Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat marți, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru artiștii scenei. El a vorbit despre patronul spiritual al acestora, Sfântul Mucenic Filimon, cel care, odată cu haina, și-a schimbat și duhul.
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit viața sfântului în predica sa. Rugat de un creștin să meargă la anchetă în locul lui și acolo să se închine idolilor în locul lui, Sf. Filimon a îmbrăcat haina creștinului și viața și sufletul i s-au schimbat pe loc.
„Astfel, Filimon, în loc să mărturisească în favoarea idolilor, a zeilor, L-a mărturisit pe Dumnezeu. Au fost toți mirați de schimbarea care s-a produs în viața lui și, de aceea, Biserica l-a cinstit în mod deosebit încă de pe atunci, și, de aceea, toate săgețile care au fost trimise asupra lui, el fiind legat de un copac, nu l-au nimerit”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei.

„Sf. Filimon a devenit ocrotitor al celor care slujesc artele, cântul, scena și este un obicei de mai mulți ani ca, în această zi, actorii să-l cinstească pe acest martir care a fost cântăreț din fluier, dar a înțeles valoarea cuvintelor Evangheliei și s-a convertit, convertirea lui fiind așezată sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu”, a continuat ierarhul.
„Ne rugăm sfântului ocrotitor al actorilor, Sfântului Filimon, să poarte de grijă celor care îi urmează calea și care doresc mereu și caută o clipă de convertire, de regăsire, de revenire în sine și de alergare către preamilostivul Dumnezeu, cerându-I ajutorul și inspirația în toată lucrarea cea bună”, a încheiat el.
La slujbe au participat au participat numeroși actori din Capitală și împrejurimi, printre care Tomi Cristin, Manuela Hărăbor, Magda Catone, Mircea Constantinescu.
Magda Catone a declarat pentru Radio Trinitas că, în timp ce Preasfințitul Părinte Timotei citea pomelnicul, „fiecare în gând ne-am adus aminte de cei pe care-i cunoșteam și numele lor a vibrat în sufletele noastre, așa cum o ocazie de comuniune ne face pe toți să vibrăm”.
„Și cred că acesta este un dar: că suntem împreună. Fiecare în casele noastre, ca niște buni creștini, ne aducem aminte de cei care au trecut la Domnul, dar bucuria de a fi împreună și de a-i omagia este un lucru rar”, a adăugat actrița.
„Venim la Mănăstirea Radu Vodă cu bucuria că ne revedem unii cu ceilalți. Ne bucurăm să vedem că Mănăstirea Radu Vodă, Preasfințitul Părinte Timotei, starețul mănăstirii, Arhim. Nectarie Șofelea, ne primesc în fiecare an și că citesc numele colegilor vii și adormiți”, a declarat și actorul Tomi Cristin.
„Participăm la slujbă și ne rugăm ca, în această lume din ce în ce mai bântuită de o undă a răului, să fim mai solidari noi, artiștii, să-l iubim pe celălalt, să avem sănătate, ca să putem să le ducem pe toate și să fie bine pentru întreaga noastră patrie”, a spus și actorul Mircea Constantinescu.
Sfântul Mucenic Filimon nu trebuie confundat cu Sfântul Apostol Filimon, care a fost ucenic al Sf. Ap. Pave și a trăit la Roma în vremea Împăratului Nero.
Vezi și:
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 283
Id: 75623
Data: Dec 14, 2021
Imagine:
A apărut Anuarul Liturgic și Tipiconal 2022 la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Volumul prezintă tipicul zilnic al slujbelor bisericești pentru 2022 – Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști .....
Data: Dec 14, 2021
Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor a hotărât în septembrie înființarea celei de-a doua parohii în localitatea Popricani de lângă orașul Iași, cu hramul „Buna Vestire”.
Decizia le-a fost adusă la cunoștință credincioșilor de către Preotul Toma .....
Data: Dec 15, 2021
Episcopul Antonie de Bălţi a slujit luni de Sfântul Andrei la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca.
Ierarhul a
Data: Dec 15, 2021
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, a participat vineri, 10 decembrie, la evenimentul aniversar ce a marcat împlinirea a 100 de ani de relații diplomatice între România și Japonia. Manifestarea a avut loc la Cetatea Medievală a Oradiei și a fost .....
Data: Dec 15, 2021
„Sfințenia nu aparține unei elite”, a afirmat duminică Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia la hramul parohiei româneşti .....
Data: Dec 15, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfintii Trei Ierarhi - modele de Sfintenie
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfantul Ioan Gura de Aur, despre preotie (24 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Personalitatea si teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea
Lumina Sfintelor Scripturi - Monahism si ascetism in epoca Sf Ioan Gura de Aur (03 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea (14 02 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).