Sudul și estul țarii sub avertizare Cod galben de canicula: Recomandari

Capitala și 21 de județe se află miercuri și joi sub avertizare Cod galben de caniculă. Va fi vreme caniculară în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și local în Moldova.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar, local, se vor situa peste 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. În cursul nopților, temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).

Sursă foto: ANM

Recomandările generale transmise de autorități pentru această vreme caniculară spun să evităm aglomeraţiile, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00-18.00, să purtăm haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.

Este recomandat consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici) și evitarea consumului băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase). De asemenea, se mai recomandă:

  • consumați fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
  • pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Sursă foto: TVR


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos.

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 18

Id: 70877

Data: Jul 30, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar