]]>Ieri, 11 noiembrie 2014, de la ora 12:00, în turnul Mănăstirii Golia din Iaşi, Centrul Cultural Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat vernisajul expoziţiei „Rădăcini Brâncoveneşti“ de Elena Murariu, informează “Ziarul Lumina”. În anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Centrul Cultural Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iaşilor a pregătit, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mai multe evenimente speciale. Unul dintre acestea, organizat în cadrul Serilor DOXOLOGIA, se desfăşoară în perioada 11-24 noiembrie 2014, în turnul clopotniţă al Mănăstirii Golia din Iaşi. Este vorba despre expoziţia „Rădăcini Brâncoveneşti“ de Elena Murariu, o expoziţie de excepţie care a ajuns la Iaşi după ce a avut un real succes atât în ţară, cât şi în străinătate (spre exemplu, la New York). Astfel, Centrul Cultural Misionar DOXOLOGIA, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi, Asociaţia Centrul de Promovare Turistică Iaşi şi Universitatea de Arte „George Enescu“ Iaşi, a organizat ieri, 11 noiembrie, de la ora 12:00, vernisajul expoziţiei „Rădăcini Brâncoveneşti“. În debutul evenimentului, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Sturzu, moderatorul evenimentului, a făcut o introducere legată de lucrările expuse şi a ţinut să menţioneze că această manifestare este cu adevărat un eveniment, având în vedere faptul că aceeaşi expoziţie a fost prezentă, până acum câteva zile, la New York, dar şi că „este o expoziţie care încununează foarte mulţi ani de muncă, foarte mulţi ani de jertfă, de dăruire din partea doamnei Elena Murariu“. Rădăcinile sunt vii În continuare a luat cuvântul conf. univ dr. Codrina Ioniţă, de la Facultatea de Arte Vizuale şi Design, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu“ Iaşi, care a subliniat specificul acestei expoziţii, punând accentul pe ideea îmbinării dintre ceea ce este tradiţional românesc şi forma icoanei bizantine. De asemenea, conf. univ dr. Codrina Ioniţă a vorbit şi despre cum ar trebui să fie receptată o imagine iconografică, despre arta văzută de filosofi, dar şi de teologi, făcând o scurtă incursiune istorică. Părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, delegatul IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost cel care a continuat prezentarea expoziţiei, vorbind auditoriului din perspectiva clericului. Sfinţia sa a remarcat faptul că autoarea lucrărilor, Elena Murariu, „este un adevărat hagiograf care ne pune la îndemână un sinaxar în imagini, un sinaxar al domnitorilor Brâncoveni. Sinaxar pe care suntem chemaţi să-l citim, să-l decriptăm, înţelegând mesajul celor expuse.“ Finalul evenimentului a aparţinut Elenei Murariu, care şi-a amintit cu emoţie de perioada adolescenţei, pe care a petrecut-o la Iaşi, şi care a ţinut să mulţumească tuturor acelora care s-au implicat în organizarea expoziţiei, fiind singura organizată în ţară, în afară de cele din Bucureşti. Domnia sa a invitat publicul să viziteze şi să mediteze asupra lucrărilor expuse, menţionând faptul că nu trebuie să uităm niciodată că rădăcinile sunt vii. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 11-24 noiembrie 2014, după următorul program: luni-vineri între orele 10:00-17:00; sâmbătă-duminică între orele 10:00-14.00. Lucrările prezentate au ca sursă de inspiraţie viaţa Sfinţilor Brâncoveni, arta brâncovenească şi tradiţiile spaţiului românesc. Lucrările expuse fac parte dintr-un proiect mai amplu, dedicat Sfinţilor Brâncoveni, prezentat în volumul Puterea viziunii.
Download: Click for download attached file: Expozitia Radacini Brancovenesti, de la New York la Iasi
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 509
Id: 45335
Data: Nov 12, 2014
Imagine:
]]>Galbenul de Fofeldea, asemănat de specialişti cu albastrul de Voroneţ, scoate din anonimat o localitate din judeţul Sibiu şi o aşază în salba de comunităţi din sudul .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Biserica de lemn ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Mina din cartierul clujean Bună Ziua a fost neîncăpătoare la sărbătoarea hramului, marcată marți, 11 noiembrie 2014, în ziua de .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Duminică, 9 noiembrie, în parohiile arădene Zimbru, Târnova şi Felnac au avut loc întâlniri ale preoţilor din cercurile pastoral-misionare de la Gurahonţ, Târnova şi .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Vizitatorii Muzeului de artă din Timişoara pot admira în această perioadă mai multe expoziţii vernisate în cadrul Simpozionului naţional „Artă, societate şi cultură în .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Biserica Ortodoxă îl pomeneşte, joi, 13 noiembrie 2014, pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Printre lăcașurile de cult care îl au ocrotitor .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Asociaţia „Vasiliada“, prin intermediul campaniei „Gesturile mici fac oamenii mari!“, îşi propune să ajute cu burse lunare copiii din mediul rural care au rezultate bune la .....
Data: Nov 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).