La 10 ani de la accident, Mihai Neșu mananca neasistat. Cum il putem sprijini sa ajute copiii cu aceleași probleme

Fundația Mihai Neșu a postat marți pe Facebook un videoclip în care fostul fotbalist apare reușind pentru prima dată să mănânce fără ajutor.

Videoclipul este însoțit de mesajul:

„BUCURIE MARE! Mihai Neșu mănâncă singur cina la aproape 10 ani după accident! ”

Fostul fotbalist consideră că accidentul i-a permis să înceapă o nouă viață, mai grea, dar și mai frumoasă.

„8 ani din noua mea viaţă. Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, scria el, cu doi ani în urmă, pe Facebook.

Fostul jucător de la FC Utrecht (Olanda) a devenit un model de optimism și perseverență după ce a trecut printr-o transformare spirituală majoră.

El a povestit în numeroase ocazii că timpul petrecut în scaunul cu rotile i-a arătat că există mai mult decât ceea ce credea el că înseamnă realitatea înainte de accident.

Noile sale căutări spirituale l-au determinat ca, la vârsta de 30 de ani, să se convertească la Ortodoxie, despre care spune că este „harta perfectă pentru a reuși în viață”.

„Viața mea s-a transformat din ceva care putea însemna cum zic unii tragedie, blestem, într-o viață binecuvântată. Pot să zic că acum sunt mai fericit decât înainte de accident”, avea să declare ulterior Mihai Neșu.

Cu toate acestea, el spune că, după botez, „e un drum foarte lung să fii ortodox”.

Patriarhul Daniel și Mihai Neșu la Sfințirea Catedralei din Oradea. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Pentru că a înțeles ce înseamnă invaliditatea, Mihai Neșu a creat o fundație care îi poartă numele.

În cadrul acesteia funcționează Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie, care oferă terapie zilnică pentru 70 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani din județul Bihor și, periodic, pentru alți 50 de copii din 18 județe ale țării.

Mihai Neșu dorește să construiască un nou complex, unde să aibă acces și adolescenți cu vârsta de până în 18 ani, care să facă terapie și să învețe diverse meserii.

În acest scop, fundația a lansat campania de strângere de fonduri „Cred în minuni”, care a reușit să strângă anul trecut, din donații și sponsorizări, 950.000 de euro din cele 3,6 milioane necesare înființări complexului.

70 de copii din județul Bihor și 50 din țară sunt beneficiari ai actualului centru. Foto credit: Fundația Mihai Neșu

Din acești bani a fost achiziționat și împrejmuit terenul, a fost făcut planul de urbanism și studiul geotehnic și au fost trase apa și canalizarea.

O mare parte din fonduri vin prin donații recurente de doi euro pe lună. Aproximativ 25.000 de români s-au abonat prin SMS și donează lunar.

Pentru donații

Trimite SMS cu textul CRED la numărul de telefon 8844

Setează online o donație lunară cu orice sumă prin site-ul fundației

Cumpără un produs din magazinul online al fundației.

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Transfer bancar:

Mihai Neșu Foundation

RO63BTRLRONCRT0246793101 – cont în Lei
RO13BTRLEURCRT0246793101 – cont în Euro
RO17BTRLUSDCRT0246793101 – cont în USD
BIC Swift
BTRLRO22
Banca Transilvania – Sucursala Oradea, România

Contact
Telefon:
0721 366 252
Email: [email protected]

Vezi și:

Foto: Facebook (Captură de ecran)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 15

Id: 72401

Data: Jan 8, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar