IPS Ioachim despre Patriarhii Teoctist si Iustin: Erau icoane vii, modele pentru viața noastra bisericeasca

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului i-a pomenit joi, la catedrala din Roman, pe Patriarhii Teoctist şi Iustin, de la a căror moarte se împlinesc treisprezece, respectiv treizeci şi patru de ani.

„Erau ca niște icoane vii, niște modele pentru viața noastră bisericească”, a spus Arhiepiscopul Ioachim în omilia după Parastas.

„Ei au fost conștienți de timpurile pe care le-au primit de la Dumnezeu! Unii dintre noi care am trăit acele vremuri ne amintim cu venerație și cu dragoste de fiecare dintre ei”.

Arhiepiscopul Ioachim a reamintit patriarhatele grele pe care le-au avut cei doi conducători ai Bisericii Ortodoxe Române „care și-au încheiat viața în momente dificile pentru neam, pentru țară, pentru biserica neamului românesc”.

„Timpurile Bisericii au fost întotdeauna grele, dar care au fost gestionate într-un fel cu totul aparte, întrucât Biserica este animată de  Duhul Sfânt, care pe toate le plinește și pe nici unul nu îndepărtează din trupul tainic al Bisericii care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Duhul Sfânt fiind acel care dă viață și curățește toate păcatele celor care constituie Biserica. Membrii ei au fost întotdeauna angajați în lupta aceasta jertfelnică pentru neamul nostru românesc”.

Arhiepiscopul Ioachim a vorbit în cuvinte apreciative atât despre Patriarhul Teoctist, cât şi despre Patriarhul Iustin.

Mi-l amintesc pe părintele Patriarh Iustin care venea pe la mănăstiri care erau închise de brațul secular al vremii și cum a avut grijă de patrimoniul și călugării care fuseseră scoși din vetrele monahale”.

„Pe Patriarhul Teoctist îl văd ca și cum mergea din mănăstire în mănăstire, din parohie în parohie, din ținut în ținut. Tineretul nu era acceptat în mănăstiri, fiind foarte puțini cei care am hotărât să alegem atunci viața monahală. Așa am reușit să facem acea joncțiune între generațiile care au fost îndepărtate din mănăstiri și generațiile care renăscut mănăstirile pe vremea comunismului”.

Patriarhul Teoctist a trecut la Domnul în ziua de 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani, după ce a condus Biserica Ortodoxă Română vreme de 21 de ani.

Patriarhul Iustin s-a mutat la cele veşnice în 31 iulie 1986.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 22

Id: 70873

Data: Jul 30, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar