Mai mult sau mai puţin, fiecare dintre noi este un fiu risipitor, a spus Episcopul vicar Timotei Prahoveanul în predica adresată duminică la Patriarhie, iar sfatul principal al ierarhului a fost: „trebuie ca din risipitori şi zdrenţuroşi să redevenim fii ai pocăinţei şi oameni ai lacrimilor”.
Redevenirea despre care a vorbit Părintele Episcop Timotei implică iubire, virtute pe care trebuie să o îndreptăm către semeni şi Dumnezeu.
„Această evanghelie este una care ne cheamă la întoarcere şi lacrimi, iar cel mai important lucru pe care trebuie să-l învăţăm este tocmai iubirea Părintelui Celui Bun”, a spus ierarhul. Apoi, el a făcut referire la atitudinea greşită pe care mulţi dintre noi o avem faţă de cei care, asemenea fiului risipitor, se întorc pe drumul cel bun care duce la mântuire.
„Dacă El l-a primit pe fiul care îi ceruse toată avuţia, dacă El i-a dat veşmânt nou şi i-a dat inel (fiului risipitor – n.r.) cum ne putem noi comporta faţă de alţii? Observăm că noi nu mai avem dragostea de a ne bucura cu ceilalţi, mai ales cu cei care îşi revin din risipirea lor”, a spus Preasfinţia Sa.
Ierarhul a taxat atitudinea fiului mai mare faţă de fratele său care s-a pocăit şi a explicat că „nu s-a putut bucura de întoarcerea lui, deoarece pentru el iubirea nu avea nicio relevanţă”.
„Nu trebuia să accepte plecarea lui departe, ci să aibă puterea de a-l îmbrăţişa”, a spus Preasfinţia Sa despre fiul cel mare din pericopa evanghelică.
Părintele Episcop Timotei i-a numit pe ambii protagonişti ai pildei fii risipitori, „chiar dacă unul avea haine zdrenţuite, iar celălalt purta încă un veşmânt frumos pe care mărăcinii, drumurile şi sărăcia nu îl stricaseră”.
„Unul a risipit avuţia trăind în desfătări într-o ţară îndepărtată, celălalt, deşi adunase faptă bună cu faptă bună şi ascultare cu ascultare, le-a risipit pe toate pentru că nu a avut, cum spunea înţeleptul filosof Constantin Noica, niţică iubire”.
Reamintind imposibilitatea de a accepta cu iubire întoarcerea fratelui său, ierarhul a îndemnat să „nu avem neinspirata atitudine a fratelui (mai mare – n.r. ) din evanghelia de astăzi” şi „să arătăm faţă de cei plecaţi pe drumul risipirii iubirea care este mai mare decât toate”.
„Iubirea şi iertarea sunt fiicele adevărate ale lui Dumnezeu, celelalte comportamente şi atitudini sunt străine de Dumnezeu şi de aceea, de multe ori, cineva considerându-se drept şi ascultător poate să fie mai risipitor decât cel care este arătat cu degetul”.
Părintele Episcop Timotei a numit Pilda Fiului Risipitor drept „capodopera Noului Testament” şi a reamintit că marele Feodor Dostoievski a cerut celor apropiaţi, pe patul de moarte, să-i citească încontinuu textul biblic.
„Un teolog spunea că dacă s-ar fi pierdut toată Scriptura şi ar fi rămas Pilda Fiului Risipitor, ar fi fost suficient să ne vorbească despre iubirea Tatălui Ceresc”.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 322
Id: 69199
Data: Feb 17, 2020
Imagine:
Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, aniversează duminică 12 ani de la întronizare.
Ierarhul a obținut în anul 1967 licența în teologie la Facultatea de Teologie a .....
Data: Feb 17, 2020
„Păcatul lumii noastre degradate este că oamenii nu se interesează de Dumnezeu”, a atras atenția Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei duminică, 16 februarie 2020, la slujba oficiată în parohia Daneș, din apropiere de Sighișoara.
Data: Feb 17, 2020
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a petrecut finalul săptămânii trecute în obștea Mănăstirii Putna.
Duminică, 16 februarie 2020, vorbind la Sfânta Liturghie despre Parabola Fiului Risipitor, Mitropolitul Nicolae a subliniat responsabilitatea părinților de a .....
Data: Feb 17, 2020
Campania de Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale a ajuns luni, 17 februarie 2020, și în Constanța.
Organizată în 14 județe din România, dar și
Data: Feb 18, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).