De-a dreptul tulburător, aşa a numit PS Timotei Prahoveanul exemplul de pocăinţă oferit de Sfânta Maria Egipteanca, o femeie care i-a „uimit până şi pe îngeri” prin modul în care şi-a plâns păcatele. Ierarhul a relatat, în predica rostită duminică la Patriarhie, viaţa cuvioasei şi a insistat asupra reîntoarcerii sale de la păcat la virtute.
„O întoarcere cum istoria Bisericii nu prea cunoaşte”, a spus Preasfinţia Sa.
Episcopul a reamintit că Sfânta Maria şi-a petrecut tinereţea în păcat, despărţind viaţa ei de Dumnezeu, însă o întâmplare minunată i-a schimbat total cursul vieţii.
„Neputând intra în Biserica din Ierusalim cu prilejul sărbătorii Sfintei Cruci, Sfânta Maria Egipteanca a făgăduit că dacă Dumnezeu îi va îngădui să se închine sfântului lemn al sfintei cruci îşi va schimba viaţa”, a spus episcopul.
Şi s-a ţinut de cuvânt. A ajuns cu adevărat un exemplu de pocăinţă, dar şi de iubire şi slujire jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos.
„Aproape cincizeci de ani în pustiul Iordanului Maria Egipteanca nu a întâlnit niciun om, nici măcar o vietate, aşa i-a mărturisit unui duhovnic minunat, Zosima, care a întâlnit-o în vremea Sfântului şi Marelui Post al Paştilor. Ceea ce i-a mărturisit lui Zosima l-a cutremurat, multe păcate adunate în viaţa sa, dar mai ales o nemaintâlnită pocăinţă; nu mai simţea nevoia nici să doarmă, nici să mănânce, nu mai purta hanie. De aceea, Cuvioasa Maria Egipteanca a uimit şi pe îngerii, iar Zosima a văzut-o rugându-se înălţată de la pământ şi trecând Iordanul ca pe uscat.
„Cea mai importantă lecţie: slujirea
Preasfinţia Sa a explicat în predica sa şi textul evanghelic care face referire la cererea apostolilor Ioan şi Iacov adresată Mântuitorului de a sta de-a dreapta şi de-a stânga Sa.
Răspunsul lui Hristos adresat ucenicilor reprezintă o răsturnare a principiilor întâlnite până atunci în lume, a regilor, a stăpânitorilor, a celor care aveau imperii, regate şi a celor care se considerau singuri stăpânitori ai lumii”.
„Mântuitorul le propune ucenicilor, ne propune şi nouă, le propune celor care aveau să asculte peste ani cuvintele evangheliile sale un alt principiu: acela al slujirii aproapelui.
„Este de prisos să amintim că El însuşi, cu puţin timp înainte de răstignirea Sa, luând ştergarul şi încingându-Se cu el, a îngenuncheat înaintea ucenicilor Săi şi le-a spălat picioarele, spunându-le atunci: Aşa să faceţi şi voi”.
Cea mai înaltă lecţie a acestei Evanghelii este slujirea, a spus ierarhul şi a reamintit: „Cine vrea să fie mai mare să fie slujitorul tuturor”.
El a atras atenţia că slujirea nu presupune interes. „Noi, de regulă, privim la cei care sunt deasupra noastră, superiori nouă, cei care aud demnităţi mai înalte şi ne-ar putea recompensa. Foarte rar se întâmplă ca slujirea să fie adresată celor mai mici, celor prea mici de care aminteşte Mântuitorul: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”.
„Slujirea înseamnă grija pentru celălalt”, a spus ierarhul „înseamnă neprivirea la faţă sau la demnităţi, ştiind că Mântuitorul se află în spatele fiecărei suferinţe a fiecărui bolnav şi se odihneşte în fiecare lacrimă. Se ascunde în toţi cei care suferă”.
În Duminica a V-a din Post, Biserica o sărbătoreşte pe Sfânta Maria Egipteanca. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro/Mircea Florescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 319
Id: 73325
Data: Apr 18, 2021
Imagine:
Casa parohială din comuna Buchin în care locuia părintele Alexandru Mihăiescu a fost afectată săptămâna trecută de un incendiu. Focul a distrus acoperişul, anexele şi majoritatea bunurilor din interiorul locuinţei. Episcopia Caransebeşului a iniţiat o colectă pentru a ajuta familia .....
Data: Apr 19, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a sfinţit dumunică, după liturghie, un monument construit la Tureac, Bistriţa-Năsăud, dedicat eroilor din zonă căzuţi pe câmpurile .....
Data: Apr 19, 2021
Episcopul Antonie a numit Duminica a 5-a din Post, a Sf. Cuv. Maria Egipteanca, o duminică „a speranţei şi a dragostei lui Dumnezeu, care se revarsă peste fiecare om”.
Afirmaţiile au fost făcute de Episcopul de Bălţi în 18 aprilie la biserica „Sfinţii Împăraţi .....
Data: Apr 19, 2021
Credincioșii ortodocși au participat în a cincea săptămână a Postului Mare la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul și la Denia Acatistului Bunei Vestiri. Vă invităm să vedeți selecția noastră de fotografii din perioada 12 – 18 aprilie 2021.
Data: Apr 19, 2021
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a fost invitat săptămâna trecută la Conferințele Postului Mare organizate de ASCOR Alba Iulia.
Evenimentul a purtat titlul „Străini peste hotare, Acasă în Ortodoxie”. Concluziile serii au fost că „străinătatea .....
Data: Apr 19, 2021
Centrul catehetic al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Mărăști, comuna Filipeni, din Protopopiatul Bacău a fost inaugurat sâmbătă, 17 aprilie 2021.
Slujba de .....
Data: Apr 19, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).