La Manastirea „Magura Ocnei” din Onești au loc, zilele acestea, cursuri de perfecționare pentru preoții din penitenciare. Delegatul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel este Preasfințitul Parinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar patriarhal.În cadrul acțiunii au loc discuții despre problemele pe care le întâlnesc preoții capelani în pastorație, a precizat Parintele Florin Smarandi.„Am reușit sa lansam oficial culegerea de programe moral religioase pe care am lucrat-o o perioada lunga de timp în unitațile penitenciare. Cu sprijinul colegilor mei am reușit sa facem un material foarte bun. Cu suportul Direcției de Reintegrare Sociala a Administrației Naționale a Penitenciarelor avem doua programe foarte importante în cadrul culegerii: Cuvântul care zidește și Laudați pe Domnul. Aceste programe sunt facute și standardizate la nivelul performanța în abordarea moral religioasa, atât tehnic cât mai ales duhovnicesc”, a declarat pentru Radio TRINITAS Parintele Florin Smarandi, coordonatorul preoților de penitenciare.Cursurile urmaresc sa-i implice pe slujitori în proiecte de integrare sociala și religioasa a celor privați de libertate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 685
Id: 42156
Data: Jul 4, 2014
Imagine:
Maratonul muzical a continuat seara trecută, la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”. În cadrul Festivalului Coral Internațional pentru Copii și Tineret „Gavriil Musicescu”, de la ora 18.00 a .....
Data: Jul 4, 2014

Data: Jul 5, 2014

Data: Jul 5, 2014

Data: Jul 5, 2014

Data: Jul 5, 2014

Data: Jul 5, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).