Întrebarea aceasta ne-am mai pus-o si cu alte prilejuri, iar raspunsul la ea, rostit sumar si în treacat, a fost aproape acelasi, si anume ca este potrivit, necesar si bine ca enoriasii sa se spovedeasca la preotii parohiilor de care apartin, si nu în alta parte. Reluam aceasta problema aratând argumentele care pledeaza pentru o asemenea atitudine.De la început, as dori sa fac precizarea ca exprimarea acestor gânduri nu are nimic cu o stare de antipatie fata de cinul monahal, pentru care am un respect deosebit, pentru jertfa lor de a-si închina viata slujirii lui Dumnezeu si a contribui la progresul spiritual, moral si material al acestei institutii bisericesti asa de importanta în structura Bisericii noastre. Nu este cazul si nici momentul sa vorbim despre importanta manastirilor în viata religioasa a românilor, în trecut si astazi. De asemenea, nu este cazul sa vorbim despre relatiile mele frumoase cu cinul monahal, multi dintre monahi si monahii fiindu-mi studenti, si nici despre pretuirea pe care le-o acord, multi dintre ei fiind persoane si personalitati ale vietii culturale, teologice, ale scrisului, administratiei si trairii duhovnicesti. În rândurile de fata avem în vedere doar aspectul pastoral, obligatiile si îndatoririle enoriasilor legate de Taina Spovedaniei si efectele acesteia asupra lor.Mai multe informații Ziarul Lumina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 669
Id: 42519
Data: Jul 18, 2014
Imagine:

Data: Jul 18, 2014

Data: Jul 18, 2014

Data: Jul 18, 2014

Data: Jul 18, 2014

Data: Jul 18, 2014
Data: Jul 18, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).