Invierea Domnului sarbatorita la parohia romaneasca din Zagreb

Credincioşii parohiei româneşti din Zagreb au participat în perioada 22-26 aprilie la programul liturgic specific Praznicului Învierii Domnului: la Slujba Prohodului din Vinerea Mare, la Slujba Învierii și la Vecernia de Paște sau a doua Înviere.

La Slujba Învierii au participat membri ai comunității parohiale, între care Constantin Mihail Grigorie, Ambasadorul României în Croația, Carmen Florea, Ministru Consilier, precum și alte oficialități și reprezentanți ai organizațiilor românești din Croația.

În noaptea de Înviere din acest an parohia românească din Zagreb a împlinit cinci ani de la înființare.

În semn de apreciere pentru sprijinirea eforturilor de înființare a parohiei românești din Zagreb, duminică, la finalul Vecerniei de Paști, Pr. paroh Nicolae Ceruță a înmânat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel diploma și medalia Anului Omagial 2022 lui Constantin Mihail Grigorie, Ambasadorul României în Croația, Corinei Mihaela Galațanu, Vice-consul și Alinei Dobrescu, Președinta Asociației Românilor din Zagreb.


Parohia de la Zagreb activează într-o capelă monument istoric oferită de dieceza romano-catolică. Aceasta a fost sfințită în 2017 de Părintele Episcop Siluan al Ungariei. În același an, parohia a primit vizita Patriarhului Porfirie al Serbiei, pe atunci Mitropolit de Zagreb.

Parohia a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017 și are hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena”.

Foto credit: Parohia românească Zagreb

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 247

Id: 76766

Data: Apr 26, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).