Sute de credinciosi din judetul Vâlcea, numerosi preoti din Eparhia Râmnicului alaturi de oficialitati centrale si locale vâlcene, au venit, sâmbata, 17 mai, de la primele ore ale diminetii la Catedrala Arhiepiscopala spre a starui în rugaciune pentru cel care i-a pastorit cu dragoste si grija parinteasca vreme de trei decenii, Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Gherasim Cristea. În cea de a doua parte a zilei, la Craiova, în Centrul de restaurare si vizualizare al Facultatii de Teologie, au fost numiti noii membrii ai Adunarii Eparhiale pentru Arhiepiscopia Râmnicului, dupa cum informeaza Diac. Gheorghe Cioiu pentru mitropoliaolteniei.roDoua evenimente deosebit de importante au marcat viata bisericeasca a Arhiepiscopiei de Râmnic, la finele saptamânii trecute. Primul dintre ele, a fost închinat venerabilului arhipastor, plecat de curând la ceruri, Gherasim Cristea. Astfel, la sorocul celor 40 de zile de la nasterea sa în vesnicie, credinciosi, preoti, monahi, diaconi, monahi si monahii din toate colturile eparhiei s-au adunat în Catedrala arhiepiscopala „Sfântul Nicolae” pentru a aduce prinos de rugaciune parintelui lor duhovnicesc. În fruntea lor s-a afalat Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei si Arhiepiscop loctiitor de Râmnic, alaturi de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicat al Arhiepiscopiei Râmnicului.Slujbe de pomenire pentru IPS GherasimSlujbele dedicate pomenirii vrednicului ierarh la 40 de zile de la plecarea la Domnul au început cu Sfânta Liturghie oficiata de PS Parinte Emilian, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi. În cadrul slujbei euharistice a fost pomenit si ips parinte Gherasim, spre iertarea de pacate si vesnice pomenire.Dupa Sfânta Liturghie, de la orele 11, 00, IPS Parinte Mitropolit Irineu, împreuna cu PD Parinte Emilian Lovisteanul si cu întreg soborul de slujitori au savârsit slujba parastasului în biserica si apoi la mormântul Arhiepiscopului Gherasim. În cuvântul de învatatura rostit în Catedrala Arhiepiscopala, IPD Parinte Irineu a evocat personalitatea arhiepiscopului Gherasim, aratând ca de la nastere si pâna la trecerea la cele vesnice, viata sa a fost o liturghie în sensul sacru de slujba adusa lui Dumnezeu la Sfântul Altar. Arhiereul râmnicean a fost un model de lucrare responsabila si roditoare, manifestându-si iubirea fata de preoti, credinciosi, monahi si monahii, dar si harnicia fata de toate unitatile de cult, atât monahale cât si parohiale de pe întreg teritoriul arhiepiscopal. La final, cei doi ierarhi, alaturi de parintii slujitori si de obstaea credinciosilor, au mers la mormântul arhiepiscopului Gherasim, aflat pe platoul din incinta Centrului Eparhial, unde au savârsit o slujba de pomenire si au sfintit crucea de marmura de la mormânt.Înaltpreasfintitul Parinte Gherasim a trecut la Domnul în dimineata zilei de 9 aprilie 2014, fiind înmormântat în incinta Centrului Eparhial din Râmnicu Vâlcea. De la moartea fostului arhipastor, 9 aprilie, în Catedrala Arhiepiscopala „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea au fost oficiate slujbe de pomenire pentru sufletul acestuia în fiecare zi dupa Sfânta Liturghie.Lucrarile Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei RâmniculuiÎn dupa amiaza aceleiasi zile, la Craiova au avut loc lucrarile Sinodului Mitropolitan si alegerea noilor membrii pentru Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Râmnicului. Cele doua evenimente au fost gazduite de Centrul de restaurare si vizualizare al Facultatii de Teologie din Craiova. Evenimentul a fost deschis printr-o slujba de Te Deum, oficiata de trei preoti, membrii ai Adunarii Eparhiale de Râmnic. Au urmat dezbaterile în plen, prezidate de IPS Parinte Mitropolit Irineu. La final, oaspetii vâlceni au vizitat Centrul de restaurare al Facultatii de Teologie.Alaturi de IPS Parinte Irineu, la eveniment au participat PS Parinte Emilian Lovisteanu, PS Parinte Nicodim si PS Parinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 654
Id: 40764
Data: May 19, 2014
Imagine:

Data: May 19, 2014

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în sedinta sa de lucru din 29 octombrie 2012, a proclamat anul 2014 ca Anul omagial euharistic (al .....
Data: May 19, 2014
Data: May 19, 2014

Data: May 19, 2014

Data: May 19, 2014

Data: May 19, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).