Parohiile Avrig I şi II din județul Sibiu au organizat în perioada 15 noiembrie-6 decembrie campania filantropică „Bucurii de Sfântul Nicolae”. Peste 100 de copii din familii vulnerabile social au primit un cadou frumos ambalat cu hăinuțe, ghetuțe, dulciuri și jucării.
Parohiile au întocmit lista copiilor, iar enoriașii au pregătit cadourile. Dintre cei peste 100 de copii, 28 sunt beneficiarii Asociației „Heidi” din Şelimbăr, care le oferă sprijin terapeutic copiilor cu dizabilități.
Organizatorii au declarat că singurul lor merit a fost că au pus în legătură copiii cu dăruitorii.
„Credem cu tărie că bunătatea pe care vrem să o transmitem vine de undeva… și cel mai sigur de la Sfântul Nicolae, model de bunătate prin excelență, sau, și mai bine zis, de la Dumnezeu, Care se îngrijește de noi!”, a spus Părintele Ovidiu Stroe de la Parohia Avrig I.

Activitățile au fost organizate cu respectarea strictă a restricțiilor sanitare și a regulilor de distanțare socială în pandemie.
„Chiar dacă nu am reuşit să simţim îmbrăţisările fizice ale copiilor, căldura şi îmbrăţisările sufleteşti cu siguranţă le-am simţit”, au transmis cei doi organizatori, preoții parohi Ovidiu Stroe şi Dumitru Nisipeanu.
„Am realizat că emoţia, bunătatea şi iubirea nu pot fi îngrădite sau limitate de nicio restricţie omenească. Aceasta este minunea Sfântului Nicolae în fiecare an.”
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 269
Id: 72116
Data: Dec 8, 2020
Imagine:
A 8-a zi a lunii decembrie este dedicată Constituţiei României.
Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989 și a fost adoptată, în forma iniţială, în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. A intrat în vigoare în urma aprobării .....
Data: Dec 8, 2020
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Nicolae Burlan, preot îmbisericit și fost preot paroh la Parohia Sfânta Vineri-Drumul Taberei, Protoieria Sector VI Capitală, săvârşită .....
Data: Dec 8, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat luni Sfânta Liturghie în noua catedrală din Curtea de Argeș, care și-a serbat hramul, pe Sfânta Muceniță Filofteia.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să urmeze modelul de viață oferit de sfânta .....
Data: Dec 8, 2020
Părintele Nicolae Burlan, ctitorul bisericii „Sf. Vineri” – Drumul Taberei, a primit post mortem Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. PS Varlaam Ploieșteanul a oferit distincția familiei îndoliate, la finalul slujbei de înmormântare, marți, 08 .....
Data: Dec 8, 2020
Proiectul Caravana „Dar de Crăciun” a debutat luni în Episcopia Huşilor. 150 de copii din satele Duda, Novaci, Pâhnești, Arsura, Ghermănești, Râșești și Fălciu au primit
Data: Dec 8, 2020
Protosinghelul Emanuel Pleș este noul stareţ al Mănăstrii Sighişoara. Clericul a fost ales de obştea mănăstirii reunită vineri în sinaxă sub preşedinţia Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei.
Ceremonia de prezentare a noului stareţ s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora .....
Data: Dec 8, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte de invatatura
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte frumoase 1 2
Parintele Arsenie Papacioc - Postul in Biserica Ortodoxa
Parintele Arsenie Papacioc - Calea spre curatia inimii 1
Parintele Arsenie Papacioc - Practicarea rugaciunii inimii
Parintele Arsenie Papacioc - Cui da Dumnezeu harul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).