În zona turistica din apropierea orasului Avrig, judetul Sibiu, la poalele Muntilor Fagaras, s-a ridicat recent o biserica de lemn, cu hramurile „Înaltarea Domnului“ si „Sfântul Serafim de Sarov“, informeaza Ziarul Lumina. Locasul înaltat în apropierea caselor de vacanta de pe Valea Avrigului a fost sfintit sâmbata, 12 iulie, de Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului.În continua dezvoltare în ultimii ani, Valea Avrigului a devenit una dintre atractiile turistice din zona Sibiului, devenind un loc ideal pentru vacante si concedii. Oameni din toate partile tarii si-au ridicat aici case de vacanta sau chiar locuinte permanente, încât s-a închegat o comunitate în adevaratul sens al cuvântului. Şi, cum orice comunitate trebuie sa aiba în centrul ei casa Domnului, preotii din Avrig si autoritatile locale s-au gândit sa gaseasca un loc unde sa înalte o biserica pentru nevoile spirituale din aceasta zona turistica.Proiectul a început în 2010, când IPS Mitropolit Laurentiu a asezat piatra de temelie pentru sfântul locas, pe un teren donat de Ocolul Silvic de aici. Abia mai târziu, cei direct implicati în construirea bisericii au realizat ca terenul respectiv se afla pe vechea vatra a localitatii Avrig, din care nu lipsea un locas de rugaciune. Asadar, biserica ridicata în acesti patru ani într-o zona turistica aduce o continuitate duhovniceasca si o legatura cu trecutul avrigenilor si cu stramosii lor care au vietuit aici în vremuri grele.Prin eforturile preotilor din Avrig, în special a protopopului Vasile Gafton, cu mesteri iscusiti si cu sprijinul unor oameni cu suflet mare, locasul a fost finalizat în acest an. Constructia este din lemn, pe fundatie din beton, cu o arhitectura ce aduce aminte de minunatele biserici de lemn din nordul tarii, adevarate porti spre trecutul acestui neam credincios. Nu întâmplator s-a ales lemnul ca material de construire a bisericii. Înca din timpuri stravechi, avrigenii se îndeletniceau cu exploatarea lemnului din aceasta zona muntoasa. Mai mult decât atât, locasul este asezat într-un cadru natural mirific si de aceea biserica de lemn este parca un rod al codrilor.
Un proiect necesar
La slujba de târnosire a locasului de cult, credinciosii din zona, din orasul Avrig si de mai departe au venit în numar mare sa participe la aceasta sarbatoare si sa se roage Maicii Domnului pentru a primi ocrotirea sa, în ziua în care s-a cinstit icoana „Prodromita“, a Sfintei Fecioare.Oamenii si-au aratat bucuria de a avea de acum înainte un loc de rugaciune aproape de casele lor, de unde sa izvorasca harul dumnezeiesc pentru a le sfinti vietile. Din soborul slujitor au mai facut parte protopopul de Avrig, Vasile Gafton, protopopul de Medias, Ovidiu Gaban, preoti din Avrig si din împrejurimi. Autoritatile locale, între care si primarul Avrigului, Arnold Klingeis, au participat, la rândul lor, la acest moment istoric pentru Valea Avrigului si i-au multumit lui Dumnezeu pentru finalizarea acestui proiect.IPS Mitropolit Laurentiu a înconjurat locasul de cult împreuna cu soborul slujitor si l-a târnosit cu Sfântul si Marele Mir. Ierarhul a oficiat apoi întreaga rânduiala de sfintire a Sfintei Mese, în piciorul careia a asezat moaste. Biserica a fost stropita la interior cu apa sfintita, dupa care a urmat Sfânta Liturghie. Raspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Anatoly“ din Brasov. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânarul teolog Mihail Iustin Mitrea. Multi dintre credinciosii prezenti s-au împartasit la Sfânta Liturghie cu Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.Cinstire ctitorilor si binefacatorilor
În cuvântul de învatatura, IPS Mitropolit Laurentiu a tâlcuit Evanghelia citita la Sfânta Liturghie, în care ni s-a relatat vindecarea soacrei lui Petru.„Prin aceasta vindecare, Mântuitorul Iisus Hristos le-a aratat ucenicilor puterea Sa dumnezeiasca. El a facut foarte multe minuni, vindecând pe cei în neputinta. Mântuitorul Hristos a aratat prin aceasta ca foarte multe dintre greutatile care vin asupra noastra se datoreaza si pacatelor noastre. Abuzurile pe care le facem cu propriul trup atrag dupa sine consecinte ale neputintelor, ale bolilor“, a spus ierarhul. Mai apoi, IPS Parinte Mitropolit a vorbit credinciosilor despre semnificatiile duhovnicesti ale slujbei de târnosire a unei biserici. Ierarhul i-a felicitat pe ctitorii principali si pe credinciosii care au sprijinit ridicarea acestei biserici, între care s-au aflat Gheorghe Voica, Vasile Meres, Florin Stancu, Rodica Palos si Maria Meres.„Biserica aceasta este o provocare pentru noi toti. Întâi de toate este o provocare pentru preotii din oras, pentru ca ei vor trebui sa o întretina si sa slujeasca pe rând aici. Se va crea aici o unitate spirituala si oamenii dimprejur vor veni la sfintele slujbe, pentru ca simt nevoia ca odihna pe care o au în casele de vacanta trebuie sa se împlineasca printr-o bucurie duhovniceasca. Mai presus de toate, pentru a avea odihna si tihna în lucrarile noastre, trebuie sa avem binecuvântarea lui Dumnezeu“, a spus IPS Mitropolit Laurentiu.La final, ierarhul a oferit acte de cinstire Primariei si Consiliului local din Avrig, precum si tuturor ctitorilor si binefacatorilor. Ca semn de pretuire si de multumire, protopopul Vasile Gafton i-a oferit IPS Mitropolit Laurentiu o icoana de lemn a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Credinciosii au avut posibilitatea sa se închine la capul acestui sfânt, adus într-o racla de la Catedrala Mitropolitana din Sibiu.„Aceasta biserica va dainui si ne va oferi viata duhovniceasca. Am auzit în anii trecuti cum se plângeau preotii ca lumea nu vine la biserica duminica pentru ca se duc la padure, la cabane. Acum, oamenii au aici biserica, alearga acum spre ea si nu trebuie sa lasam deoparte aceasta semnificatie spirituala. Cei care au ctitorit acest locas de rugaciune mi-au marturisit ca nu prea au timp de biserica. Nu este un paradox, pentru ca ei ne-au aratat ce credinta au în suflet si ne-au aratat ca trebuie sa împartasim cu ceilalti bucuria si trairea noastra duhovniceasca în comuniune“, a spus pr. Gafton. Credinciosii au intrat la sfârsit în Sfântul Altar pentru a se închina si pentru a fi binecuvântati de preoti, primind iconite ale Sfântului Andrei Şaguna.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 852
Id: 42391
Data: Jul 14, 2014
Imagine:

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014

Data: Jul 14, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
07 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 150
03 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 83
05 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 134
02 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 46
04 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 94
06 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 137
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).