Dupa un drum lung si anevoios prin desert, dupa infruntarea unor stanci a caror imensitate iti da fiori, duhul marilor pustnici te elibereaza de povara pacatelor stiute si nestiute si iti da puterea de a starui intr-o nevointa aparte. Inaintand in adancul pustiei, simti urmele pasilor Sfantului Antonie cel Mare si ale altor desavarsiti asceti, precum Paisie cel Mare, Efrem Sirul si Maria Egipteanca, acei nevoitori ai desertului si ai pesterilor care au trait intr-o apriga lupta duhovniceasca.Traversand desertul Nitriei spre Manastirea Sfantul Paisie cel Mare, asteptam de-acum sa vad o multime de mici manastiri, asa cum Patericul egiptean ne invata, numind aceasta zona drept Valea Schiturilor. Dar ce se desfasura in fata ochilor era ceva destul de diferit, in sensul ca nu pot fi zarite toate acele schituri despre care se vorbeste in Pateric.Pestera Sfantului Paisie cel Mare, asemenea Pesterii Sfantului Antonie de la IezerCalcand pe nisipul fierbinte, imi masuram fiecare pas, gandind ca undeva in acest perimetru monastic s-au intalnit doi dintre cei mai mari pustnici ai Egiptului, sfinti reprezentativi ai Bisericii: Sfantul Paisie cel Mare si Sfantul Efrem Sirul. Calcam cu sfiala, spre a nu tulbura duhul unde acesti desavarsiti traitori ai pustiei s-au nevoit. Cand am atins locul in care se spune ca Efrem Sirul a primit mult dorita binecuvantare, am simtit o eliberare si o pace a sufletului de nedescris. Am coborat apoi intr-o pestera in care ceva ma facea sa ma simt ca acasa si nu-mi puteam explica starea. Inca de la intrare am trait sentimentul ca am mai vazut-o undeva, peretii aceia sapati de mana sfantului m-au facut sa traiesc acelasi fior pe care l-am simtit de-atatea ori in pestera Sfantului Antonie de la Iezer. Zonele geografice difera in rest, dar sentimentul pustnicului ascet are acelasi impact. Dupa o rugaciune comuna, am iesit din pestera purtand cu noi acel duh cu care numai in rugaciune te poti insoti. O funie care izvorase parca din bolta pesterii era cea mai vie marturie a faptului ca sfantul o folosea spre a-si ajuta trupul istovit, legandu-se de ea cu un par, pentru a nu atipi si a ramane treaz in lungile nopti de priveghere. La iesirea din pestera, pe cand credeam ca bucuriile traite in acel loc au fost mai mult decat o minte umana poate gandi, am mai primit o calda binecuvantare, asa, de despartire: un copac imens, a carui falnicie ne readuce cu gandul in peisajul monastic romanesc. Acest copac al Sfantului Efrem Sirul a crescut dintr-un toiag pe care sfantul l-a infipt in pamant inainte de a intra in pestera. Se spune ca asa cum a crescut un copac urias dintr-un bat infipt in pamant uscat, asa va spori si folosul celor care s-au nevoit in post si rugaciune pe aceste meleaguri.Arma asupra diavolilorZi torida in plin desert, cu binecuvantare si nevointa pe masura imensitatii spirituale a locului. Rugaciunea in pustiul Egiptului isi are dimensiunile proprii, avand in vedere drumul pe care trebuie sa il parcurgi pana acolo. Calatoria prin desert este ea insasi o neincetata rugaciune, avand in vedere nevointa la care te obliga acele locuri. Privind spre muntii stancosi, la inceput am trait senzatia ca niciodata nu-i voi putea infrunta. Pe masura ce inaintezi spre Al Zaafarana, te simti impins de o forta interioara nebanuit de puternica, pentru ca revelatia acestui popas spiritual sa o traiesti din plin la poalele muntilor Al-Qalzam, acolo unde dintr-odata se iveste ca din pamant o fascinanta bijuterie a desertului: Manastirea Sfantul Antonie cel Mare. Acest lacas sculptat din uriase blocuri de piatra este parca voit ascuns intre culmile uriase ale muntilor care inconjoara Marea Rosie. Inca de la intrare se simte duhul sfantului. Gandindu-ma la indelungata sa lupta cu diavolii, incep sa tresar la fiecare soapta, la fiecare zgomot pe care nu pot sa-l identific. Dar aceasta ciudata stare se vede si la cei din imediata mea apropiere si simt fara sa vreau pasii grabiti ai unei tinere fete care facea eforturi vizibile sa ne ajunga din urma. Pesemne ca monahismul a prins contur in acest loc indepartat de lume, tocmai in ideea parintelui monahilor de a spori rugaciunea atat de necesara vietii de pustie, cu nevointa, asceza si o permanenta lupta cu diavolii. Daca aici se simte atat de pregnant duhul Sfantului Antonie cel Mare, ma-ntreb cum poate fi in adancul pustiei, pe muntele Kolzim, acolo unde acesta s-a retras in post si rugaciune, alaturi de doi dintre ucenicii sai si unde a dus cele mai aprige lupte pentru a-i birui pe diavoli.Sfanta Maria Egipteanca si grota care te scapa de toate cele lumestiAcelasi aer uscat si fierbinte cu care incepem sa ne obisnuim - si nimeni nu da semne de epuizare. Cred ca sunt in jur de 45 de grade, dar se resimte altfel in atmosfera si inaintam fara sa mai vorbim. Am facut un popas, iar beduinii fac spirite de gluma cu noi, inviorand putin atmosfera. Cand am aflat ca Maria Egipteanca s-a nevoit in aceste locuri, gandurile lumesti s-au spulberat si am inceput sa meditam la dimensiunea spirituala a locului. Daca pana acum eram impresionati de razletele palcuri de verdeata, care dadeau zonei un farmec aparte, ei bine, nimeni nu mai scotea un cuvant. Cand s-au terminat treptele de piatra, in timp ce urcam pe scara de lemn improvizata de iordanieni, incercam sa-mi imaginez cum s-a catarat sfanta pe stanca asta abrupta, neteda si aspra in acelasi timp?! M-am trezit ca din vis cand am intrat in pestera, unde aerul avea o alta consistenta, era mai respirabil. Am trecut prin cele trei incaperi sapate in piatra, goale, dar incarcate de duhul sfintei, in care aceasta s-a nevoit si si-a plans pacatele, luptandu-se cu poftele ei nebunesti pe care le traise in lume si cu dorul de jocuri si cantari, stropite cu vinuri alese. Profund ancorata in asceza pustiei, ea insasi spunea: M-am salasluit, asteptand pe Dumnezeu, Cel ce ma mantuieste de neputinta sufletului si de vifor, pe mine, cea care ma intorc catre El. La iesire, am ramas cu privirea pierduta in adancul pustiei si ma simteam sfasiata de propriile mele pacate. Sfanta Maria Egipteanca ne-a dat cea mai profunda lectie de smerenie, jertfa si apriga lupta cu urgia patimilor, iar cine ajunge acolo isi vindeca toate neputintele sufletului. Acolo, la pestera sfintei, m-am eliberat de povara pacatelor multe si grele, acolo mi-am promis o viata in Hristos, in care nevointa si permanenta rugaciune sa alunge viforul ispitelor.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Editia din 29 ianuarie 2013, aparut sub semnatura Marianei Borloveanu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1028

Id: 27944

Data: Jan 29, 2013

Imagine: