Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a prezidat ieri conferinţa pastoral-misionară a preoţilor din Protopopiatul Suceava 2. La conferinţă a participat şi pr. Vasile Baltag, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În deschiderea întrunirii, pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2, a adresat un cuvânt de bun venit Înalt Preasfinţitului Pimen. Pr. Lucian Abageru de la parohia Măzănăieşti a susţinut referatul cu tema „Taina Sfântului Maslu şi îngrijirea bolnavilor“. „Cu acest prilej, s-a reamintit importanţa Tainei Sfântului Maslu în viaţa Bisericii şi a credincioşilor. De asemenea, s-au dezbătut diverse probleme pe care preoţii le întâmpină în pastoraţie.
IPS Pimen a recomandat preoţilor să săvârşească Taina Sfântului Maslu cu suflet, după cuvântul Sfântului Evanghelist Matei care spune: «...în dar aţi luat, în dar să daţi»“, a relatat pr. protopop Minu Mititelu.
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. Referatul cu tema „Atitudinea slujitorilor Bisericii faţă de practicile vrăjitoreşti, farmece şi descântece“ a fost expus de pr. Cristian Irimia de la parohia Podolenii de Jos. „După citirea referatului au fost luări de cuvânt în care preoţii şi-au manifestat îngrijorarea faţă de practicile vrăjitoriei. S-au discutat modalităţile prin care putem să-i educăm pe credincioşi pentru a se dispensa de aceste practici“, a declarat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2.
În continuare, s-a discutat despre inventarierea bunurilor mobile şi imobile la parohii. „Preşedinţii de comisii au arătat problemele pe care le întâmpină în activitatea lor, explicând ce trebuie să facă preoţii pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de inventarierea parohiilor“, a adăugat pr. protopop Vilie Doroşincă.
La întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 2 a participat şi pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3, alături de o parte din preoţii acestei protoierii. „Am avut bucuria să-l prezint preoţilor pe părintele protopop Mihail Roşu, mai ales că a făcut parte din Protopopiatul Iaşi 2. Nădăjduim ca lucrurile în noul protopopiat să meargă pe făgaşul cel bun“, s-a exprimat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Preoţii din Protopopiatul Roznov s-au reunit ieri în şedinţa lunară. Părintele Nicolae Diaconu de la parohia Ruseni 1 a prezentat referatul cu tema „Simbolistica biblică a numărului şapte în Taina Sfântului Maslu, ca lucrare a plinătăţii Bisericii“. Au urmat discuţii pe marginea temei la care s-au înscris preoţii, apoi s-a discutat problema acreditării parohiilor pentru servicii de asistenţă socială, dar şi despre colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Părintele Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, a precizat că în cadrul şedinţei au fost abordate diverse probleme care privesc parohiile din Protopopiatul Roznov.
Conferinţă dedicată Anului omagial 2012, la Piatra Neamţ
La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc ieri şedinţa lunară de lucru cu preoţii. Tema cu titlul „Practici neortodoxe şi inovaţii în săvârşirea Tainei Sfântului Maslu“ a fost prezentată de pr. Ionuţ Marius Ursan, de la parohia Mastacăn - Dragomireşti. „S-a arătat rolul şi importanţa Tainei Sfântului Maslu în viaţa creştinilor, precum şi faptul că este bine să se evite orice alterare a rânduielii liturgice, în sensul schimbării textelor liturgice, adăugirea sau omiterea unora dintre acestea. S-a prezentat importanţa gesturilor liturgice care însoţesc această Sfântă Taină, precum binecuvântarea şi ungerea cu untdelemnul sfinţit a credincioşilor, despre locul săvârşirii, primitorii tainei, pregătirea acestora prin spovedanie, efectele Sfântului Maslu“, a relatat pr. Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ.
Pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a prezentat în imagini, însoţite de explicaţii, icoanele Maicii Domnului despre care a scris episcopul Melchisedec Ştefănescu în tratatul „Cinstirea şi închinarea icoanelor în Biserica Ortodoxă Română şi despre icoanele făcătoare de minuni din România Ortodoxă“. „Această prezentare a fost realizată de părintele protopop Valentin Tofan în contextul comemorării episcopului Melchisedec, care are loc în această perioadă în judeţul Neamţ (protopopiatele Roman şi Piatra Neamţ)“, a explicat pr. Ciprian Timofte.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 649
Id: 21986
Data: May 17, 2012
Imagine:
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ vor începe astăzi manifestările dedicate ocrotitorilor instituţiei, sărbătoriţi în fiecare an pe 21 mai. Astăzi vor fi susţinute referate de elevii .....
Data: May 17, 2012
În perioada 19-21 mai 2012, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ a parohiei Uda - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, vor fi aduse moaştele Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Procopie de la parohia „Sfinţii Voievozi“ - Hălăuceşti, cu prilejul .....
Data: May 17, 2012
În Duminica a VI-a după Paşti, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Dumbrava - Timişeşti, Protopopiatul .....
Data: May 17, 2012
În perioada 18-20 mai 2012, Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi organizează campionate de şah, fotbal masculin şi feminin, volei masculin şi feminin şi tenis de masă pentru liceeni. Campionatele sportive organizate de ATOR - filiala Iaşi .....
Data: May 17, 2012
Concursul de muzică religioasă „Din suflet de creştin“, ediția a III-a, se adresează copiilor din clasele I-VIII și se va desfășura pe două categorii de vârstă, respectiv clasele I-IV și V-VIII. „La acest concurs vor participa în general .....
Data: May 17, 2012
Zilele „Episcop Melchisedec“, ediţia a XII-a, au continuat ieri la Roman cu simpozionul „Episcopul Melchisedec Ştefănescu - 120 de ani de la naşterea în ceruri“. Au participat peste 200 de preoţi din protopopiatele eparhiei, precum şi elevii .....
Data: May 17, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 1
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 7
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 10
Marturii si evocari - Parintele Benedict Ghius - episodul 4
Marturii si evocari - Parintele Grigorie Babus - episodul 3
Marturii si evocari - Preoti romani eroi in Primul Razboi Mondial - episodul 2
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).