Sfântul Emilian de la Durostor, pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 18 iulie, a fost sărbătorit în mod deosebit la Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhim. Pimen Costea, exarhul administrativ al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Bacăului, şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. „În fiecare an, pe data de 18 iulie, credincioşii din Buhuşi, dar şi din celelalte părţi ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, se adună la Ciolpani pentru a-l cinsti pe Sfântul Emilian şi pentru a serba hramul acestei mănăstiri. Mănăstirea Ciolpani este cea mai reprezentativă mănăstire din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, având un număr de 70 de maici care se roagă aici, atât pentru ele, cât şi pentru întreaga lume. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de 27 de preoţi. Slujba s-a desfăşurat într-un mod plăcut, credincioşii fiind atenţi şi receptivi atât la slujbă, cât şi la cuvântul rostit de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul“, a relatat pr. protopop Vasile Cozma. În cadrul slujbei, ieromonahul Damaschin Bodea, slujitor al Mănăstirii Ciolpani, a fost hirotesit protosinghel. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre slujirea monahală şi despre pilda pe care o dau sfinţii. „Maicile din acest loc binecuvântat de Dumnezeu şi-au afierosit viaţa lui Hristos, primind har şi putere de la Duhul Sfânt pentru a-şi petrece viaţa în obştea monahală de aici. Acestor maici s-au adăugat preoţi, călugări şi credincioşi care au dorit să fie prezenţi în comuniune de rugăciune spre sănătate trupească şi sufletească şi spre lucrare duhovnicească, în vederea dobândirii mântuirii. În Evanghelia de astăzi (n.r. vineri, 18 iulie), Mântuitorul spune: «În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea». Dumnezeu ne-a angajat în viaţa aceasta la a purta o cruce, o suferinţă în perspectiva cristalizării noastre spre împroprierea lui Hristos şi îndumnezeirea noastră. Sfinţii martiri mucenici ne-au dat pildă de răbdare, de suferinţă până la sacrificiul suprem pentru credinţă şi mântuire. Aceştia au fost cei care au dat mărturie concretă a credinţei pentru care au rămas neînfricaţi în faţa prigonitorilor şi în războiul cu puterile nevăzute. În fiecare Sfântă Liturghie suntem în comuniune cu martirii, cu moşii şi strămoşii noştri, adăugând şi noi rugăciunea noastră la acest moment de sărbătoare a mănăstirii de la Ciolpani, chemând prin aceasta, în fiinţa noastră, lucrarea Duhului Sfânt“, a explicat Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 615
Id: 42595
Data: Jul 20, 2014
Imagine:
De dimineaţă, soborul de preoţi l-a întâmpinat pe ierarhul locului în faţa clopotniţei străvechii aşezări monahale. Slujba târnosirii a început mai întâi la exterior şi a continuat în interiorul .....
Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 21, 2014

Data: Jul 21, 2014

Data: Jul 21, 2014

Data: Jul 21, 2014

Data: Jul 21, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).