]]>La Alba Iulia a avut loc joi, 18 iunie 2015, Festivitatea de încheiere a studiilor la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, eveniment de amploare în cadrul căruia au fost incluse momente specifice, dintre care amintim: premierea celor mai silitori elevi, predarea-primirea cheii generațiilor şi dezvelirea tabloului promoției a 64-a, ce poartă denumirea onorifică „Regele Ferdinand – 150”. La eveniment au participat Ministrul Apărării Naţionale, dl. Mircea Duşa, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generali de armată, parlamentari din judeţul Alba, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, locale şi judeţene, Inspectorul Şcolar General al judeţului Alba şi numeroşi părinţi, a precizat Pr. Florin Croitoru. Ceremonialul a început cu primirea oficialităţilor, introducerea drapelului de luptă al Colegiului în formație și intonarea Imnului Național al României. După cuvântul Domnului Colonel Marcel Domșa, Comandantul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, în care acesta a radiografiat activitatea instituţiei pe care o conduce şi a subliniat rezultatele deosebite pe care le înregistrează an de an elevii care învaţă aici, a urmat intonarea imnului „Gaudeamus igitur” şi festivitatea de premiere a elevilor din clasele IX – XII. Prezent la această festivitate, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a adresat un sensibil cuvânt de învăţătură celor prezenţi, în care a felicitat elevii şi cadrele didactice ale Colegiului pentru bogata activitate desfăşurată în anul şcolar care tocmai s-a încheiat şi a subliniat că fără credință în Dumnezeu și fără o legătură dinamică și vie cu El, oamenii își pierd demnitatea și rostul existenței, degradându-se până la o teribilă monstruozitate. Credința în Dumnezeu este cea care regenerează viaţa creștinilor, spunea Înaltpreasfinţia Sa, ea înnobilând viaţa fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă şi de preocupări, ajutându-ne mereu să fim autentici, curajoşi, plini de iubire şi de adevăr, creatori, înţelepţi şi puternici. Cu această ocazie, Arhipăstorul Alba Iuliei a premiat-o și a binecuvântat-o pe Ioana Argatu, eleva care a câştigat premiul I la Olimpiada Națională de Religie. Pentru rezultatul excepţional obţinut la competiţia naţională şi pentru felul în care a aprofundat învăţătura de credinţă strămoşească, asumându-şi, în acest fel, şi rolul de a fi un model pentru tinerii din societatea contemporană, Înaltpreasfinţia Sa i-a acordat d-rei Ioana Argatu o Diplomă de Excelenţă şi un premiu în bani, felicitând-o pentru performanţă şi încurajând-o să îşi continue drumul onorabil şi roditor pe care a pornit. Cuvântul de final a aparținut ministrului Apărării Naţionale, care a apreciat rezultatele deosebite obţinute în ultimii ani de învățământul militar liceal românesc, cele trei colegii militare clasându-se între primele licee şi colegii din țară. Fiecare elev al Colegiului Militar din Alba Iulia, spunea domnia sa, se pregăteşte pentru una din cele mai frumoase profesii, aceea de a fi militar, o profesie grea, dar frumoasă, ce presupune dragoste și responsabilitate față de țară. Festivitatea s-a încheiat în modul tradiţional, cu defilarea subunităților Colegiului și cu ieșirea din formație a elevilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 681
Id: 52904
Data: Jun 18, 2015
Imagine:
]]>"Şcoala călugăriei” a fost numele piesei de teatru pe care au interpretat-o joi, 18 iunie 2015, elevii Şcolii gimnaziale „Maica Domnului" din Sectorul 2 Capitală, în cadrul .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Liderii religioşi din întreaga lume participă zilele acestea la reuniunea plenară a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Întrunirea are .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Duminică, 14 iunie, la Reggio Emilia, a avut loc manifestarea culturală dedicată celor 126 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, după cum informează episcopia-italiei.it După .....
Data: Jun 18, 2015
]]>La 17 iunie 2015, în biserica Parohiei Bolintin Deal I s-au desfăşurat lucrările conferinţei pastoral-misionare semestriale cu preoţii din Protopopiatul Bolintin, potrivit .....
Data: Jun 18, 2015
]]>Joia aceasta a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Cei mai buni dintre elevi au fost felicitați și premiați pentru .....
Data: Jun 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).