Colecția integrală a celui mai vechi ziar românesc, cu apariție neîntreruptă din anul 1853 până azi, Telegraful Român, a fost trecută în format digital. Colecția poate fi consultată, gratuit, momentan parțial, pe platforma Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Digitizarea a fost realizată de Biblioteca Judeţeană „ASTRA” din Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Arhiepiscopiei Sibiului.
Anunțul de încheiere și prezentarea proiectului au fost organizate în cadrul Zilelor Șaguniene 2021, ediție specială.
În Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA au fost prezenți joi, 25 noiembrie 2021, reprezentanții instituțiilor implicate în acest proces, între care Mitropolitul Laurențiu al Ardealului. Din cauza restricțiilor sanitare, publicul a avut acces doar prin transmisiunea online.
„Este astăzi o zi specială pentru că suntem la sfârşitul unui proiect, un sfârşit care presupune un nou început, un proiect care a durat opt ani de zile şi în care instituţii de bază ale societăţii sibiene şi-au dat mâna pentru salvarea şi salvgardarea a ceea ce înseamnă unul dintre elementele de bază ale patrimoniului şagunian”, a spus în deschidere Pr. Emanuel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului.
Preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, a subliniat în cadrul evenimentului importanţa acestui proiect pentru învăţământul sibian şi pentru mediul cultural şi academic din Transilvania şi nu numai.
„Digitizarea acestei publicaţii este extrem de importantă pentru că asigură acestor generaţii şi generaţiilor care vin lecţii importante de bună practică în ceea ce înseamnă publicaţie, lecţii importante de istorie şi de atitudini serioase, corecte şi de bună credinţă de-a lungul timpului din partea românilor. Pentru mine este o bucurie că, în acest fel, toţi cei care vor ajunge să citească aceste informaţii, fie de pe platforma Bibliotecii «ASTRA», fie de pe platforma Mitropoliei Ardealului, vor avea acces neîngrădit la toate aceste date şi informaţii”, a spus doamna Daniela Cîmpean.
Vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Arhim. Ioachim Tomoiagă, a susţinut o prelegere intitulată „Telegraful Român, de la geneză până astăzi”, iar detaliile tehnice ale proiectului şi modalitatea de accesare online a fişierelor au fost prezentate de domnul director Ioan Mihail Cruciat.
„Partea de scanare reprezintă cam şapte procente din munca depusă pentru a se ajunge la această formă. Sunt 14.000 de pagini şi în prelucrare sunt alte câteva sute de mii de pagini”, a spus directorul interimar Ioan Mihail Cruciat.
O împlinire de început
La final, s-a adresat audienței Mitropolitul Laurențiu. Ierarhul a mulţumit partenerilor din proiect şi a subliniat că, prin eforturile oamenilor implicaţi în acest demers, patrimoniul cultural şi spiritual şagunian este mai accesibil celor interesaţi.
„Dacă Sfântul Andrei Şaguna a lăsat un legământ tainic pentru ziarul acesta ca el să aibă un viitor, şi nu stabilim noi cât este de lung, atunci contribuim şi noi cu toată dragostea, cu toată implicarea, cu toată răspunderea. Trăim acum o bucurie la o împlinire, este o împlinire de început şi vă stăm la dispoziţie cu tot ce avem noi în aşa fel încât patrimoniul şagunian să fie cunoscut de cât mai multă lume, cu ajutorul instituţiilor specializate, oameni pregătiţi şi prin contribuţia profesorilor de Teologie care pot da lămuriri în privinţa anumitor articole publicate în Telegraful Român”, a spus IPS Laurenţiu.
Vezi mai multe imagini de la eveniment pe site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 296
Id: 75466
Data: Nov 26, 2021
Imagine:
Custodele Coroanei Române, Principele Radu Duda și Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit, au dezvelit joi bustul Regelui Mihai I al .....
Data: Nov 26, 2021
Arhiepiscopia Bucureștilor are un nou consilier eparhial care coordonează Sectorul cimitire, monumente şi servicii funerare. Permanența Consiliului eparhial l-a numit în această funcție pe preotul Alexandru-Gabriel Negoiţă în şedinţa din 23 noiembrie 2021.
Preotul .....
Data: Nov 26, 2021
Ionuț-Daniel Barbu, redactor la revista Ortodoxia a Patriarhiei Române, a consemnat povestea căutării unor morminte de ierarhi și teologi ortodocși în Cimitirul Șerban Vodă-Bellu din Capitală, acțiune realizată în contextul Anului comemorativ al celor adormiți în .....
Data: Nov 26, 2021
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București (FTOUB) face înscrieri. Termenul limită este 1 decembrie 2021.
Reprezentanții ASTO ne-au spus că organizația lor este ca un frate pentru .....
Data: Nov 27, 2021
Satul Văleni din Braşov va avea o bibliotecă pe roţi. Iniţiativa şi coordonarea proiectului îi aparţin preotului paroh din localitate, Părintele Claudiu .....
Data: Nov 27, 2021
Preasfințitul Părinte Gurie a fost comemorat sâmbătă la împlinirea a patruzeci de zile de la trecerea în veșnicie.
Slujba de pomenire a fost oficiată în Catedrala .....
Data: Nov 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).