Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie în prezenţa unui număr mare de credincioşi, pentru ca împodobirea locaşului de închinăciune cu veşmântul picturii să fie dusă la bun sfârşit. „Ne bucurăm foarte mult pentru că la biserica noastră am început lucrările pentru săvârşirea picturii. Acesta este un fapt pe care l-am aşteptat în mod cu totul deosebit, iar pentru noi este o mare bucurie. Am dorit ca sfântul locaş să fie împodobit cu chipurile sfinţilor, astfel încât acesta să fie acea maică a credincioşilor care să îi binecuvânteze. Pictorul ales este Vasile Lefter, domnia sa având un stil diferit de ceea ce s-a pictat în Iaşi. Toate bisericile care s-au construit şi care au început să fie pictate sunt deosebite. Momentul pictării unui sfânt locaş desăvârşeşte toate lucrările. De obicei, pictura se realizează la sfârşit, astfel că ea încununează lucrările de construcţie. Întrucât biserica are dimensiuni destul de mari, aceste lucrări vor dura între şase şi zece ani. Acest lucru va depinde de posibilităţile financiare şi de multe alte lucruri. Momentul începerii lucrărilor a fost marcat de Sfânta Liturghie, la care credincioşii au participat cu foarte mult entuziasm. Cu toţii ne-am rugat ca Dumnezeu să binecuvânteze începutul lucrărilor şi să dăruiască har tuturor pictorilor şi credincioşilor ca să poată susţine această lucrare“, a relatat pr. paroh Mircea Stoleriu. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a început să se construiască în anul 1990, sub directa îndrumare a preotului paroh Mircea Stoleriu. Al doilea hram al sfântului locaş este Sfânta Teodora de la Sihla. În acest edificiu se află într-o raclă brâul şi fesul Sfântului Ioan Rusul. Slujba de sfinţire a Sfântului Altar a fost oficiată în luna octombrie a anului 2007 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 678
Id: 42591
Data: Jul 20, 2014
Imagine:
În ajunul sărbătorii, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor numeros de preoţi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhim. Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, pr. Toma Gradinaciuc, .....
Data: Jul 20, 2014
La cea de-a IV-a ediţie a Taberei de creaţie „Micii iconari“ au participat 60 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani din Parohia Adâncata 2 şi din municipiul Suceava, care au pictat icoane pe sticlă, pe lemn, pe .....
Data: Jul 20, 2014
Istoria celui mai tânăr aşezământ monahal din Eparhia Romanului şi Bacăului a început în anul 2013. Iniţial, pe acest loc s-a înfiinţat Parohia „Sfinţii Apostoli“ de la Valea Budului, la cererea credincioşilor .....
Data: Jul 20, 2014
Sfântul Emilian de la Durostor, pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 18 iulie, a fost sărbătorit în mod deosebit la Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul .....
Data: Jul 20, 2014
De dimineaţă, soborul de preoţi l-a întâmpinat pe ierarhul locului în faţa clopotniţei străvechii aşezări monahale. Slujba târnosirii a început mai întâi la exterior şi a continuat în interiorul .....
Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 21, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).