Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei a fost cinstit în ziua sa de pomenire la Catedrala „Sfântul Spiridon” din insula Corfu al cărei ocrotitor este.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos şi insulele Diapontice (Biserica Greciei), și de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioanichie, Mitropolit al Muntenegrului și Litoralului (Patriarhia Serbiei).

În cuvântul rostit, Mitropolitul Nectarie a subliniat că Sfântul Spiridon a răspuns cinstei pe care Dumnezeu i-a făcut-o omului, creându-l după chipul și asemănarea Sa.

„Sfântul Spiridon a sporit iubirea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o omului, și-a înmulțit talanții și a arătat că a înțeles că viața sa este darul harului lui Dumnezeu. Sfântul Spiridon și-a dat seama de paternitatea lui Dumnezeu și a devenit diacon al voinței Sale”.
„Omul modern abandonează relația cu Dumnezeu și caută îndumnezeirea lui însuși, fără să vadă că realizările sale nu pot scuti oboseala pe care o simte de falsele promisiuni și tirania ideilor și sistemelor care Îl alungă pe Dumnezeu din viața noastră”.
„De aceea, avem nevoie de o revenire la relația noastră cu Dumnezeu, de o imitare a vieții sfântului și de un început de pocăință în viața noastră”, a îndemnat ierarhul grec.
Catedrala „Sf. Spiridon” – Corfu
Catedrala „Sfântul Spiridon”, cea mai renumită biserică din Corfu, a fost construită în anul 1589.
Catedrala este construită în formă de navă. Biserica este pictată în stil renascentist, reprezentând scene din viaţa Sfântului Spiridon.
În biserică, într-o parte se află racla de argint decorată cu pietre preţioase, în care sunt aşezate moaştele Sfântului Spiridon.
Adunarea Episcopilor Ortodocși din Franța (AEOF) și-a reluat marți întâlnirile periodice sub președinția Mitropolitului Dimitrie al Franței .....
Data: Dec 16, 2021
Textul evanghelic despre Genealogia Mântuitorului (Mt. 1, 1-17) este citit în biserici în duminica dinaintea Nașterii Domnului. Scopul textului este cât se poate de clar, prezentarea descendenței regale și a originii divine a Mântuitorului.
Venirea în lume a Fiului .....
Data: Dec 16, 2021
Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Mănăstirea Văratec au fost duse în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi şi merg în
Data: Dec 16, 2021
Protoieria Panciu a oferit aproximativ 1 tonă de alimente Spitalului Municipal Adjud. Acțiunea social-filantropică a avut loc miercuri, 15 decembrie. În .....
Data: Dec 17, 2021
Pastorala transmisă cu prilejul Nașterii Domnului de Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se intitulează „Dumnezeu este iubire smerită și darnică”.
În mesajul său pastoral, Părintele Patriarh subliniază că „Sărbătoarea Nașterii Domnului .....
Data: Dec 17, 2021
De ziua onomastică, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat că Sfântul Proroc Daniel şi cei trei tineri Anania, Azaria şi Misail, pe care îi pomenim în 17 decembrie „ne arată că împlinirea voii lui Dumnezeu este cea dintâi datorie a celor care cred în .....
Data: Dec 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina celui nevazut - Solomon Marcus - Matematica si rationalitatea creatiei
Lumina celui nevazut - Acad Gh Vladutescu - Religia, filozofia, stiinta - un dialog necesar - p1
Lumina celui nevazut - Lumina si descoperirile fizicii (05 01 2017)
Lumina celui nevazut - Particula lui Dumnezeu - part 1
Lumina celui nevazut - Medicina comportamentala, o radiografie a riscurilor vietii cotidiene
Lumina celui nevazut - Frontierele cunoasterii - Fizica gaurilor negre (19 01 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).