Din cuvintele parintelui Constantin Muha: Ce face Biserica

Plecarea părintelui Constantin Muha, directorul Seminarului din Dorohoi, a întristat joi întreaga Biserică. Elevilor săi le rămân în amintire căldura și bucuria cu care i-a îndrumat mereu spre Dumnezeu, dar și cuvintele pline de realism prin care le prevestea ce îi așteaptă în preoție.

Deranjat de asaltul mediatic deja generalizat asupra Bisericii, directorul seminarului dorohoian a pus în scris în luna mai a acestui an un text în care le răspunde celor ce întreabă depreciativ: „Ce face Biserica?”.

Răspunsul părintelui este unul sistematic în care amintește „doar în trecere” activitatea filantropică a Bisericii. El trece prin toate aspectele vieții eclesiale de la noi și subliniază aportul adus de Biserică la dezvoltarea României.

Redăm integral textul transmis pe adresa redacției Basilica.ro.


Chiar oare, ce face Biserica?

Cu siguranță este o întrebare care apare pe buzele și în mintea multora dintre oamenii de astăzi, mai ales sub presiunea asaltului mediatic…. Îmi amintesc că acum câțiva ani în urmă, când a fost atacul la adresa orei de Religie din școli, un ziarist afirma că Biserica este „agresivă”…. De fapt, în realitate, Biserica era în defensivă, apărând un drept al Poporului Român – câștigat în decembrie 1989 cu preț de sânge de martiri și, stipulat de Constituția României, apărând în același timp, oamenii care de la catedră, într-o oră pe săptămână ( ceea ce exclude din start „riscul” îndoctrinării) formează caractere și personalități pentru un viitor binecuvântat al acestei Țări.

Cam așa e și cu „ce face Biserica”…

Nu o să mă refer decât în trecere la activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române despre care aflăm zilnic câte ceva din presa bisericească și mai puțin din presa laică – dezinteresată în general de subiect. „Nu se vinde și nici nu se finanțează subiectul” – s-ar putea scuza unii jurnaliști de presă sau televiziune. Portaluri ca Basilica.ro și Doxologia abundă în prezentarea zilnică a activităților culturale, misionare, filantropice etc.

Anual se face o dare de seamă la nivel de Patriarhie prin Adunarea Național Bisericească cu reprezentanți, clerici și mireni, din fiecare eparhie, în care sunt expuse edificiile de asistență socială și fondurile alocate în anul precedent pentru activitatea social-filantropică a Bisericii individual sau în colaborare cu primării, consilii locale și județene și alți parteneri tradiționali.

Dincolo de partea oficială…

Dincolo de partea oficială, publică, există și o parte neoficială, care se întâmplă discret, uneori anonim la nivel de comunitate-parohie de oraș sau de sat, când sunt hrăniți sărmanii, dezavantajații social și prigoniții soartei, fie prin mese oferite la azile de bătrăni, case de copii, prin pachete oferite la poarta cimitirului în fiecare sâmbătă, ca și la orice înmormântare creștinească.

Mulți copii și tineri își află răspunsurile la întrebările caracteristice vârstei, mulți oameni maturi și chiar vâsrtnici, își domolesc frământările sub epitrahilul duhovnicului, ori în discuții cu valoare confidențială- ceea ce s-ar putea traduce în termeni moderni, prin consiliere psihologică. Foarte mulți dintre cei enumerați și-au limpezit multe nedumeriri în cadrul discuțiilor purtate la conferințele susținute de ierarhi, preoți, profesori, medici- în foarte multe localități din România.

Trebuie menționate întâlnirile internationale ale tinerilor ortodocși – ITO – cu câteva ediții deja (București, Iași, Cluj, Sibiu), la care au participat 3000, 5000, 7000 de tineri ortodocși din toată lumea. Ele au fost promovate de Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina, portalurile Bisericii. O singură televiziune laică a prezentat aspecte de la ITO București – Kanal D.

Tineretul Bisericii

ASCOR (Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români), ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Români) și alte organizații din Țară sau diaspora, oferă tinerilor un mod curat de a trăi, ferindu-i de multe capcane moderne și mondene, oferind tabere ca cea de la Nemțișor (în apropiera schitului Cărbuna de lângă marea lavră a Neamțului) cu peste 600 de participanți anual, ori tabere „în pridvorul satului” în care mii de copii anual, prin organizarea de către Centrele eparhiale prin preoții parohi și voluntari dintre tinerii ortodocși, beneficiază de câteva zile de recreere și formare de abilități (educație financiară, tir cu arcul, team-building, orientare în natură, jocuri sportive etc) chiar lângă casa lor.

