]]>Credincioşii ortodocşi s-au aflat astăzi, 04 octombrie 2015, în Duminica a 19‑a după Rusalii. Biserica a rânduit ca la Sfânta Liturghie să fie citită pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol Luca în care se face referire la Iubirea vrăjmaşilor: „Zis‑a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi‑i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi‑le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.” (Luca 6, 31‑36) Liturghie arhierească la Catedrala Patriarhală În această Duminică, la Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte și Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat faptul că dacă nu îi iubim pe vrăjmaşii noştri şi dacă nu avem puterea să îi iertăm nu suntem fii celui Preaînalt. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat că fii lui Dumnezeu sunt cei iubitori de pace. „Drept măritori creştini, «întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste între voi», a spus Mântuitorul. Dragostea aceasta este specifică ucenicilor Domnului şi comportamentul fiecăruia dintre noi ne arată dacă suntem sau nu suntem ucenici ai Lui. Biserica ne îndeamnă să ne cercetăm felul de a fi, să ni-l schimbăm dacă este nevoie, să avem puterea de a iubi şi de ierta, să avem puterea de a face binele şi faţă de cei care chiar nu merită sau mai ales faţă de cei care nu merită pentru a fi cu adevărat fii ai lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa. Dumnezeu rămâne şi sălăşluieşte numai acolo unde este iubire De asemenea, Preasfinţitul Părinte Timotei a subliniat faptul că neavând iubire faţă de semeni nu putem dobândi Împărăția Cerurilor. „Unul dintre cei mai mari călugări pe care i-a avut Biserica noastră, părintele Paisie de la Mănăstirea Sihăstria spunea că atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin se va apropia sfârşitul lumii. Adică atunci când nu va mai exista iubire este un semn că sfârşitul acesta se apropie pentru că Dumnezeu rămâne şi sălăşluieşte numai acolo unde este iubire. Chiar dacă nu avem această iubire, chiar dacă uneori doar vorbim despre ea fără să o împlinim, trebuie să o căutăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne-o dea până la urmă, pentru că altfel nu putem deveni fii ai lui Dumnezeu şi nu putem moşteni Împărăţia Cerurilor”, a spus Preasfinţia Sa. Iubirea merge cu noi şi dincolo de mormânt „Iubirea, drept măritori creştini, merge cu noi şi dincolo de mormânt”, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Timotei: „Rămân aici cele ce am adunat, case, proprietăţi şi eventual alte agoniseli, dar cu noi merge iubirea. De aceea, trebuie să o căutăm şi să ne aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos care a spus că cei care iubesc şi pe cei care nu iubesc pe ei sunt fii ai celui Preaînalt. Să ne ajute Dumnezeu ca să fim şi noi fii Lui în urma faptelor pe care le săvârşim şi mai ales în urma unei fărâme de iubire cu care suntem datori faţă de Cel care ne-a izbăvit de blestem şi de moarte”.
Download: Click for download attached file: Duminica a 19-a dupa Rusalii la Catedrala Patriarhala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 637
Id: 56686
Data: Oct 5, 2015
Imagine:
]]>Biserica Schitului Cărbuna din judeţul Neamţ, cu hramurile Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, a fost târnosită, .....
Data: Oct 5, 2015
]]>La Centrul Cultural Românesc din Giula s-a desfășurat sâmbătă, 03 octombrie 2015, Ziua Culturală a Românilor din Ungaria. A 22-a ediție a acestei manifestări dedicate cântecului, .....
Data: Oct 5, 2015
]]>La Catedrala Sfântul Spiridon Nou - Paraclis Patriarhal din Capitală a avut loc astăzi, 05 octombrie 2015, deschiderea anului universitar pentru studenţii Facultăţii de .....
Data: Oct 5, 2015
]]>Vizita frățească în Episcopia Caransebeșului a Preasfințitului Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja–Nikšić din cadrul Patriarhiei Serbiei, s-a încheiat în duminica a 19-a după .....
Data: Oct 5, 2015
]]>În fiecare an, în data de 5 octombrie, se celebrează Ziua Mondială a profesorilor sau Ziua Internaţională a Educaţiei. În anul 1994, UNESCO a proclamat data de 5 octombrie drept .....
Data: Oct 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
M-rea Sihastria Putnei - Evanghelia in versuri - Cuvant inainte
M-rea Sihastria Putnei - Evanghelia in versuri - 08 Botezul Domnului
M-rea Sihastria Putnei - Evanghelia in versuri - 04 Nasterea Domnului
M-rea Sihastria Putnei - Evanghelia in versuri - 02 Buna Vestire
M-rea Sihastria Putnei - Evanghelia in versuri - 06 Intampinarea Domnului
M-rea Sihastria Putnei - Evanghelia in versuri - 03 Nasterea Sf Ioan Botezatorul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).