Ce stim despre Maria Egipteanca? Cine a fost ea? Se poate raspunde: o desfrânata. Unii pot spune: o pustnica. Sau, fara sa ezite: o sfânta. Maria Egipteanca este, înainte de orice, o minune, minunea transformarii unei pacatoase în sfânta. Povestea vietii ei este istoria acestei transformari.Transformarea Mariei Egipteanca a început într-un mod cu totul banal. A auzit, ca din întâmplare, de marea sarbatoare a Sfintei Cruci, la care plecau la Ierusalim foarte multi oameni pentru a se închina. Influentata de popularitatea deosebita a acestui eveniment, ca dusa de val, Maria, o femeie pacatoasa (îndârjita în starea de pacatosenie), s-a hotarât sa mearga si ea la Ierusalim. Pe cât de banal este acest început al întoarcerii Mariei Egipteanca, pe atât este de mustrator pentru orice minte în care gândul la Dumnezeu apare ca o întâmplare, ca o abatere de o clipa din goana gândurilor pacatoase.Egipteanca s-a pomenit, astfel, în drum spre Ierusalim în cautarea Sfintei Cruci, inconstienta, înca, de faptul ca se îndreapta spre un liman dumnezeiesc. Înca nu simtise ca s-a petrecut ceva cu ea, nu intervenise nici o diferenta între desfrânata si pelerina. Atunci când a plecat spre Ierusalim, Maria a luat pacatul cu ea ca pe o unica bucurie sau nadejde si singurul mod de viata pe care si-l imagina. Putem sa ne recunoastem în acest mod de a ne întoarce la Dumnezeu? Cei mai multi nu stim de la început calea dreapta. De multe ori suntem siguri ca am pornit bine, dar privind înapoi, dupa câtiva pasi ne dam seama ca am continuat sa cadem în vechile pacate, ca acestea si-au schimbat în noi doar aparenta. De fapt, ele continua sa se lupte cu noi, iar lupta este cu atât mai crâncena, cu cât vrem mai mult sa le alungam si sa ne îndreptam viata. Având însa înainte Crucea, ca si Maria Egipteanca, ramânem în raza puterii ei de a ne trage înainte si de a vindeca în noi chipul dumnezeiesc ranit de pacate. O stihira din aceasta duminica spune: "Puterea Crucii Tale, Hristoase, a facut minune; ca si aceea care mai înainte era desfrânata s-a nevoit cu nevointa pustniceasca. De unde si lepadând neputinta, vitejeste a stat împotriva diavolului. Pentru aceasta luând si rasplata biruintei, se roaga pentru sufletele noastre".Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 39531
Data: Apr 6, 2014
Imagine:
Data: Apr 6, 2014

Data: Apr 6, 2014

Data: Apr 6, 2014

Data: Apr 6, 2014

Data: Apr 6, 2014

Data: Apr 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).