Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei publică „Însemnări pe lespedea inimii”, lucrare în două volume semnată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Ierarhul evocă în paginile cărţii chipurile pline de lumină ale unor „ierarhi vrednici, smeriţi, mari cărturari şi teologi, predicatori înzestraţi şi scriitori cu mult har” pe care i-a cunoscut de-a lungul vieţii sale şi care s-au străduit să fie „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5:13-14).
„Înainte de a fi publicate, toate au fost scrise pe lespedea inimii mele. Am ordonat aceste evocări şi medalioane în funcţie de treapta slujirii în Biserică şi de anul naşterii celor evocaţi. Este un principiu al istoriei care se cuvine a fi respectat”, a subliniat Preasfinţia Sa în Prolog.
„Lucrarea este dedicată ierarhilor amintiţi, dar şi tuturor celor care au iubit în viaţa lor Biserica, una Sfântă, sobornicească şi apostolică, slujind-o cu neostoită râvnă”, a explicat PS Timotei Prahoveanul.
Lecturează primele pagini din volum!
Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.
Foto credit: Librăria Cărţilor Bisericeşti
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 364
Id: 74357
Data: Aug 4, 2021
Imagine:
Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat duminică slujba Paraclisului Maicii Domnului la Catedrala Episcopală din .....
Data: Aug 4, 2021
Zeci de copii din Râpa de Jos au primit biciclete datorită eforturilor preotului lor paroh, Părintele Dacian Oprea, care a iniţiat proiectul „O bicicletă pentru fiecare copil”.
Până în prezent, de beneficiile aduse de acest mijloc de transport şi agrement se bucură .....
Data: Aug 4, 2021
Elevii români au avut rezultate excepționale anul acesta la Olimpiada Internațională de Chimie: .....
Data: Aug 4, 2021
Secretarul de Stat Oana Ursache de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a făcut la finele lunii trecute un circuit de lucru în Balcani. Oficialul s-a întâlnit cu comunitățile românești din Macedonia de Nord și Albania și
Data: Aug 4, 2021
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a sfințit marți noul Centru de Transfuzii Sanguine din Râmnicu Vâlcea, informează eparhia. .....
Data: Aug 4, 2021
Mitropolitul Teofan s-a alăturat marți Pelerinajului „Pe urmele sfinților nemțeni”, prilej cu care a răspuns la întrebările și frământările tinerilor participanți. .....
Data: Aug 4, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).