Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a slujit duminică, 12 iulie, în nordul Spaniei, la Castro Urdiales. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez pentru primul copil al preotului paroh.

La eveniment a fost prezent Consulul general al României la Bilbao, domnul Marian Popescu, informează Episcopia Spaniei și Portugaliei.
Vorbind despre textul evanghelic duminical, despre vindecarea a doi demonizați, Episcopul Timotei a semnalat că omul este cel mai important pentru Dumnezeu și de aceea El a acceptat ca diavolii să intre în porci. „Hristos Domnul a venit în lume, ca să ne facă liberi”, a subliniat ierarhul.
Preasfinția Sa i-a încurajat pe românii din nordul Spaniei și i-a îndemnat să gândească pozitiv, având nădejde în Dumnezeu:
Să ținem gândul nostru la Dumnezeu, să nu ne temem, ci să avem nădejde în lucrarea Sa. Doar El ne poate salva, căci fără de El nimic nu se face. Să nu robim mintea noastră cu gânduri negative și frică, deoarece cuprinși de frică nu-L mai vedem pe Dumnezeu, Să ne umplem mintea noastră cu nădejde și gândul nostru să fie mereu la rugăciune. Făcând așa, gândurile rele nu ne vor mai stăpâni mintea. Ceea ce gândești aceea ești! Să fim cu bucurie și să lucrăm binele, având mintea noastră la Dumnezeu!
După botezul pruncului Andrei Filip, Părintele paroh Mădălin i-a oferit Preasfințitului Părinte Timotei o icoană cu reprezentarea Sfântului Apostol Timotei.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei
Urmărește-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 277
Id: 70703
Data: Jul 15, 2020
Imagine:
Episcopul Antonie de Bălți a oficiat marți, 14 iulie, ceremonia de instalare a noului protoiereu pentru Protopopiatul Dondușeni și Edineț în persoana Pr. Igor Roșca.
Evenimentul a avut loc în biserica „Sfânta Treime” din satul Feteşti, raionul Edineţ, după oficierea .....
Data: Jul 15, 2020
Mitropolitul Ardealului a slujit duminică la Schitul Acoperământul Maicii Domnului din Șura Mare, județul Sibiu. .....
Data: Jul 15, 2020
La Editura Basilica a apărut cartea pentru copii „Rime cu valori creștine pentru copilași ca tine”.
Publicată în condiții grafice deosebite, cu un format prietenos, pătrat, cartea conține poezii și desene menite să apropie copiii preșcolari de universul .....
Data: Jul 15, 2020
Biserica Parohiei Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian din Sectorul 4 al Capitalei își va serba al treilea hram, Sfânta Maria Magdalena, de-a lungul mai multor zile, timp în care credincioșii se vor putea închina atât moaștelor Sfintei Mironosițe, cât și Icoanei făcătoare .....
Data: Jul 15, 2020
Mitropolitul Andrei a publicat în Revista Renașterea un articol dedicat Patriarhului Daniel, în contextul aniversării din 22 iulie, când Preafericirea Sa va împlini vârsta de 69 de ani.
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului îl numește pe conducătorul .....
Data: Jul 15, 2020
Biserica Sfântul Gheorghe din Botoșani va fi renovată printr-o finanțare europeană. Costul lucrărilor va depăși suma de 7,5 milioane de lei.
Fondurile pentru biserica monument istoric s-au obținut prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în baza unui contract de .....
Data: Jul 15, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).