe seama parohiei Şendreni din Protopopiatul Iaşi I.
După Sfânta Liturghie, programul festiv a continuat la Centrul de Conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa cadrelor didactice, a absolvenţilor, a părinţilor, a prietenilor şi a apropiaţilor sărbătoriţilor. În prezidiu s-au aflat IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, lect. dr. pr. Dan Sandu, cadru didactic îndrumător, şi pr. Dragoş Buta, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În deschidere a vorbit părintele decan Ion Vicovan, care i-a felicitat pe absolvenţi şi le-a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei şi colegilor profesori pentru efortul depus de-a lungul celor patru ani. „Ziua de astăzi este o zi de bilanţ, precum şi de perspectivă, întrucât vă aşteaptă un nou drum. Este foarte important să răspundeţi chemării lui Dumnezeu, indiferent care este aceasta, fiindcă aşa cum prezenţa preoţilor în mijlocul comunităţii este foarte importantă, la fel este şi prezenţa mirenilor cu o solidă cunoaştere teologică şi o trăire duhovnicească aparte“, le-a spus pr. Ion Vicovan absolvenţilor teologi.
A urmat cuvântul lect. dr. pr. Dan Sandu, care a vorbit despre realităţile pastoraţiei viitorilor slujitori ai altarelor, după care a urmat cuvântul IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În cuvântul adresat tinerilor absolvenţi, IPS Teofan a vorbit despre responsabilitatea ce apasă pe umerii unui absolvent de teologie, dar şi despre bucuria mărturisirii credinţei celei adevărate: „Nu uitaţi ceea ce în diferite forme părinţii profesori v-au aşezat la rădăcina minţii şi a sufletului în aceşti patru ani. Sunteţi datori să îmbrăcaţi până la sfârşitul vieţii haina de mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos. Cu toate că va fi greu acest lucru, să ştiţi că dacă-L veţi avea ca ajutor şi model pe Hristos Domnul în purtarea crucii vieţii voastre, veţi ajunge la stări de bucurie duhovnicească cu totul deosebite“.
Gândurile frumoase şi mulţumirile absolvenţilor au fost transmise prin intermediul şefului de promoţie, Vasile Bogdan Ciobanu, după care a urmat un moment artistic, tinerii teologi interpretând mai multe piese religioase. A urmat citirea catalogului, absolvenţii primind câte un trandafir şi o diplomă de onoare din partea părintelui decan. În acelaşi timp, au fost premiaţi de către absolvenţi şi cadrele didactice ale facultăţii, fiecare profesor primind flori şi o plachetă. Festivitatea s-a încheiat cu intonarea imnului „Gaudeamus igitur“ de către toţi cei prezenţi.
„Suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem“
Bucuria absolvirii, dar şi tristeţea încheierii unei etape frumoase din viaţă i-au cuprins pe majoritatea absolvenţilor teologi ieşeni. „Este un moment emoţionant şi unic pentru fiecare dintre noi deoarece absolvirea unei facultăţi de teologie îşi pune amprenta asupra întregii vieţi, indiferent de ceea ce doreşti să realizezi în continuare. În aceste clipe suntem pătrunşi de un sentiment dublu: pe de o parte tristeţe, pentru că încheiem această perioadă a vieţii noastre, iar pe de altă parte, suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem în mărturisirea credinţei în Hristos în orice împrejurare a vieţii“, a declarat absolventul Mihai Parfeni.
„Ziua de astăzi a reprezentat pentru mine un moment special, întrucât am avut ocazia să depun jurământul în faţa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, jurământ care a fost cu totul deosebit faţă de cele ale altor facultăţi, având o încărcătură emoţională aparte. Facultatea de Teologie a însemnat pentru mine o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Am avut ocazia să învăţ lucruri pe care nu le ştiu majoritatea credincioşilor, dar şi să întâlnesc atât profesori, cât şi colegi cu un bogat bagaj de cunoştinţe teologice şi laice, şi de aceea mă simt privilegiat. Facultatea de Teologie este şi va rămâne facultatea mea de suflet şi consider că aici, mai mult ca la oricare altă facultate, înveţi să devii om şi să te comporţi corect într-o societate din ce în ce mai secularizată“, a menţionat şi Ştefan Adăscăliţe, şeful de an al promoţiei 2008/2009-2012.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 672
Id: 23151
Data: Jul 9, 2012
Imagine:
În parohia „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Dumbrava Roşie II, Protopopiatul Piatra Neamţ, a avut loc aseară vernisajul expoziţiei din cadrul Taberei de pictură „Byzantion“. Festivitatea a mai cuprins un foc de tabără şi un program .....
Data: Jul 9, 2012
Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, situat în imediata apropiere a Mănăstirii Neamţ, comuna Vânători - Neamţ, şcoală teologică cu tradiţie, aduce la cunoştinţa absolvenţilor clasei a VIII-a că, în perioada .....
Data: Jul 9, 2012
Credincioşii din parohia Mănăstioara, Protopopiatul Fălticeni, dar şi din alte parohii apropiate au participat ieri la slujba de binecuvântare a lucrărilor Bisericii „Înălţarea Domnului“, oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul .....
Data: Jul 9, 2012
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Procopie“ - Milişăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată pentru prima dată în noua biserică a parohiei închinată Naşterii Maicii Domnului. La acest .....
Data: Jul 9, 2012
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Măgireşti, Protopopiatul Moineşti. Cu acest prilej, a fost sfinţit Aşezământul .....
Data: Jul 9, 2012
Colocviile Putnei sunt dedicate în special istoriei Sfântului Ştefan cel Mare şi istoriei Mănăstirii Putna. Simpozionul de anul acesta va sta sub semnul aniversării a 20 de ani de la canonizarea strămoşului cuminte, prilej pentru a .....
Data: Jul 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).