Elevi premiati in cadrul programului Şcoala Altfel

În cadrul programului educativ „Şcoala Altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!“, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 80 din Bucuresti au fost primiti miercuri, 9 aprilie, în Biserica „Sfânta Fecioara Maria“ cu hramurile „Nasterea Maicii Domnului“ si „Sfântul Mucenic Teodor Stratilat“ din Protoieria Sector 3 Capitala. 24 de elevi care au încheiat anul scolar trecut cu media generala 10 au fost premiati pentru rezultatele obtinute la învatatura de parintele paroh Ioan Gheorghe Ţeugea, informeaza Ziarul Lumina.Premierea elevilor a avut loc în paraclisul de la demisolul bisericii, cu hramul „Sfântul Mucenic Teodor Stratilat“. „În biserica Parohiei «Sfânta Fecioara Maria», peste 240 de copii de la Şcoala Generala Nr. 80 si de la gradinitele din împrejurimi au primit Sfânta Taina a Împartasaniei în prima parte a zilei. În fiecare an, în timpul Postului Mare, încercam sa împletim educatia cu viata duhovniceasca în biserica. Am avut si un moment deosebit, invitând 24 de elevi eminenti ai Şcolii Gimnaziale Nr. 80 de pe Calea Dudesti, din vecinatatea bisericii, pentru a-i felicita pentru meritele deosebite obtinute la învatatura, încheind anul scolar trecut cu media 10 la toate materiile. Acesti elevi au fost prezenti în biserica si fiecare a primit câte un pachet cu carti, iconite si alte obiecte bisericesti, doua brosuri cu Sfânta Taina a Spovedaniei si Sfânta Taina a Împartasaniei, dar si un premiu în bani. Acest lucru l-am facut din inima pentru inima celor tineri, care vor sti pe viitor sa faca o legatura în viata de zi cu zi între scoala si biserica“, ne-a declarat parintele Ioan Gheorghe Ţeugea, parohul Bisericii „Sfânta Fecioara Maria“ din Bucuresti.Evenimentul face parte din proiectul educational „Şcoala, copiii si Biserica“ încheiat între Şcoala Gimnaziala Nr. 80 si Biserica „Sfânta Fecioara Maria“ în cadrul programului national „Hristos împartasit copiilor“. „Parteneriatul dintre scoala noastra si biserica din apropiere s-a întocmit în urma cu mai multi ani si îl reînnoim de fiecare data. Aflând de initiativele parintelui paroh de a sprijini copiii cu posibilitati materiale reduse si de a le oferi meditatii chiar în biserica, ne-am gândit sa-i premiem pe elevii care au iesit în evidenta cu niste rezultate deosebite la învatatura. Asa s-a nascut acest proiect care include activitati pe care parintele oricum le derula deja, însa ne-am orientat catre copiii care s-au evidentiat si care sunt o bucurie pentru parintii lor si o mândrie pentru scoala noastra. Este o rasplata a muncii si efortului lor, si noi, cadrele didactice, ne bucuram când vedem copiii care se evidentiaza frumos, prin rezultate scolare“, ne-a declarat Elena Dobre, profesor de religie la Şcoala Generala Nr. 80. Dupa festivitatea de premiere, elevii au fost invitati în lacasul cu hramul „Nasterea Maicii Domnului“, unde au vizitat santierul de pictura.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 370

Id: 39695

Data: Apr 11, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar