Luni, de Ziua solidarității românilor de pretutindeni cu românii din Covasna și Harghita, organizațiile civice ale românilor din zonă au transmis că, pentru identitatea și dăinuirea lor în cele două județe și în județul Mureș, este nevoie de mai mult sprijin de la statul român, dar și de la toți românii.
Mesajul a fost transmis la a patra ediție a Reuniunii „Români pentru români”, organizată la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe.
Au participat organizații membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM), Sebastian Cucu, subprefectul județului Covasna, Dan Ardelean, din partea Serviciului de Dezvoltare Comunitară al Secretariatului General al Guvernului (SGG), dr. Ioan Lăcătușu, director onorific la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.
Au transmis mesaje de la distanță acad. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu și Dragoș Burghelia, președintele FCRCHM.
Lucrările au fost deschise de pr. Ioan Marin, directorul Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” prin rostirea unei rugăciuni și transmiterea mesajului de binecuvântare al PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
În cadrul reuniunii, a fost apreciată activitatea desfășurată de Sectorul Social al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, precum și activitatea Parohiei Vâlcele, care, prin Părintele Antonie Tămaș, coordonează acțiuni de sprijin și pentru comunitățile istorice românești din afara granițelor.

Lucrările s-au încheiat cu adoptarea unui comunicat, în care reprezentanții românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș subliniază necesitatea stringentă de a păstra identitatea și dăinuirea româneasc în zonă.
Au fost identificate trei modalități de atingere a acestui obiectiv: prin efortul permanent al românilor din zonă; prin intensificarea sprijinului acordat de Guvernul României; prin solidaritatea românilor de pretutindeni cu românii din cele trei județe.
Impedimente în atingerea obiectivului: nu s-a reușit înființarea de asociații comunitare în toate localitățile românești și nu toate asociațiile existente reușesc să creeze proiecte fezabile; altă problemă este slaba implicare a tineretului în activitățile culturale și civice.
Ce au solicitat participanții
Parlamentul şi Guvernul României să găsească modalităţi de aplicare a prevederilor Memorandum-ului explicativ al Recomandării 1201 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care precizează că „drepturile protejate în acest protocol se aplică tuturor, inclusiv unei etnii majoritare când ea este minoritară într-o regiune a ţării lor”.
- continuarea cofinanțării de către Guvernul României a proiectelor derulate de ONG-urile locale;
- sprijinul administrației publice centrale pentru înființarea, finalizarea sau reabilitarea următoarelor obiective culturale românești: muzeul în aer liber de la Voinești, Biserica monument istoric de la Brețcu, Casa de Cultură din Întorsura Buzăului, Complexul Sportiv Național de la Izvoru Mureșului, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sf. Gheorghe.
- adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor care au avut loc privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din Transilvania;
- administrația locală să asigure respectarea statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu;
- identificarea, cu sprijinul Guvernului, a modalităților prin care instituțiile cultural din județele învecinate să promoveze parteneriate cu instituțiile culturale din județele Covasna, Harghita și Mureș pentru implementarea de proiecte comune.
- sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Parlamentului României pentru organizarea unui schimb de experiență cu reprezentanții societății civile din Slovacia pe tema cunoașterii legislației și a practicii privitoare la conviețuirea interetnică din regiunile cu o compoziție etnică diversă.
- Românii din județele Covasna, Harghita și Mureș mai atrag atenția că este o discrepanță între investițiile realizate în sud-estul Transilvaniei de Guvernul Ungariei și cele realizate de Guvernul României, balanța înclinând net spre primul investitor.
O problemă de interes național
„Realitățile actuale ne obligă să ne aducem aminte de vorbele înțelepte ale Părintelui Protopop Aurel Nistor care, în perioada interbelică, afirma: «Problema românească din secuime nu este numai de interes local; ea ar trebui să fie o problemă de stat, una și aceeași pentru orice cârmuire din fruntea țării»”, se precizează în comunicatul românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș.
„Fără sprijinul Guvernului și fără solidaritatea românilor de pretutindeni, este pusă sub semnul întrebării însăși dăinuirea românească, în mediul multietnic și pluriconfesional de pe aceste binecuvântate meleaguri din inima României.”
„Gândirea noastră inspirată de Bunul Dumnezeu a fost că fără dumneavoastră, țara, fără dumneavoastră cei din societatea civilă, cei din mediul academic, cei din instituțiile de cultură, nu putem exista. Problema românilor din această parte de țară nu este numai a noastră!”, a concluzionat, la finalul evenimentului, dr. Ioan Lăcătușu, director onorific al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.
„Vrem să colaborăm și să conviețuim în pace și liniște cu concetățenii noștri. La nivelul oamenilor de rând ne înțelegem, dar avem probleme cu interesele autonomiste, cu problemele mari geostrategice vizând zona aceasta a bazinului carpatic. De aceea sperăm că lucrurile se liniștesc și sprijinul guvernului este vital, alături de solidaritatea Dumneavoastră.”
Reuniunea „Români pentru români” a fost organizată de Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și al Centrului European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Liga Cultural-Creștină „Andrei Șaguna”.
Foto credit: Facebook / Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 318
Id: 76586
Data: Mar 18, 2022
Imagine:
Agenția internațională de știri Reuters a publicat miercuri un reportaj foto despre ospitalitatea călugărilor de la Mănăstirea Putna unde au fost primiți până în .....
Data: Mar 18, 2022
Cu preotul sau arhiereul în centrul cultului divin, prezența indispensabilă a paracliserului este adesea uitată. Prin natura și discreția rolului, persoana este de multe ori invizibilă, dar bucuria slujirii este pe măsură, fiindcă paracliserul este un fel de „majordom” al casei .....
Data: Mar 19, 2022
Arhid. Adrian Lupu, Consilier al Sectorului Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a .....
Data: Mar 19, 2022
Voluntarii Sfintei Parascheva au încărcat vineri un TIR cu 14 tone de ajutoare colectate de Arhiepiscopia Iașilor pentru regiunea .....
Data: Mar 19, 2022
Cea mai recentă activitate din Luna pentru viață 2022 la Râmnicu Vâlcea a fost dezbaterea „Mame vulnerabile! Curajul de a-ți cunoaște vulnerabilitatea”.
Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de activități de conștientizare pro-viață, dar și de sprijin concret .....
Data: Mar 19, 2022
Părintele Mitropolit Teofan a oficiat vineri Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. El i-a îndemnat pe .....
Data: Mar 19, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).