Participanților li se oferă gratuit logistica necesară activităților, precum și masă caldă pe parcursul zilelor de tabără, prin efortul parohiilor organizatoare și a Centrelor eparhiale. La acesteaa se pot adăuga uțor mesele de obște pe care mănăstirile le oferă în duminici și sărbători, pelerinilor veniți la slujbe.

Pro-viață

Marșurile pentru viață, pentru familie, birourile Pro-Vita – sunt alte manifestări susținute de Biserică. Un marș pentru viață cu 8000 de participanți, a fost relatat în 7-8 secunde pe TVR 1, la final de Telejurnal. Doar atât a reușit să prindă la audiență…..

Păi dacă mișcarea pro-Moarte, începând cu avortul (care mai nou se poate face până în luna a noua, sau noua variantă în care – și după naștere copilul poate fi ucis dacă nu este asumat de mamă, sau cea în care fătului ce supraviețuiește avortului i se interzice dreptul la asistență medicală), continuând cu industria drogurilor (din ce în ce mai multe legalizate), a vieții sexuale promiscue (care provoacă atâtea boli), a eutanasierii forțate sau „la cerere”- are spațiu publicitar și este susținută de mass-media cu atâta vehemență, fiind clamată ca drept al omului, DE CE nu ar avea spațiu publicitar și mișcarea pro-Viață?

Biserica plătește impozit

Un alt aspect este cel al consumului la nivel macro și micro în cadrul Bisericii. Uneori i se impută Bisericii că vinde articole de colportaj (lumânări, icoane, tămâie, cărți etc) din care obține venituri care, în concepția unora ar trebui impozitate. Ei bine, activitatea cultică este scutită de impozit prin lege.

În rest, pe activitățile economice care ies din sfera cultică, Biserica plătește impozit, inclusiv pe salariile din fonduri proprii asigurate de Centre eparhiale sau parohii. Toate cheltuielile privind consumul de electricitate, agent termic, apă ș.a. sunt suportate din fonduri proprii – adică din ceea ce se încasează din vânzarea de colportaj și din contribuția benevolă a enoriașilor. Tot din aceste încasări se asigură caiete și îmbrăcăminte pentru copiii necăjiți care merg la școală, medicamente pentru oamenii bolnavi, lemne pentru nevoiași etc.

Și tot din aceste încasări, ca și din donații și sponsorizări se fac și reparații la clădirile existente, se construiesc altele – atât cultice cât și de interes larg ( centre educaționale, grădinițe, clinici medicale, spitale, farmacii) etc.

Tot din aceste încasări la nivel de parohie, fiecare preot își completează veniturile lunare, deoarece personalul clerical și neclerical nu primește salariu de la Stat, cum greșit se crede și se interpretează adesea. Se primește pentru fiecare angajat o contribuție într-un anumit cuantum/procent -în funcție de grad profesional, vechime și celelalte condiții valabile în orice sistem- undeva mai mult de jumătate (60%) din valoarea salariului lunar. Restul completează fiecare parohie până la suma întreagă cuvenită, plătindu-se impozit, CAS, CASS și alte taxe, pentru întregul salariu.

Situații dificile

Ei bine, sunt parohii – cele mici, sub 150 de familii, care niciodată nu reușesc să-și achite restul de plată din fonduri proprii, așa că din ceea ce primesc de la Stat își achită taxele, iar preotul nu ia niciodată restul de plată. Și sunt sute la nivel de țară. Aceștia sunt sprijiniți din fondurile proprii ale Centrelor eparhiale, care de câteva ori pe an oferă ajutoare financiare pentru familiile preoților în această situație, dar și pensionarilor- preoți sau cântăreți bisericești, ori văduvelor acestora.

În situații grele – boli incurabile, transplanturi, tratamente – Biserica oferă ajutoare financiare. Au fost organizate colecte la nivel national pentru sprijinirea celor aflați în nevoi, din alte părți ale globului cum a fost după tsunamiul din Banda Aceh-Indonezia, apoi în Africa avem misiuni creștine românești. Diaspora românească este susținută în mod constant prin ajutoare substanțiale financiare pentru activitatea misionară și cultural-filantropică. Se organizează anual colecta Fondului Central Misionar în perioada Postului Mare, fond care servește la ajutorarea bisericilor și parohiilor minoritare românești din Țară și străinătate.

Biserica a fost alături de victimele incendiului de la Colectiv, donând sume importante de bani pentru tratamente, asigurând consiliere duhovnicească și pomenind pe toți cei trecuți atunci la cele veșnice.

Parafina și firul pentru lumânări, hârtia și mașinăriile pentru tipărituri, uleiul pentru candele, făina pentru prescuri se cumpără din comerț, ca și multe consumabile: pixuri, hârtie pentru acatiste, materiale pentru curățenie, șervețele, becuri, unelte, etc. Putem adăuga zecile de tone de lumânări de parafină, de diverse mărimi și forme, în carcase de plastic sau metal, produse în România sau importate din Polonia, Italia Germania, etc., folosite de milioanele de credincioși în noaptea de Paști sau în mod curent la slujbele pentru pomenirea celor răposați, la soroacele moșilor de primăvară, vară, toamnă și iarnă.

Pentru a îmbrăca periodic în uniformă cei peste 14.000 de membri ai clerului ortodox și viețuitorii din mănăstiri, e de ajuns să înmulțești cu 4 metri de material pentru cel puțin o reverendă sau pentru o rasă (monahală) și poți vedea cât material textil se cumpără din comerț (56.000 ml). Dacă mai adaugi și căte cel puțin 2 rânduri de veșminte de cult pentru 11.000 de oameni din personalul clerical, mai înseamnă 88.000 ml.

„Aurul”

Apoi pentru împodobirea bisericilor cu acoperăminte pentru altar, naos, pronaos, toate cu acel „aur” mult criticat de neștiutori sau răuvoitori, care nu e altceva decât un fir textil de mătase ornamentală, la care se adaugă mici pietre colorate (nu diamante cum cred unii) și uneori chiar cristale Swarovski care nu sunt foarte scumpe. De fapt o baie de galvan sau crom, rezolvă de foarte multe ori problemele tehnice ale obiectelor de cult.

Apoi putem adăuga mobilierul bisericesc din metal sau lemn- catapetesme, strane, policandre (candelabre), uși, sfeșnice, care se execută și sunt vândute de firme de profil, în mare majoritate laice și private, din România sau din alte țări ortodoxe (Grecia, Ucraina, Rusia). Apoi cruci, miruitoare, cristelnițe, analoage, sfinte vase, coperți pentru Sf. Evanghelie – marea majoritate sunt primite donații de la credincioși sau achiziționate din fondurile proprii ale bisericilor parohiale.

Biserica, singura care a construit și înainte și după 1989

Cea mai discutată problemă, după cea a salarizării, e cea a ajutoarelor financiare pentru construirea sau repararea de biserici și alte edificii eclesiale.

Un vrednic coleg de preoție și de catedră, pr. prof. Vasile Cojocariu – trecut la cele veșnice, afirma într-o discuție pe această temă, că „Biserica este singura instituție care a construit în România atât înainte de 1989 (în perioada comunismului), cât și -mai ales- după 1989”. Cine privește cu ochi realiști, nu poate să nu constate acestă realitate.

După 1990 au dispărut prin așa zisele „privatizări” sau chiar vânzări directe toate marile clădiri realizate înainte de 1989- fabrici, uzine, combinate, IAS-uri, CAP-uri, dispensare comunale etc- pentru a face loc investițiilor mobiliare și de alt gen. Bazele materiale enorme ale sindicatelor, organizațiilor de tineret, case ale pionierilor și multe altele s-au evaporat în portofolii private – uneori chiar anonime – care au făcut uneori subiectul unor reportaje sau anchete, fără rezultate notabile. „Ce a mîncat lupul, bun mâncat” zice românul și acesta a fost principiul care a funcționat cvasi-universal.

Apoi circul „retrocedărilor” cu urmași și moștenitori autohtoni sau răsăriți de pe alte continente „închipuiți”, care au deposedat Statul, instituții și persoane fizice de bunuri însumând zeci, poate chiat sute miliarde de euro la valoarea pieței astăzi. Și asta fără a se tine seama de prevederile unor tratate – chiar la nivel internațional- care stipulau clar că unele state, etnii și persoane au fost despăgubite la vremea potrivită…. Totul fără nici o mișcare de stradă, fără huiduieli, fără reacții ale persoanelor oficiale ale Statului…. Uneori palid, pe facebook, câte o reacție… Sau printr-un reportaj al vreunui jurnalist curajos (bine că există și această categorie). Și hotărârile le-au luat unii reprezentanți ai unor puteri din cadrul Statului care clamează oarecare „independență”, fără a cunoaște însă Istoria).

Chiar problema fondului forestier revendicat de Biserică, este una foarte serioasă, dar tratată cu indiferență de factorii laici decizionali. Teoretic, cât timp se desfășoară procese civile- până la pronunțarea unei hotărâri definitive în Justiție- pădurile nu trebuie tăiate, fiind la adăpostul Legii. Ori pe timpul desfășurării proceselor, pădurile sunt tăiate fără nici o rezervă și nimeni nu dă socoteală.

Biserica în economia națională

Să revin la idee, uneori Statul a trebuit să susțină economia prin investiții la nivel macro. Și dacă Biserica e singura cu extindere la nivel național, atunci Statul a dat Bisericii bani pentru a construi.

Ei bine, toate aceste construcții – biserici, clopotnițe, case sociale, centre de îngrijire copii, maturi și vârstnici, case monahale, drumuri de acces- nu s-au construit din baloți de bani… Ci din piatră, nisip, sort, var, lemn, tablă, cărămizi și BCA, gresie, faianță, ornamente, cuie, sârmă, adezivi, vopsea, șuruburi, tâmplărie de lemn, aluminiu sau PVC, cabluri electrice, prize, doze, bandă izolatoare, tablouri electrice, siguranțe fuzibile, comutatoare, întrerupătoare, câlți (cânepă folosită la pictura tip fresco), pensule și culori de la Fondul Plastic pentru pictură, foiță șlah-metal sau chiar de aur industrial pentru aureolele sfinților pictați etc.

Adăugăm transportul, manopera plătită de regulă firmelor sau persoanelor autorizate – care varsă la buget impozitele și taxele aferente pentru transport, salarii etc. Mai menționăm și categorii de meseriași ori profesii care trăiesc efectiv de pe urma Bisericii- pictori bisericești, firmele profilate în mobilier bisericesc…

Adică, de fapt, prin banii dați Bisericii pentru construcții și renovări, Statul a investit în menținerea Economiei Naționale, chiar dacă și aici multe produse sunt aduse din import de firmele private de profil.

Mai putem adăuga și pelerinajele organizate de Biserică prin agențiile proprii de voiaj, agenții care colaborează cu alte organizații de profil, interne și externe pentru transport, cazare etc.

De exemplu pentru zborurile către Israel, Turcia, Rusia, sunt contracte cu TAROM, dar și companii internaționale ca WIZZ Air, EL AL, AEROFLOT etc. Apoi contractele cu Asia Tour sau alte companii mari pentru rezervare și cazare în hoteluri, transportul în zonele turistice externe… Pelerinajele interne organizate de parohii la biserici și mănăstiri- dintre care cele cu vechime istorică reprezintă și monumente de artă și cultură, nu doar locașuri de cult- sunt o formă de investiție în transpotul auto sau feroviar, privat sau de stat.

Cazările în hoteluri, pensiuni, servirea meselor în restaurante private etc, alături de cele menționate mai sus, toate sunt moduri prin care Biserica susține financiar, angrenajul economic al României, dar și al altor țări (Grecia, Israel, Turcia, Egipt, Iordania, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, etc).

Apoi trebuie să se știe că multe evenimente sociale care se desfășoară în spații laice (cantine, restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni) pleacă din bisericile parohiale. Cumătria este în continuarea momentului Tainei Sf. Botez. Nunta este în continuarea Tainei Sf. Cununii. Praznicul și pomenirile sunt în continuarea slujbei Înmormântării.

Toate aceste evenimente implică ramuri din diverse industrii, care-și vând produsele pentru organizare – alimente (carne, brînză, fructe, pâine, dulciuri și produse de patiserie și cofetărie, băuturi alcoolice și nealcolice), croitorii și firme de confecții care vând rochii, costume, cravate, încălțăminte, firme care asigură înregistrări video, florării, orchestre muzicale sau DJ, firme de transport, catering, chirii pentru săli de evenimente, salarii pentru ospătari, bucătari, șoferi, firme de pompe funebre, și multe altele (pleduri, coverturi, pilote, perne, pături, lenjerii de pat, cămăși – care se impart la pomeniri). Și toate acestea cu un consum deloc neglijabil, făcând o medie anuală la nivel de țară.

Ar mai fi multe de menționat din cele pe care le face Biserica…

Am enumerat doar câteva aspecte, care sunt la îndemână de numărat și pentru o persoană neavizată- adică fără studii economice. Doar să fie de bună credință și să conștientizeze că mulți intoxică opinia publică cu fumigene în spatele cărora, se întâmplă multe lucruri nelalocul lor.. Biserica nu concurează cu și pe nimeni.

Acum în plină criză a sistemului economic și sanitar, criză provocată de COVID 19, Biserica a donat în primă fază peste 4.000.000 RON, a pus la dispoziție spații pentru carantină, pentru cazarea personalului medical, hrană caldă pentru medici și bolnavi în sistem catering și multe aletele. Acum s-a dovedit că investiția Bisericii de-a lungul acestor ani este de bun augur și dă roadele scontate de unii, nesperate și nevisate de alții. Asta după ce, ani de-a rândul s-a implicat masiv în problema donărilor de sânge, reușind să aducă în trei ani spre centrele de transfuzie din Țară peste 9 TONE de sânge.

Cât despre problema „naționalizării” bunurilor Bisericii, cred că susținătorii acestei idei cel puțin hilare, trebuie să-și îndrepte atenția către obiectivele mari economice și resursele ce odinioară au fost ale României, producând profituri enorme pentru actualii deținători, în mare parte externi. Dacă țările puternic dezvoltate din Occident vorbesc de naționalizări, ele se gândesc să recupereze ceea ce le-a aparținut și acum se află în protofoliul altor țări. De pildă Italia vrea să recupereze firma de transport aerian ALITALIA, Franța să-și ia înapoi marile firme …. La noi, o revenire în portofoliul național a resurselor, ar însemna o reconsolidare solidă a României în plan strategic, economic, financiar etc.

Înspre acolo trebuie să-și îndrepte atenția „doritorii de bine” ai României, pentru a reuși să concretizeze idealul enunțat de „poetul Neamului”, Mihai Eminescu în poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” – „ la trecutu-ți mare, mare viitor”.

Biserica a creat, conservat și promovat artă, cultură și valoare în toată istoria Neamului Românesc. Arhitectura, sculptura, broderia, caligrafia, manuscrisele, tiparul, tipăriturile etc. au fost constant prezente și s-au dezvoltat în sânul și cu sprijinul Bisericii.

Biserica a și suferit mult în timpul prigoanei comuniste, când clerul și credincioșii au fost înghesuiți în închisorile comuniste, în lagărele de „reeducare” alături de intelectualii rasați ai societății, politica marxist-leninistă în numele „omului nou” decimând România de tot ce avea mai bun la vremea respectivă, făcând loc activiștilor și „gușaților” de partid.

După 45 de ani de teroare și suferință, după alți 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, când Poporul Român – generațiile care au clădit o Țară și un Neam, cu urmașii cuminți – abia își tămăduiește rănile adânci lăsate de prigoana comunistă, plângându-și martirii și cinstindu-și eroii, apar zorii neo-marxismului care promite o „viață de vis” sub noul comunism, neștiind de fapt ce urmează a se întâmpla (de nu s-ar întâmpla).

Se vor mai naște și se vor trece…

Noii „activiști” vânduți exteriorului, deja atacă adevăratele elite intelectuale și morale ale societății, clamând „drepturi” ale omului care îngrozesc uneori prin perversitate și violență. Și urlă feroce împotriva Bisericii și a oricui încearcă să apere adevăratele valori și principii care au guvernat omenirea de mii de ani, demnitatea umană și candoarea inocenței copiilor și tinerilor.

Vorba aceluiași coleg menționat ceva mai sus, părintele Vasile Cojocariu „Biserica are memorie lungă”. Ea nu îngăduie ca cineva să fie uitat, de aceea îi pomenește pe toți cei încredințați spre purtarea de grijă. Și o face de 2000 de ani încoace. S-au ivit și au trecut orânduiri lumești de facturi diferite, s-au născut și s-au stins imperii …. Se vor mai naște și se vor trece….

Biserica a rămas și va rămâne. Pentru că ea transcende timpul, cu aceleași învățături și principii, călătorind ca o corabie pe marea învolburată a acestei lumi, spre Împărăția lui Dumnezeu având călăuză pe Domnul IISUS HRISTOS, „Același ieri, astăzi și în veac”- după cum ne spune Sf. Apostol Pavel.

În virtutea iconomiei, Biserica se acomodează la realitatea vremurilor pe care le parcurge, fiind alături de Popor în întregul vieții lui. În virtutea acriviei, păstrează nealterate învățătura de credință, dogma și canoanele.

Biserica a susținut și susține orice inițiativă cuminte, colaborând cu organisme interne și internaționale pentru dezvoltarea unei infrastructuri care să vină în permaneță în sprijinul oamenilor, ajutându-i să câștige veșnicia.

Dar nu se poate lăsa intimidată sau deposedată de ceea ce a creat și deține, doar că așa vor unii habarniști, care se tot întreabă „ce face Biserica”???

Pr. Ic. Stavr. Constantin Muha
Parohia „Sf. Cuv. Parascheva și Sf. M. Mc. Dumitru”
municipiul Dorohoi, județul Botoșani.


Vezi și: Mesajul Patriarhului la trecerea în veşnicie a părintelui profesor Constantin Muha

Foto credit: Doxologia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 20

Id: 71603

Data: Oct 15, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar