În Episcopia Devei se apropie de finalizare lucrările la un proiect de suflet al vrednicului de pomenire Episcop Gurie: o grădiniță modernă, cu o capacitate de 80 de locuri, care îi va purta numele în semn de omagiu. Preasfințitul Părinte Nestor este aproape zilnic prezent pe șantier pentru a supraveghea ultimele finisaje.
Grădinița a fost înființată la inițiativa Preasfințitului Părinte Gurie, după ce s-a constatat o lipsă acută de locuri în grădinițele deja existente. Construcția a început cu peste doi ani în urmă, fiindu-i încredințată actualului arhipăstor, Preasfințitului Părinte Nestor, pe atunci Episcop-vicar eparhial.
Proiectul este acum în stadiul de finisare și mobilare, a explicat pentru Basilica.ro Părintele Gabriel Miricescu, purtător de cuvânt el eparhiei. „Între timp, ne ocupăm de autorizarea grădiniței, care este un demers laborios”, a precizat el.
„Dorința noastră este să fie o grădiniță de excelență, cu program prelungit și cu multe activități extra-curriculare, care să-i motiveze pe părinți să-și înscrie copiii”, a mai declarat Părintele Gabriel Miricescu.
Clădirea, situată la aproximativ un kilometru distanță de Centrul Eparhial Deva, nu este una standard pentru o unitate școlară, având o arhitectură mai specială.
Preasfințitul Părinte Nestor este zilnic pe șantier, pentru a supraveghea desfășurarea lucrărilor și a lua deciziile necesare: discută cu constructorii și cu designerii și stabilește ce mai este necesar, împlinind astfel dorința de suflet a predecesorului său în scaunul eparhial.
„Astfel, realizarea grădiniței constituie o frumoasă legătură între cei doi ierarhi”, a mai declarat reprezentantul episcopiei.
La nivel eparhial sunt în desfășurare și alte proiecte, printre care lucrările la Așezământul „Părintele Arsenie Boca” din Deva (format din mănăstire, centru pentru vârstnici, cămin de îngrijiri paliative și o unitate de învățământ liceal) și înființarea mai multor centre pentru tineret după modelul Orthocaffé din Deva.
Episcopia Devei și Hunedoarei este cea mai tânără eparhie din țară, împlinind, la sfârșitul anului trecut, 12 ani de existență.
Vezi și:
Foto credit: Episcopia Devei și Hunedoarei (pe fundal se vede Cetatea Devei)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 312
Id: 76631
Data: Mar 31, 2022
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat miercuri, la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, slujba de hirotesie în duhovnic pentru doisprezece clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cuvântul rostit, Părintele Patriarh a vorbit despre responsabilitatea .....
Data: Mar 31, 2022
Peste 160 de elevi ai școlii generale din Mănești, județul Prahova, au participat miercuri la prima ediție a Campaniei „Prevenție și Educație pentru Sănătate” organizată de Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale după doi ani de pandemie.
La căminul cultural din .....
Data: Mar 31, 2022
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă o nouă acțiune din Campania „Sănătate pentru sate”. Evenimentul a avut loc la dispensarul din Tomșani, județul Prahova, unde 80 de persoane au fost consultate gratuit de medici specialiști în diabet și boli de .....
Data: Mar 31, 2022
Arhiepiscopia Clujului și asociațiile de tineret din eparhie organizează sâmbătă, 9 aprilie, a XI-a ediție a Pelerinajului Tinerilor. .....
Data: Apr 1, 2022
Un incendiu a distrus peste 50 de hectare pădure de rășinoase la Ocolul Silvic Buzău, în urmă extinderii în fondul forestier a unui incendiu de vegetație, provocat de arderea unei miriști. Pentru stingerea incendiului, sâmbătă și duminică au intervenit sute de pompieri din mai multe .....
Data: Apr 1, 2022
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a distribuit marți, în trei sate din Protopopiatul de Bălți, ajutoare oferite de un medic basarabean din București.
Ierarhul a ajuns în .....
Data: Apr 1, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).