O echipă de arheologi franco-norvegieni condusă de un român, Victor Ghica, a descoperit în Egipt cel mai vechi sit monahal atestat arheologic. Se găsește la 370 de kilometri sud-vest de Cairo și datează din secolul al IV-lea.
Descoperirea făcută la Tall Ğanūb Qaṣr al-‘Ağūz, în oaza al-Bahariya, certifică nașterea monahismului în Pustia Egiptului, exact așa cum ne transmite și Tradiția Bisericii.
Arheologii au descoperit „șase sectoare cu vestigii de la trei biserici și chilii călugărești” construite din bazalt sau cărămidă. Unele sunt săpate în stâncă.
Patru din cele șase clădiri sunt în stare excepțională de conservare. Biserica păstrată în cea mai bună stare și patru dintre chilii au zidurile acoperite cu inscripții în greacă, inclusiv pasaje din scrierile Sfântului Evagrie Ponticul și ale Sfântului Efrem Sirul.

Românul Victor Ghica, care a coordonat lucrările, a declarat că „excavațiile dezvăluie o nouă față a începutului monahismului egiptean organizat” și noi mărturii despre „natura vieții monastice din regiune”.
Analiza stratigrafică, datarea cu carbon radioactiv, ceramica, sticla și cele două monede descoperite, coroborate cu datarea sectorului în care au fost găsite vestigiile certifică faptul că acesta este cel mai vechi sit arheologic monastic descoperit până la ora actuală.
Situl vine în completarea a 20 construcții, inclusiv o biserică săpată în piatră, găsite anul trecut în această regiune locuită de primii monahi creștini între secolele al IV-lea și al VIII-lea.

Victor Ghica este profesor la MF Norwegian School of Theology, Religion and Society din Oslo, Norvegia, și este absolvent al Universității din București. Este specializat, printre altele, în Arheologia Antichității Târzii, în Epigrafie antică arabă și coptă și în Literatură coptă și siriacă.
Muzeul Olteniei – Craiova a acordat „Premiul de excelenţă” pentru restaurarea unui vas de agheasmă care datează din secolul al XVII-lea. Artefactul a fost descoperit acum patru ani, în urma unor săpături arheologice, în curtea bisericii Sf. Nicolae Androneşti – Târgovişte, .....
Data: Mar 16, 2021
„Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o convorbire cu sufletul nostru pe care o facem la început de Post. La acest canon dialogăm cu sufletul nostru. Este un proces de conştiinţă, un fel de sondare a profunzimii sufletului fiecăruia”, a explicat Episcopul vicar patriarhal Ieronim .....
Data: Mar 16, 2021
Episcopul Sofronie al Oradiei a vorbit la Catedrala Episcopală din Oradea în a doua zi a Canonului cel Mare despre importanţa rugăciunii însoţită de post.
„Chiar dacă energia noastră se canalizează în bună măsură pentru a posti, diminuarea mâncării și a .....
Data: Mar 17, 2021
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a deschis înscrierile la două cursuri autorizate de Autoritatea Naţională de Calificări (ANC).
Este vorba despre programele de formare profesională „Consilier în domeniul adicțiilor” şi „Îngrijitoare bătrâni la .....
Data: Mar 17, 2021
Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat prima ediție românească a cărții „Civilizația bizantină: 330-1453” de Steven Runciman. Volumul povestește fluent, concentrat și accesibil despre cele unsprezece secole din istoria Imperiului Roman cu capitala la .....
Data: Mar 17, 2021
„Întâmpinăm cu multă bucurie această decizie a Sfântului Sinod”, a declarat pentru Basilica.ro Maica Antonia Popescu, stareța Mănăstirii Tismana, la primirea veștii că .....
Data: Mar 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).