Credincioşii din judeţul Suceava şi din alte zone ale ţării au participat ieri în număr mare la sfinţirea picturii paraclisului Mănăstirii Sihăstria Rarăului, din judeţul Suceava. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată de cei doi arhierei pe o scenă amenajată în curtea mănăstirii. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. PS Galaction a adresat o predică în care a vorbit despre aspectele importante ale învăţăturii Evangheliei din Duminica a X-a după Rusalii. „Mântuitorul Hristos a scos în evidenţă importanţa credinţei. Domnul Iisus menţionează faptul că atunci când ne rugăm trebuie să credem că ceea ce cerem vom primi. Noi trebuie să punem pe primul plan credinţa noastră, iar atunci totul va fi cu putinţă. Din Evanghelia citită astăzi (n.r. ieri) înţelegem că ucenicii nu au avut acel grăunte de credinţă ca să poată izbăvi duhul necurat. Din viaţa noastră lipseşte credinţa prin intermediul căreia să primim ceea ce cerem în rugăciune. Postul şi rugăciunea sunt fapte ale credinţei. Mântuitorul ne cere credinţă. Credinţa este cea care ar trebui să ne facă să vieţuim în aşa fel încât «oamenii, văzând faptele noastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri». Dacă cineva priveşte la viaţa noastră, oare îl va slăvi pe Dumnezeu? Lipsindu-ne faptele credinţei, ne lipsim şi de darul lui Dumnezeu. Cei care au postit în această perioadă să nu se îndoiască de folosul ostenelilor duhovniceşti pe care le-au depus. Cei care nu au postit să se mâhnească pentru că au pierdut ocazia de a dobândi folosul duhovnicesc prin aceste fapte ale credinţei (postul şi rugăciunea) pe care ar fi putut să le împlinească“, a spus Preasfinţitul Galaction. În ultima parte a cuvântului de învăţătură, Preasfinţia Sa şi-a exprimat bucuria pentru faptul că a slujit alături de IPS Pimen la Mănăstirea Sihăstria Rarăului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 583
Id: 23844
Data: Aug 12, 2012
Imagine:
În apropierea marii sărbători creştine închinate Maicii Domnului, când cu râvnă sufletească şi osteneală trupească ne pregătim să o slujim pe Sfânta Fecioară, ocrotitoarea noastră şi Maica Bisericii, un grup de tineri inimoşi a dat răspuns .....
Data: Aug 12, 2012
Ieri, în Duminica a X-a după Rusalii, mica obşte a Mănăstirii Sângeap-Basaraba l-a avut ca oaspete pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit biserica de lemn a mănăstirii, .....
Data: Aug 13, 2012
Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic .....
Data: Aug 13, 2012
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în toate bisericile parohiale şi de mănăstire se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Această slujbă este aşezată de Biserică după modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor .....
Data: Aug 13, 2012
În parohia Căueşti, Protopopiatul Iaşi 3, va avea loc miercuri, 15 august, un concert caritabil de muzică religioasă şi populară. Invitaţii acestui eveniment sunt interpreţii de muzică populară: Mariana Răciulă Hăueşteanu, fiică a satului Căueşti, Ştefan Deaconiţa, .....
Data: Aug 13, 2012
Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti se afla in perioada 8 – 16 august intr-un pelerinaj la parohiile si manastirile din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei. Duminica 12 august 2012 icoana s-a aflat la Biserica buzoiana Greci, unde Sfanta Liturghie a fost .....
Data: Aug 13, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).