Mitropolitul Banatului a transmis vineri un mesaj în care amintește că postul este „înstrăinare de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei” și îndeamnă la rugăciune pentru cei bolnavi și personalul medical.
„Rânduit de sfânta noastră Biserică, încă din veacul al V-lea, întru cinstirea Maicii Domnului, acest post ne pregătește duhovnicește pentru întâmpinarea celor două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față a Domnului (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august)”, a spus mitropolitul despre Postul Adormirii Maicii Domnului, care a început duminică.
„Îndemnăm, de asemenea, pe toți clericii și credincioșii noștri, să împlinim împreună cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, care zice: «Postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfe, de minciuni, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În el stă postul cel bun»”, a mai transmis ierarhul.
El le-a cerut clericilor și credincioșilor să nu uite de cei „aflați pe patul de suferință, în spitale și la casele lor, precum și de personalul medical care îi îngrijește cu dragoste, cu dăruire și cu jertfă de sine, pomenindu-i și pe ei în rugăciunile noastre către Tatăl ceresc și către Sfânta Maică a Domnului”.
Mitropolitul Ioan al Banatului a rânduit ca în seara fiecărei zile din post, de la ora 19, să fie oficiat Acatist Adormirii Maicii Domnului sau Paraclisele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Foto credit: Mitropolia Banatului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 337
Id: 74336
Data: Aug 2, 2021
Imagine:
Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat vineri slujba de Te Deum la împlinirea a 19 ani de la reînființarea Mitropoliei Basarabiei. În a doua parte a zilei, ierarhul .....
Data: Aug 2, 2021
Un fragment din moaştele Sfântului Ioan Iacob va fi adus spre închinare credincioşilor la hramul paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, în perioada 5-6 august.
Moaştele au fost dăruite de Patriarhul Teofil al Ierusalimului pentru Catedrala Naţională, în urma
Data: Aug 2, 2021
Tabere ortodoxe pentru copii, sărbătorirea hramurilor și pelerinaje prin diferite locuri sunt doar câteva din subiectele identificate perioada 26 iulie – 1 august 2021.
Data: Aug 2, 2021
Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Protopopul Franței, a acordat un interviu exclusiv Agenției de știri Basilica în care a evocat personalitatea Părintelui Dumitru Stăniloae, propus spre canonizare, pe care l-a cunoscut personal, și a oferit detalii despre specificul .....
Data: Aug 2, 2021
Biserica a rânduit, în fiecare an, mai înainte de sărbătoarea Sfintei Marii Mari, un post în care, înfrânându-ne de la anumite alimente, de la păcate și de la gândurile cele rele, să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu, bucurându-ne de ajutorul oferit de Preasfânta Fecioară Maria, a .....
Data: Aug 2, 2021
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit în Biserica Maicii Domnului din oraşul grecesc Agiasos, duminică, 1 august 2021.
La Sfânta Liturghie a fost prezent şi Mitropolitul Iacov de Mytilene.
Data: Aug 3, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).