Inalt Preasfintitul Arhiepiscop Pimen, la ceas aniversar

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi-a serbat marţi, 27 august, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Pimen, onomastica. Sfânta Liturghie a fost oficiată în lăcaşul de închinăciune în care se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi de Arhipăstorul Sucevei şi Rădăuţilor. La acest moment de rugăciune au participat părinţii consilieri din cadrul Centrului eparhial Suceava, părinţii protopopi, precum şi slujitori din eparhie. În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Teodosie şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la acest moment de sărbătoarea din viaţa Înalt Preasfinţitului Pimen. „Sunt bucuros de fiecare dată când slujesc cu IPS Pimen. Este greu să descrii o bucurie tainică a acestei sărbători de astăzi (n.r. marţi). La Moldovița, Înaltpreasfinţia Sa ne spunea că nu serbează aniversarea sau nașterea, ci moartea. Sigur, noi, cei ce ne-am calugărit, ne-am răstignit, și atunci am murit pentru lume. De fapt, aceasta a vrut să tălmăcească Înaltpreasfinţia Sa. De aceea, slujește cu dragoste și cu jertfă o bucurie tainică, dar care mereu se citește pe fața blândă și pe zâmbetul curat, și anume bucuria de a sluji Biserica. Această bucurie se exprimă într-o jertfă necontenită, pentru că în Ortodoxie așa înțelegem, că nu ne putem întâlni cu Dumnezeu decât prin jertfă. Fiecare arhiereu trebuie să fie următorul lui Hristos, cum spune și Sfântul Apostol Pavel. Este greu să iei calea acestei urmări a lui Hristos. Această urmare este mai întâi lepădarea de sine. Fiul lui Dumnezeu s-a lepădat de slava dumnezeiască și a luat umilința omenească pentru noi, însă este mai ușor să ne lepădăm de zbuciumul și de plăcerea vremelnică și să ne dăruim lui Hristos ca o jertfă pentru viața cea veșnică. Arhieria este de fapt o jertfire și o slujire continuă a lui Dumnezeu și a oamenilor”, a amintit IPS Teodosie, care a vorbit în continuare despre misiunea la care a fost chemat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Eparhia Sucevei și a Rădăuților are cele mai frumoase așezăminte de bătrâni și de copii”

“Pe IPS Pimen l-am cunoscut treptat și la fiecare treaptă de cunoaștere am rămas mirat de lepădarea de sine, de dragostea față de semeni, de dorința de a fi întotdeauna în mijlocul suferinței celor mici sau celor bolnavi. De aceea, Eparhia Sucevei și a Rădăuților are cele mai frumoase așezăminte de bătrâni și de copii, pentru că aceasta este iubirea. Iubirea nu este un cuvânt, nu este o definiție, ci este însuși Dumnezeu, iar pe pământ iubirea este jertfa noastră față de cei pe care Dumnezeu îi iubește, cei năpăstuiți, săraci, orfani, bătrâni. Toți purtăm chipul lui Dumnezeu și de aceea trebuie să ne jertfim, pentru că Dumnezeu s-a jertfit pentru noi toți. La această sfântă zi, când am înălțat rugăciuni la Bunul Dumnezeu și când Hristos ne-a îmbrățișat, se cuvine să exprimăm dorința și nădejdea că toate cele ce le facem întru slava lui Dumnezeu, spre folosul Bisericii și al neamului nostru, le vom primi. De aceea vă urez să aveți ani mulți cu sănătate, cu belșug de roade duhovnicești”, a conchis Arhiepiscopul Tomisului. A urmat cuvântul Înalt Preasfinţitului Pimen, care a subliniat importanţa ajutorării semenilor şi a bisericilor-monument din Bucovina. „Ne apropiem de Dumnezeu în măsura în care ne apropiem de oameni, de frații mai mici ai lui Hristos. Aceștia sunt cei care se află în nevoi materiale și duhovnicești, bătrânii și copiii. În Bucovina, spre deosebire de alte zone ale țării, mai avem monumentele istorice, coloanele patrimoniului național, care au nevoie de o îngrijire permanentă costisitoare. La căminele de bătrâni pe care le avem, ajutăm mulțumitor, datorită dragostei jertfelnice a preoților și credincioșilor, a oamenilor cu bunăvoință. Bătrânii sunt ajutaţi ca zilele pe care le trăiesc până la sfârșitul vieții lor să fie cu mângâiere. Bisericile-monument nu trebuie să aibă un sfârșit. Această conștiință trebuie s-o avem fiecare dintre noi. Pentru aceasta, este nevoie de retrocedarea averilor necesare pentru îngrijirea acestor bătrâni și nu în ultimul rând pentru ajutorarea celor săraci. Avem o datorie la fel de sfântă și față de tineret, care este amenințat. De aceea, trebuie să venim cu hrana duhovnicească, pentru minte și pentru suflet”, a spus IPS Pimen.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 597

Id: 33418

Data: Aug 28, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).