Momentele de sărbătoare vor începe încă de sâmbătă, când, la ceasul vecerniei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va fi întâmpinat la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Acesta este şi momentul în care va sosi la Alba Iulia Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Racla cu sfintele moaşte va fi aşezată pentru închinare şi cinstire în galeria sudică din incinta complexului Catedralei Arhiepiscopale, unde va rămâne până luni în jurul amiezii.
În dimineaţa zilei de duminică, la ora 9.30, în Catedrala Arhiepiscopală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor impresionant de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Dumnezeiasca Liturghie, după care, pe podiumul special amenajat în faţa catedralei, va avea loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Simion Ştefan, prin citirea Tomosului Sinodal de canonizare.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în şedinţa din 21 iulie 2011 canonizarea Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei cu dată de pomenire la 24 aprilie.
De numele mitropolitului Simion Ştefan se leagă primele traduceri integral în Limba română, la Alba Iulia, ale Noului Testament în 1648 cunoscut sub numele de “Noul Testament de la Bălgrad” şi a Psaltirii în anul 1651.
Toate aceste momente de sărbătoare vor fi transmise în direct de Radio Reîntregirea şi Televiziunea Trinitas, iar credincioşii sosiţi la Alba Iulia vor putea urmări Sfânta Liturghie şi pe cele două mari ecrane amplasate în curtea catedralei.
Luni, 31 octombrie, în cursul dimineţii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va vizita şantierul din zona Schit, unde se ridica noul complex al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia, urmând ca în cursul după – amiezii, Prea Fericirea Sa să inaugureze, la Teiuş, Centrul social pentru vârstnici „Sfânta Ana”, aflat sub tutela Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia.
sursa: radiorenasterea.ro
Conform tradiției noastre creștine, ba chiar și iudaice și musulmane, morții se înhumează și nu se ard. Incinerarea este o practică de sorginte păgână sau hinduistă. La începuturi, Biserica s-a confruntat cu practica greco-romană, care presupunea .....
Data: Oct 27, 2011
La Palatul Patriarhiei, in Sala Aula Magna Teoctist Patriarhul , a avut loc in aceasta seara finala Concursului National de muzica ecleziala corala Laudati pe Domnul! , eveniment aflat la cea de-a IV-a editie.Evenimentul s-a desfasurat in prezenta Preafericitului Parinte Teodor al II-lea, .....
Data: Oct 27, 2011
In Catedrala Patriarhala din Bucuresti, in aceasta seara, Slujba Privegherii in cinstea Sfantului Ierarh Iachint a fost oficiata de un sobor de ieromonahi, preoti si diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, reunit in sedinta din 8 iulie 2008, a .....
Data: Oct 27, 2011
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, la sfarsitul Sfintei Liturghii de astazi, inchinata Hramului Catedralei Patriarhale, Sfantului Cuvios Dimitrie ce Nou, ocrotitorul Bucurestilor, i-a binecuvantat pe toti pelerinii, felicitandu-i totodata pentru credinta si rabdarea de care dau dovada: .....
Data: Oct 27, 2011
Biserica Ortodoxa Romana l-a sarbatorit astazi, 27 octombrie, pe Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, ale carui sfinte moaste se afla la Catedrala Patriarhala. Pe Dealul Patriarhiei, in prezenta a de mii de credinciosi, slujba Sfintei Liturghii, de hramul Catedralei .....
Data: Oct 27, 2011
Pentru pelerinii care au stat noaptea trecuta la rand la Sfintele moaste, in Catedrala Patriarhala a fost oficiata Sfanta Liturghie, de la ora 6:00, de un sobor de trei ierarhi ai Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, informeaza TRINITAS TV.La finalul slujbei, oficiata de .....
Data: Oct 27, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).