Parohia Slobozia-Voineşti, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, este misionară, întrucât, pe lângă enoriaşii ortodocşi, există localnici ai cultului penticostal şi ai cultului adventist. În sat există o biserică ortodoxă şi un loc de rugăciune al Bisericii Romano-Catolice. Prima biserică din parohie a fost ridicată din stuf, de preotul Pomer din Maramureş, în prima parte a sec. al XIX-lea. Actualul sfânt lăcaş, închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a fost finalizat anul 1937, de pr. Dumitru Miron, fiind filie a parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Voineşti. În 1938 a fost sfinţit de protopopul Ioan D. Cilan, ca delegat din partea Mitropoliei Moldovei. Pe 25 aprilie 2010 biserica a fost resfinţită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În luna iunie a anului 2011, printr-o hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial, a fost declarată parohie misionară, iar pe 1 septembrie 2011 a fost instalat în funcţia de paroh părintele Emilian Patriche. „Întrucât biserica are doar 60 de metri pătraţi, s-a reuşit construirea unui pridvor, aducând-o la o suprafaţă de 80 de metri pătraţi. Nădăjduim ca anul acesta să finalizăm sfântul lăcaş la interior şi exterior. De asemenea, vor fi continuate lucrările la casa parohială, începute în anul 2005. Ne dorim foarte mult să ridicăm un aşezământ social unde să poată fi servită o masă caldă în duminici şi sărbători de către credincioşii care participă la Sfânta Liturghie. Există foarte mulţi copii care fac parte din familii sărace şi de aceea sperăm ca acest proiect să se concretizeze“, a relatat pr. paroh Emilian Patriche.
Parteneriat cu Şcoala
În ceea ce priveşte activitatea misionară în parohia Slobozia, părintele paroh Emilian Patriche încearcă recuperarea enoriaşilor ortodocşi care au trecut la cultul penticostal şi adventist. „În sat există peste 450 de familii (ortotocşi - 220 de familii, catolici - 37 de familii, adventişti - 5 familii şi penticostali de etnie romă). În parohie există 1.200 de copii, din aceştia peste 700 sunt de etnie romă şi aparţin cultului penticostal. Încercăm să ne facem datoria la biserică, pentru a putea să-i aducem înapoi la Ortodoxie. Oamenii au trecut la penticostali începând cu anul 1991, fiind atraşi de ajutoare materiale. Astfel, au reuşit crearea unei comunităţi puternice. În Slobozia sunt doar cinci familii de adventişti, întrucât o parte din ei s-au reîntors la Biserica Ortodoxă“, a explicat pr. paroh Emilian Patriche.
În ultimul an, au fost dezvoltate mai multe proiecte de parteneriat cu Şcoala. Parohia Slobozia încearcă atât cât este posibil să îi ajute pe copii cu rechizite şi materiale didactice. „Am reuşit să punem la dispoziţia profesorului de Religie un laptop, pentru ca orele la clase să fie mult mai antrenante, dar şi manuale. În sat există două grădiniţe: pentru copiii români şi pentru cei de etnie romă. O a treia grădiniţă, foarte bine pusă la punct, aparţine cultului penticostal. Căutăm să sprijinim din punct de vedere material şi cu rechizite cele două grădiniţe“, s-a exprimat pr. paroh Emilian Patriche.
Parohia Slobozia a încheiat un parteneriat cu două licee din Iaşi: Liceul de informatică „Grigore Moisil“ şi Colegiul „Costache Negruzzi“. În baza acestui parteneriat, copiii ortodocşi din Slobozia au susţinut în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae un program artistic. La final, au primit daruri de la şcolarii ieşeni.
36 de copii vor primi Taina Botezului
Fondurile necesare pentru derularea proiectelor au provenit de la mai mulţi binefăcători. În acelaşi timp, Centrul eparhial Iaşi a ajutat parohia Slobozia cu material lemnos şi din punct de vedere financiar pentru finalizarea casei parohiale. În ceea ce priveşte programul liturgic, în biserica parohială se săvârşeşte Sfânta Liturghie miercurea, vinerea, sâmbăta, duminica, în sărbători ale sfinţilor şi în sărbători ale sfinţilor români. Vinerea, atunci când este posibil, se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Un alt obiectiv al parohiei Slobozia este botezarea copiilor din familiile de romi, care nu au primit până în prezent această taină. „Există 80 de familii de romi care nu au trecut la penticostali. Am identificat 36 de copii care nu au primit Taina Botezului până în prezent. Vom încerca să-i planificăm pe rând pentru a-i boteza, după ce vor fi catehizaţi. Prin intermediul unor buni creştini, prieteni ai parohiei noastre, vom oferi îmbrăcăminte copiilor care vor fi botezaţi“, a declarat pr. paroh Emilian Patriche. Întrucât posibilităţile materiale ale credincioşilor sunt limitate, toate serviciile religioase din parohie sunt oficiate gratuit. Bătrânii din parohie care nu se pot deplasa sunt vizitaţi odată la 40 de zile de preotul paroh, pentru a fi spovediţi. De asemenea, toate casele şi fântânile credincioşilor din parohie au fost sfinţite până în prezent.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 748
Id: 27548
Data: Jan 14, 2013
Imagine:
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit astăzi Sfânta Liturghie în parohia Pojorâta 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Lăcaşul de închinăciune al .....
Data: Jan 14, 2013

Data: Jan 14, 2013

Data: Jan 14, 2013

Data: Jan 14, 2013

Data: Jan 14, 2013

Data: Jan 14, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).