Părintele Iulian Naroş a atras atenţia asupra importanţei scăzute pe care o acordăm lui Dumnezeu în societatea contemporană caracterizată de „duhul lumii”. Din păcate, de cele mai multe ori, Dumnezeu nu reprezintă o prioritate.
„Din toată imaginea vieţii noastre, atât cei din jurul nostru, cât şi Dumnezeu, nu au o măsură mai mare, tehnic vorbind, decât un pixel. Un punct dintr-o imagine”, a afirmat părintele în predica de duminică rostită la Biserica Sf. Nicolae Ghica – Paraclis Universitar din capitală.
„Oare atât de important să fie Dumnezeu pentru noi?”
Părintele Iulian a făcut o paralelă între scara Sfântului Ioan şi fericirile din Evanghelie. El a explicat că cei săraci cu duhul nu sunt cei alienaţi mintal, ci sunt cei săraci cu „duhul lumii”, duh care ne împrăştie foarte mult.
„Datorită tehnologiei, astăzi suntem în Bucureşti, mâine în Honolulu, apoi în Washington, mergem şi prin Groenlanda. Cum? Printr-un click. Un click distanţă. Şi mintea noastră se leagă de acest click. Care este marea ispită? Să nu ne mai putem aduna, să fim în toate colţurile cosmosului, dar să nu fim cu noi înşine şi cu noi să fie şi Dumnezeu”.
Clericul a subliniat că aceasta este realitate actuală. „Aşa ne împrăştiem, iar Dumnezeu este doar o părticică din celelalte preocupări ale vieţii noastre. Şi acesta este duhul lumii, de aceea Mântuitorul spune Fericiţi cei săraci cu duhul, ce nu au această împrăştiere, căci a lor este Împărăţia Cerurilor”.
Referitor la scara pe care noi o avem de urcat către Rai, părintele a explicat că implică şi o luptă cu „duhurile care încearcă să-l scoată pe om de pe calea care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu”.
„De aceea, scara este anevoioasă, căci nu suntem singuri, suntem cu potrivnicii. Dar şi cu Dumnezeu”, a afirmat clericul detaliind cum acţionează ispitele în vieţile noastre:
„Sunt ispite de care ne îndepărtăm printr-un singur gând, sunt ispite care nu ne lasă şi insistă să stăm de vorbă cu ele, ne îndulcesc, sunt ispite care insistă să pătrundă în inima noastră, să-l scoată de acolo pe Hristos şi să rămână ele, sunt ispite de la aceste duhuri care ne fac să uităm de Dumnezeu, ispite care ne fac să ne raportăm la Dumnezeu ca la unul care suntem datornici: avem datoria de a ne ruga, avem datoria de a face puţină rugăciune şi pe aceea să o bifăm că am făcut-o, dar mintea noastră să fie împrăştiată peste tot, să fie cuprinsă de aceste duhuri”.
În ceea ce priveşte lucrarea Scara, părintele Iulian a precizat că Sfântului Ioan a vrut să-l facă pe monah să „trăiască împreună cu Hristos, dar fiecare în vremea lui”.
„Această invitaţie a Bisericii este adresată şi nouă”, spune părintele Iulian Naroş, „să trăim cu Hristos în vremea noastră, parcurgând viaţa duhovnicească, urcând fiecare treaptă, pentru că treptele descrise de Sf. Ioan Scărarul sunt separate, dar au un fir, o temă principală care le leagă. Tema principală care ne vizează şi pe noi este pocăinţa”.
Părintele Iulian a vorbit despre pocăinţă şi a explicat că are două forme:
„Aceea de a plânge pentru depărtarea noastră de Dumnezeu şi ieşirea din comuniune cu El, iar a doua formă a pocăinţei este aceea de bucurie, pentru că deşi am fost rătăciţi şi am rătăcit, totuşi Dumnezeu, prin iubirea Lui, ne strânge lângă El”.
Pr. Iulian Naroş este originar din Bistriţa Năsăud. A urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti, a fost membru ASCOR. În prezent slujeşte la Biserica Sf. Nicolae Ghica – Paraclis Universitar, unde susţine cateheze săptămânale pentru tineri. Este autorul volumului „Sfintele Taine – pecete adevărată a deplinei comuniuni”.
Foto credit: Basilica.ro/Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 336
Id: 73284
Data: Apr 13, 2021
Imagine:
Agenția Spațială Europeană (ESA) a publicat o imagine cu Capitala României, captată de sateliții Copernicus Sentinel 2.
Imaginea este însoțită de un videoclip în .....
Data: Apr 13, 2021
În Săptămâna a 5-a din Postul Sfintelor Paști, cel mai aspru şi mai lung dintre cele patru posturi din Biserica Ortodoxă, se oficiază două slujbe speciale: Denia Canonului Mare și Denia Acatistului Bunei Vestiri.
La Catedrala Patriarhală, programul liturgic este .....
Data: Apr 14, 2021
Patriarhul Daniel a transmis miercuri un mesaj de condoleanţe la înmormântarea Pr. Prof. Ioan Ică senior, prin care şi-a exprimat preţuirea şi recunoştinţa pentru contribuţia clericului la formarea teologică şi duhovnicească a Preafericirii Sale, „în anii studenției la Institutul .....
Data: Apr 14, 2021
Într-o intervenţie telefonică la masa rotundă dedicată patrimoniului mondial UNESCO din România, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu a evidenţiat unicitatea patrimoniului eclezial naţional şi a spus că este nevoie de sprijinul statului ca alte monumente bisericeşti să fie .....
Data: Apr 14, 2021
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Pr. Prof. Florian Boitan. Preafericirea Sa îl numește pe fostul dascăl al Seminarului din București „un preot evlavios și un profesor talentat”.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de .....
Data: Apr 14, 2021
Agenția Basilica Travel a Patriarhiei Române anunță reluarea pelerinajelor în Țara Sfântă.
Începând cu 23 mai 2021, Israelul va permite accesul în țară tuturor turiștilor români vaccinați.
Anunțul a fost făcut într-o declaratie comună a ministrului .....
Data: Apr 14, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).