În prima decada a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Brâncoveanu era constient ca numai pronia divina i-a salvat tronul si viata. Situatia Ţarii Românesti fata de Imperiul Otoman parea a trece printr-o perioada de liniste, dar aceasta era doar o aparenta. Razboiul ruso-turc din 1710-1711 a pecetluit soarta domnilor pamânteni în Ţarile Române, punând început în Moldova domniilor fanariote. În Ţara Româneasca, mazilirea domnitorului era doar o chestiune de timp.Pe baza documentelor cercetate, istoricii afirma ca boierii Cantacuzini sunt atât cei care l-au asezat în scaunul domnesc pe Constantin Brâncoveanu, cât si cei care i-au pricinuit mazilirea si moartea. Într-o societate ce pastra racila medievala a intrigilor boieresti, familia era de multe ori precupetita pentru interese lumesti de moment. Când, în 1688, nu au avut nici un urmas direct pe linie barbateasca potrivit pentru a fi domnitor, Cantacuzinii au apelat la un nepot de sora, e drept, crescut ca un fiu. Un sfert de veac mai târziu, Ştefan, fiul stolnicului Constantin, era deja pregatit pentru domnie. Brâncoveanu devenise un obstacol în monopolizarea puterii de catre importanta familie boiereasca si trebuia înlaturat. Boierii tarii, indiferent câta influenta ar fi avut, nu puteau alunga un domnitor. Decizia mazilirii apartinea Înaltei Porti, Ţara Româneasca fiind sub suzeranitate turceasca. De cele mai multe ori, însa, arzurile trimise de boieri erau însotite de importante daruri si serveau chiar intereselor turcilor, care se foloseau de respectiva plângere pentru a schimba domniile. Dupa 1711, turcii mai asteptau doar un motiv pentru a-l aduce pe Brâncoveanu în lanturi la Constantinopol. Expectativa sa în timpul razboiului ruso-turc din 1710-1711, încheiat cu batalia de la Stanilesti, i-a fost fatala.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 712

Id: 42110

Data: Jul 3, 2014

Imagine: