Despre Postul Nasterii Domnului

† DANIELPatriarhul RomânieiPostul Nasterii Domnului sau Postul Craciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Pasti. Este un post al pocaintei, dar nu cu aceeasi intensitate ca Postul Sfintelor Pasti. Nu exista în el slujbe speciale cu metanii, nu exista un canon de pocainta precum Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe care îl citim în Postul Sfintelor Pasti. Desigur, orice post ne cheama la pocainta, însa Postul Craciunului îmbina pocainta cu milostenia si fapta buna, la care ne îndeamna Evangheliile dinaintea si din timpul acestui Post. Este un post de pregatire duhovniceasca, de curatire duhovniceasca, ca sa primim în noi, în pestera trupului nostru si în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume si Se face om, pentru ca pe oameni sa-i ridice la viata duhovniceasca si dumnezeiasca. De aceea, în Catavasii se spune: „Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din Ceruri, întâmpinati-L! Hristos pe pamânt, înaltati-va!” Programul acestui post este concentrat în cuvintele citate acum, care provin dintr-o predica a Sfântului Grigorie Teologul. Ele au urmatorul înteles: Hristos, Care coboara din Ceruri, vrea sa coboare în sufletele noastre, sa ne lumineze viata noastra si sa ne ridice pe noi la viata duhovniceasca sau cereasca. Astfel, postul acesta este un post de pregatire spirituala, ca noi sa devenim un templu, un salas al prezentei Mântuitorului Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, ca El sa ne arate astfel iubirea lui Dumnezeu Tatal. De aceea prima mare sarbatoare din Postul Craciunului este Intrarea Maicii Domnului în biserica, la 21 noiembrie. Aceasta înseamna ca Maica Domnului intra în templul din Ierusalim pentru a deveni ea însasi templu sau „biserica sfintita si rai cuvântator”, cum o numesc cântarile noastre liturgice. Asemenea Maicii Domnului, care prin rugaciune, curatie si cautarea sfinteniei se pregateste sa primeasca în ea taina Întruparii lui Dumnezeu, si noi, crestinii, trebuie sa ne pregatim, sa ne curatim, ca sa devenim templu sau biserica, sa devenim locas în care poate sa locuiasca Hristos Domnul.Postul acesta al Craciunului este, deci, în primul rând, o pregatire, o sfintire a gândurilor, a simtirilor, a trupului si sufletului nostru prin pocainta, prin Spovedanie si Împartasanie, prin citirea mai deasa a Sfintei Scripturi si a scrierilor sfintilor si printr-o atentie spirituala deosebita ca sa devenim „biserica sfintita” în sufletele si în trupurile noastre.În al doilea rând, vedem ca o sarbatoare foarte populara sau foarte cunoscuta din timpul Postului Craciunului este pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, care a trait în secolul al IV-lea si a îmbinat apararea Ortodoxiei cu grija fata de saraci, de orfani, de oamenii necajiti, însingurati si înfrigurati. Deci, în aceasta perioada a Postului întelegem ca, pe lânga pregatirea noastra duhovniceasca interioara, trebuie sa facem si milostenie sau sa fim milostivi ca Sfântul Nicolae, daruind altora, ca semn al iubirii noastre fratesti, daruri spirituale si daruri materiale, dupa putinta, iar daca nu avem niciun dar material, macar sa oferim un cuvânt bun, o mâna de ajutor, o încurajare unui om sarac, singur si deznadajduit, întristat sau îndoliat. Aceasta milostenie sau aceasta daruire catre altii este pregatirea noastra pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, daruit de Dumnezeu Tatal „pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mântuire.”Prin urmare, Postul Craciunului, ca abtinere de la produse de origine animala, se uneste cu rugaciunea si cu împartasirea euharistica mai deasa, pentru sfintirea noastra, dar si cu milostenia, ca semn al prezentei iubirii milostive a lui Hristos în noi. De fapt, când primesti un dar material ti se umple mâna, dar când daruiesti cu bucurie si smerenie ti se umple inima de prezenta lui Dumnezeu Cel milostiv în tine. Astfel, Postul Nasterii Domnului este perioada darurilor care se arata în milostenie si culmineaza cu darurile de Craciun, ca simbol al raspunsului nostru la multele daruri duhovnicesti pe care Dumnezeu Fiul ni le aduce prin întruparea Sa si prin nasterea Sa ca om în pestera Betleemului.Sa ne rugam lui Dumnezeu sa devenim un Betleem sfintit, un loc în care sa poata veni Mântuitorul Iisus Hristos sau întreaga Sfânta Treime prin harul Duhului Sfânt în inimile noastre, ca sa devenim si noi, ca si Maica Domnului, „biserica sfintita si rai cuvântator”. Sa ne ajute Hristos Domnul sa întelegem aceasta perioada de post nu ca pe o perioada de oprelisti sau de restrictii, ci ca timp de sporire în evlavie si darnicie. Pacatul lacomiei ne face robi, dar rugaciunea unita cu milostenia ne face liberi. Când ne rugam, ne unim cu Dumnezeu Cel necuprins si netrecator, primind în suflet pace si bucurie. Însa când folosim patimas lucrurile materiale, ne unim cu realitati limitate si trecatoare, care limiteaza dorinta spirituala a sufletului uman dupa iubire infinita si eterna. Deci, postul adevarat este prilej de libertate duhovniceasca: libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult prin rugaciune si libertatea de a-i iubi pe semenii nostri mai mult prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, mântuirea noastra si bucuria semenilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 539

Id: 35622

Data: Nov 17, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).